Bine v-am găsit, suntem alături de Anna Todd, o autoare young fiction foarte apreciată, care ne-a vizitat nu demult. Anna, care este cea mai puternică amintire despre România?
AT: Librăria aceea frumoasă cu scara albă (n.i. Cărturești Carusel) și mulțimea de oameni. Știam că am cititori în România, pentru că vorbisem cu unii dintre ei online, dar am fost impresionată de cât de mulți au venit și m-au așteptat. A fost unul dintre cele mai importante momente ale carierei mele, aproape că îmi dau lacrimile de ficare dată când îmi amintesc. A fost… de neuitat!

Și pentru noi a fost un eveniment extraordinar și te mai așteptăm când lucrurile se vor mai așeza.
AT: Sigur.

Să vorbim despre cărțile tale. Ai debutat acum aproape 7 ani pe o rețea socială pentru scriitori, Wattpad. Cum crezi că s-a schimbat stilul tău din 2013 până în 2020?
AT: Cred că schimbarea cea mai mare este că acum planific și mă gândesc mai mult la o carte nouă, dar nu știu dacă e chiar bine, pentru că îmi lipsește libertatea pe care o aveam la început și scrisul ”fără responsabilitate” de atunci. Acum sunt mai calculată, mă gândesc mult la ce scriu, îmi cunosc publicul și sunt mai responsabilă în legătură cu poveștile.

Eu, în calitate de cititoare, am remarcat schimbarea stilului. În seria Cele mai strălucitoare stele scriitura ta e mai profundă, mai serioasă, personajele sunt mai mature și cred că și vârsta publicului tău a crescut, cel puțin pentru cărțile Cele mai strălucitoare stele și Surorile Spring.
AT: Mulțumesc.

Nu știu dacă ești conștientă că ai deschis o cale importantă pentru scriitori ”sociali” către edituri și adaptările cinematografice. Ai fost un trend setter în nișa aceea.
AT: Mă bucur să aud asta și mă bucur că deschid calea pentru voci noi. Când am fost publicată, am fost uimită cât de multe povești extraordinare nu ajung în librării pentru că autorul fie nu are un contract de editare, fie nu are contactele necesare în edituri. Mă bucur că multe cărți ajung ecranizate și că sunt tot mai multe femei care scriu, căci este un domeniu în care nu trebuie să dovedești experiența.

Odată cu apariția primului volum din seria After au apărut și controversele: personajele beau, fac sex, au relații abuzive. Părerea mea este că tinerii trebuie să știe, să citească și să discute despre astfel de lucruri. Dar cei din jur încearcă să-i țină într-un glob de sticlă. Tinerii iau atitudine acum, în Statele Unite. Crezi că e bine să citească despre chestiunile mai dure ale vieții?
AT: Cred, da. Știu că After nu e pentru toată lumea, dar dacă nu-ți place doar pentru că are teme întunecate… Ar fi drăguț să trăim în niște bule perfecte. Eu am crescut cu părinți care aveau dependențe, într-o familie foarte disfuncțională, m-am căsătorit foarte devreme, soțul meu are Sindrom Post-Traumatic, am prieteni care au parteneri de viață cu dependențe, mi-au murit prieteni la 30 de ani, din cauza unei supradoze de heroină… pe lume nu sunt prea multe chestii happy-fluffy. Cred că le facem un deserviciu tinerilor limitându-le accesul la astfel de informații. Nu vreau să creștem o generație de fete care se tem să discute despre sex ori să nu fie în stare să se apere. Când oamenii îmi spun că Hardin și Tessa au o relație abuzivă, le răspund ”Da, știu, eu am scris-o.” Mulți oameni au astfel de relație și dacă Hardin – și nici Tessa nu e vreun înger – tratează oamenii nedrept sau răutăcios, nu înseamnă că trebuie să fie ”anulați” și să își piardă șansa de a se schimba. Hardin e un băiat de doar 21 de ani. Unii mi-au spus că ar trebui să rămână singur pentru totdeauna, iar eu le-am zis că e doar un copil, face niște alegeri, se maturizează și în viața reală oamenii nu au șansa să se schimbe așa cum o face el în carte. Limitarea accesului face un deserviciu tinerilor. Când mi se spune că influențez fetele, răspund ”Da, asta face ficțiunea.” Dacă unii nu pot rezona cu o poveste mai întunecată sau mai greu de digerat, nu înseamnă că ea nu trebuia spusă; ei pot alege altă carte. Dacă nu-ți place, citește altceva. Nu-mi place ideea ca tinerii să citească povești cu personaje perfecte, care nu fac greșeli, nu-și înfruntă părinții, nu fac sex. Băieții se pot uita la filme sexy, pot vorbi despre sex, e amuzant pentru că băieții sunt băieți, nu-i așa – dar fetele nu pot citi despre sex? De ce?

Sunt de acord. A doua serie, The Stars, are personaje mai mature și un public pe măsură. Cum ai creat personajele Karina și Kael?
AT: Ei au fost cei care mi-au apărut primii, mi-am imaginat un soldat pe un pat de masaj și primul instinct a fost să resping imaginea, nu voiam să scriu despre armată pentru că sunt soția unui militar și nici despre o relație interrasială pentru că știam că povestea se va întoarce împotriva mea. Chiar înainte ca disputele rasiale să fie peste tot în media știam că sunt acolo, nu voiam să îmi pierd publicul, știam că sunt multe tensiuni. Dar cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi păsa mai puțin de reacții. Cineva trebuie să scrie și despre asta și nu pot să-mi limitez scrisul doar ca să-mi mulțumesc publicul, așa că am păstrat personajele. Karina… nu sunt chiar eu, dar are multe părți din mine, se gândește foarte mult la lucruri și mulți cititori i-au criticat firea introspectivă. Dar așa sunt anxioșii, se gândesc mult, iar Karina în mod evident suferă de anxietate. Își face multe griji, e introvertă, se poartă de parcă ar ști de toate și e înțeleaptă și matură, dar de fapt e o fată singuratică, speriată. Iar Kael este inspirat de viața militară. Soțul meu e diferit ca personalitate de Kael, are Sindrom Post-Traumatic, a văzut lucruri îngrozitoare de foarte tânăr. S-a înrolat la 19 ani – nici nu avea voie să bea o bere, dar putea să se ducă la război și nici nu și-a dat seama în ce se bagă, nu înțelegea politica, de ce sunt conflicte. Avea în cap libertatea și acel fals patriotism american cu care suntem învățați de mici. Apoi și-a dat seama că nu vrea să meargă la război, nu vrea să rănească oameni, nu vrea să lupte pentru o țară căreia nu-i pasă de el, așa că a renunțat la viața militară. În cea de-a treia carte din seria The Stars veți vedea zbaterile lui Kael cu noua lui identitate – nu doar faptul că este într-un cuplu interrasial, dar are probleme psihologice, traume, nu știe cine mai e dacă nu e soldat. Și noi am trecut prin mari schimbări timp de doi ani. Eu am trecut de la a fi soție de militar cu joburi part-time, el s-a retras din armată, având facturi medicale de plătit… tema seriei vine din experiența de viață, din izolare și din lipsa de realism a unor povești romantice cu militari, în care soldatul e tipul puternic și sexy care se duce și omoară oameni, apoi se întoarce la fel de sexy… N-am vrut să fac asta.

Surorile Spring: de ce ai ales tocmai acest roman clasic, cum ai rezonat cu povestea și cu autoarea?
AT: Ador Micuțele doamne din adolescență și m-am tot gândit să fac fan fiction după un clasic. După Mândrie și prejudecată s-au tot făcut adaptări, așa că m-am dus către La răscruce de vânturi și la fel, există adaptări moderne. Voiam să scriu ceva total diferit de povestea lui Hardin și a Tessei, m-am gândit să scriu ficțiune pentru femei, așa am ajuns la Micuțele doamne. Am vrut să scriu o versiune modernă, nu știu dacă oamenilor le-a plăcut, însă mie mi-a făcut plăcere să o scriu. Am vrut să repovestesc și să aduc acțiunea în prezent. De fapt, nu s-au schimbat prea multe de la Micuțele doamne. Nu s-au schimbat problemele pe care le au fetele, nesiguranța și cât de greu e să fii femeie.

Ne place cartea, am descoperit o altă Anna Todd, o povestitoare altfel. Pentru noi a fost o surpriză plăcută.
AT: Mulțumesc mult.

Ce urmează pentru tine? Scrii deja la cel de-al treilea volum al seriei The Stars?
AT: Da, al treilea volum al seriei este aproape gata. Mai lucrez la… n-o să spun exact ce e, un fel de proiect ”în căutarea pasiunii”. Îmi plac dramele coreene, mă uit la multe seriale și filme și am scris un fel de fan fiction pentru o dramă coreeană. Nu știu ce va fi cu ea, deocamdată e un proiect distractiv. Am vrut să fac ceva diferit și până acum nu am mai scris acest gen de poveste. Lucrăm și la al treilea și al patrulea film al seriei After, ne pregătim pentru lansarea celui de-al doilea film, la finele acestui an, așa că sunt destul de ocupată.

Pentru că ai pomenit de film, cum a fost pentru tine să intri pe un platou de filmare, să vezi cum funcționează o echipă de producție?
AT: A fost 50% uimită, am învățat foarte multe și îmi place să fiu în industria filmului – încă nu pot vorbi despre ele, dar mai am și alte proiecte în Los Angeles – și am fost 50% îngrozită de modul în care e condusă (n.i. industria filmului) și de oamenii care o conduc. Încerc să spun asta astfel încât să nu am probleme, dar modul în care o fac, cel puțin în zona în care sunt eu implicată, e puțin diferit față de cum mi-am imaginat. Respectul pentru proprietatea intelectuală… nu contează câte cărți ai scris, dacă ei au o idee, o pun în practică. La al doilea film a fost mai ușor, din multe puncte de vedere; primul a fost o experiență din care am învățat foarte multe. Am fost producător pentru primul film și trebuia să clarific tot ce nu mergea bine. La al doilea chiar m-am implicat în producție, rescrierea scenariului, repetiții cu actorii, tot ce trebuie pe un platou de filmare. Mi-a plăcut să văd cum se coagulează, încă mai am emoții. Însă mă preocupă lucrurile pe care le-am trăit și le-am observat în industria filmului. Într-o zi o să vorbim și despre asta.

Folosești muzica pentru a crea atmosfera unei cărți noi. Cum funcționează – ai un playlist de la început?
AT: Deschid un playlist nou pe Spotify și de obicei caut melodii triste, despre inimi rănite, despărțiri – le ascult și dacă rezonez cu vreuna, o salvez, apoi o ascult pe repeat. Mă simt norocoasă, pentru că toate melodiile astea parcă vin spre mine și Spotify e plin de artiști. Îmi place muzica anilor ’90 – 2000 și uneori îmi amintesc un cântec, gen Alanis Morissette din copilărie, cum mama dansa și cânta, iar asta duce la o nouă melodie pe care o ascult, apoi Spotify îmi recomandă alta. Partea muzicală a unui proiect nou este distractivă și îmi place muzica tristă care se potrivește cu poveștile.

Am remarcat că în ultimii doi-trei ani ești din ce în ce mai prezentă în organizații caritabile, activism social. Ce cauze susții acum?
AT: Susțin activ drepturile LGBTQ+. De ce se tem oamenii – și am simțit la fel când am început să vorbesc despre LGBTQ+, rasism, feminism –, de dialog, titlurile din media, te temi că în ciuda faptului că îți pasă și o arăți, ai putea greși. Mă preocupă reprezentarea femeilor în industria editorială și de film. De când colaborez cu Hollywoodul am înțeles că nu e doar o chestie feministă cool de declarat, chiar avem nevoie de mai multe voci feminine în regie și scenaristică. E la limita imposibilului să găsești o femeie regizor. E o nebunie, poți să ai o listă de 50 de regizori și doar 2 să fie femei. Ce se întâmplă? De ce trebuie să angajez un bărbat să spună o poveste din perspectivă feminină? Sunt foarte vocală în privința rasismului, dintotdeauna am fost. Unu – pentru că îmi pasă de oameni și doi – pentru că am un soț, un fiu și rude de culoare. Cred că sunt o persoană empatică, mă impresionează tot felul de cauze – azi îi arăt soțului meu o petiție pentru mediu în Brazilia, mâine una despre rasism. Tot ce ține de drepturile omului – și nu politic, evident nu-l susțin pe Donald Trump; am votat republicanii în trecut, dar mai degrabă candidații, nu doctrina, nu am vrut neapărat un candidat liberal-democrat, ci un om decent ca președinte. Oamenii trebuie tratați decent și mai ajung să mă cert cu unii pe Instagram, care sunt rasiști și homofobi. Mai sunt oamenii care-mi scriu că le plac cărțile mele, dar să stau departe de politică. De ce, dacă tu faci asta, eu nu pot. Doar pentru că am mai mulți followeri nu înseamnă că trebuie să tac. Mă simt responsabilă pentru cei tineri, mai ales față de fete, care trebuie să vorbească atunci când lucrurile nu sunt ok: nu trebuie să fie plătite mai puțin, angajate mai greu. Tuturor celor care îmi scriu așa le spun să nu îmi mai urmărească postările. Rămâi ignorant – nu-mi trebuie banii tăi dacă ești un nenorocit de rasist.

Înainte de a fi scriitoare ești cetățean și om, trebuie să înțeleagă că ești toate acestea la un loc.
AT: Eu nu le sunt dușman, asta mă uimește acum în politică și în chestiunile cu Trump. Nu e vorba despre el, ci despre faptul că cetățenii sunt mai importanți. Nouă, ca americani, trebuie să ne pese că alți cetățeni sunt uciși de poliție mai mult decât ne-ar păsa de un politician care are cultul personalității.

Crezi că lumea editorială și ce a entertainment-ului din Statele Unite vor fi diferite după criza coronavirus și mișcarea George Floyd?
AT: Da, adică sper că da. Cinematografele au pierdut mult și le va fi greu să își revină financiar. În ce privește asasinarea lui George Floyd și a altora în țară, oamenii au început să-și arunce unul altuia că sunt rasiști, s-a ajuns la discuții despre companii care nu respectă drepturile omului, unii sunt ”anulați” pentru că vorbesc. Am citit despre Lea Michele (n.i. actriță în Glee) și prima reacție a fost ”e însărcinată și ei o hărțuiesc”, dar apoi mi-am dat seama că în trecut s-a purtat îngrozitor cu mulți oameni. De obicei nu arăt cu degetul pe nimeni, dar am fost dezamăgită. Cred că cu cât aflăm mai multe despre oamenii pe care îi idolatrizăm – eu o admir pe ea de vreo 10 ani – ne dăm seama că nu merită. O să fie mai dificile angajările în distribuții, pentru că oamenii se vor asigura că nu implică rasiști și poate vor alege diversitatea. Acum câțiva ani era o practică de a angaja o distribuție diversă doar de dragul de a avea așa ceva, lor nu le păsa neapărat. Știu scenariști care inventau personaje de toate felurile ca să nu fie acuzați că discriminează. Dacă faci un lucru doar de dragul de a-l bifa, e mai rău. Sper ca actorii să fie angajați pentru motivele corecte și pentru cine sunt ei, nu ca să fie bife în planul studioului. Cred că oamenii vor fi mai vocali. Chiar și eu, care am tăcut în unele situații la filmări, nu voi mai face asta. O să fiu vocală și o să-mi apăr actorii și echipa. Încercăm să angajăm cât de multe femei, dar sunt destul de greu de găsit, e cam trist. Cred că vor fi schimbări. Avem de-a face cu o generație căreia nu trebuie să îi îngrădim exprimarea. Când eram adolescentă, mama îmi spunea că o să fiu liberală, că sunt empatică și că o să votez pentru Bill Clinton. Mi-ar fi plăcut să fiu atunci la fel de conștientă de ce e în jur, așa cum sunt tinerii de azi, să știu cum să semnez petiții, să protestez, să reacționez. Am auzit și eu lucruri rasiste de genul ”Nu pot să cred că ești măritată cu un negru.” În trecut, râdeam de parcă nu aș fi știut ce să răspund. Acum aș spune ”Ce e în neregulă cu tine, de ce îmi spui asta?” Cred că peste tot, în editorial, entertainment, în toate zonele de consum va fi diferit. Sper.

Ar fi bine. E mai ușor să fii bun decât să fii rău.
AT: Da, mult mai ușor.

Încă te mai duci prin librării și semnezi în secret cărți de-ale tale?
AT: Da, încă mai fac asta. Bine, nu în ultima vreme, din cauza izolării. Dar de fiecare dată când sunt într-un aeroport, călătoresc în altă țară, încerc să găsesc cărțile mele. Îmi pare rău că acum nu pot merge în librării să văd volumul doi din seria The Stars. Dar mă bucur că oamenii cumpără cartea în condiții de siguranță. Cred că virusul i-a făcut pe oameni să își dea seama că trebuie să relaxeze ritmul, să aprecieze mai mult viața și să își facă mai puține griji despre ce se întâmplă la job. Cărțile sunt o constantă a acestei perioade și mă bucur. În ultimele patru luni cred că am citit mai mult decât în ultimii trei ani și mă bucur că am avut cărțile alături, să mă aline în perioada aceasta.

Mulțumim mult, Anna, că ne-ai fost alături astăzi. A doua carte din seria The Stars va apărea în România probabil la toamnă. Te așteptăm, oricând vrei să te întorci în România.
AT: Mulțumesc foarte mult.