Te‑ai întors în mediul online după o scurtă pauză de la rețelele sociale; ești liniștit, știind că n‑ai ratat mare lucru. Ca de obicei, prietenii tăi au publicat poze de la petreceri, din călătorii și o grămadă de selfie‑uri, dar observi că unii dintre ei, precum și alte persoane din fotografiile lor, se pozează făcând o grimasă ciudată, într‑o nouă postură. Se pare că e noua modă, toată lumea știe despre asta și toată lumea o practică. Oricum ar fi, sigur e doar o modă trecătoare, dar totuși te face să te simți un pic ciudat, suspicios și neliniștit, crezând că ai rămas în urmă, că ești învechit, că ți‑ai ieșit din mână și ești pur și simplu un ignorant; pe scurt, această nouă modă pe care toți prietenii tăi o cunosc te face să suferi de sindromul FOMO — frica de a rata ceva important (fear of missing out)!

Uneori tendințele limbajului corporal în mediul online ne fac să ne simțim ca niște dinozauri ruginiți (și asta indiferent de vârstă). În încercarea de a ține pasul cu tendințele rețelelor de socializare, ajungem de multe ori să sfârșim simțindu‑ne „depășiți“, excluși și luați pe nepregătite. Aceasta să fi fost oare intenția grupurilor de oameni care postează pe rețelele de socializare? Și chiar avem motive să ne temem că, dacă nu stăm câteva ore pe rețele de socializare, vom rata ceva important? Haideți să SCANăm situația, să ne suspendăm judecata și să aducem mai multe detalii despre ceea ce se întâmplă, concentrându‑ne pe tendințele influente în ce privește limbajul corporal din mediul online.

Felul în care ne prezentăm online depinde de tipul platformei de socializare. Limbajul corporal pe care îl adoptăm în fotografiile de profil transmite semnale‑cheie, indiferent dacă publicăm fotografiile pe site‑uri de întâlniri, pe alte rețele sociale sau pe rețele profesionale, precum LinkedIn. Sigur, putem să alegem o reprezentare diferită a propriei persoane în funcție de tipul acestor rețele. Poate că nu folosim aceeași fotografie de profil pe un site de întâlniri (unde încercăm să ne găsim un partener), respectiv pe un site de socializare cu prietenii sau pe un site unde ne văd posibilii angajatori sau clienți. În aceste ultime cazuri, nu mințim și nu ascundem o parte din adevărul despre noi, ci mai degrabă filtrăm felul în care ne pot percepe ceilalți. Poziția în care stăm, expresiile faciale, poziția mâinilor, cât din trupul nostru lăsăm să se vadă în fotografie, felul în care ne îmbrăcăm și toate celelalte elemente pe care le includem într‑o poză variază foarte mult în funcție de context, de felul în care vrem să ne înfățișăm și de oamenii și tipul de putere cu care vrem să fim asociați. Mai mult, o fotografie pe care ne‑o face altcineva va fi percepută diferit față de cele pe care ni le facem noi înșine (selfie‑urile).

Să aruncăm o privire asupra limbajului corporal pe care îl afișăm în selfie‑uri, acele autoportrete care surprind momentele speciale ale vieții noastre, de multe ori alături de alte elemente reprezentative, pe care mulți oameni le publică pe rețelele de socializare. Fotografiile de tip selfie dezvăluie o mulțime de semnale‑cheie și informații despre cine credem că suntem, ceea ce ne place, puterea pe care o deținem sau cu care vrem să fim asociați și, mai ales, dacă suntem atenți la asta, dezvăluie felul în care alegem să fim văzuți de ceilalți. Acest limbaj corporal transmite ceva despre felul în care suntem la momentul respectiv (dar și despre felul în care am fost înainte să ne fotografiem). Poza va fi grăitoare și peste câțiva ani, dar cel mai probabil va căpăta înțelesuri noi de‑a lungul timpului. Pe toate aceste platforme există diverse tendințe ale limbajului corporal pe care le putem adopta.

Fragment din volumul "Ce gândesc oamenii în sinea lor. Descifrarea limbajului corporal" de Mark Bowden și Tracey Thomson, apărut recent la Editura Trei în colecția Psihologie Practică.

Cât de nou este acest fenomen prin care ne construim și ne controlăm propria imagine? Cu mult timp înainte ca familia Kardashian/Jenner, protagonista unui celebru reality‑show american, să pună pe jar lumea fotografiilor selfie, personaje importante și bine‑cunoscute ale istoriei au pus piatra de temelie a reprezentărilor artistice strategice, prin realizarea unor portrete în care afișau un limbaj corporal prin care își exprimau statutul și puterea și prin care își puneau în mișcare mașinăriile de propagandă.

De exemplu, Napoleon, considerat a fi unul din cei mai importanți lideri militari din toate timpurile, se folosea de tablourile pictate în care era înfățișat aproximativ în același mod în care vedetele din epoca noastră folosesc selfie‑urile. Picturile lui Napoleon îl înfățișau mereu ca pe un general biruitor și ca pe un om de cultură, un intelectual. Cel mai adesea a fost pictat cu mâna strecurată în veston, motiv pentru care s‑au vehiculat multe teorii de‑a lungul timpului. De ce își ținea mereu mâna așa? Încerca să își liniștească ulcerul stomacal ori îl mânca pielea? Nicidecum. Acest limbaj corporal nu arată vreo afecțiune fizică sau psihică; dimpotrivă, Napoleon a ales să fie reprezentat în postura specifică unui aristocrat, deși s‑a născut într‑o familie fără pretenții.

În epoca napoleoniană, această postură cu mâna în veston arăta că ești un gentleman cu prestanță, născut într‑o familie înstărită. Napoleon a fost un lider vizionar în schimbarea mentalității privind nobilimea. În timpul domniei sale, a modificat sistemul în care se acordau titlurile de noblețe, așa încât statutul social înalt să poată fi dobândit și în alt mod decât prin nașterea într‑o familie de aristocrați. Limbajul corporal pe care îl vedem în aceste portrete ne arată faptul că Napoleon era perfect conștient de puterea imaginii și controla felul în care era perceput de semenii săi. Această poziție în care mâna era strecurată în veston nu era una nouă, ci reprezenta o tendință a vremii. Napoleon se folosea de ea în mod simplu și inteligent, pentru a avea un avantaj în susținerea ideologiei pe care o promova, pentru a‑și arăta apartenența la un anumit statut social, pentru a redefini acest grup al societății și pentru a‑și afișa puterea pe care o deținea. Cu siguranță, construirea acestei imagini proprii s‑a dovedit esențială în succesul său politic și în atragerea de partea sa a intelectualilor și a gânditorilor politici aflați la putere în Franța din acea vreme.

Fragment din volumul "Ce gândesc oamenii în sinea lor. Descifrarea limbajului corporal" de Mark Bowden și Tracey Thomson, apărut recent la Editura Trei în colecția Psihologie Practică.

***

Mark Bowden și Tracey Thomson sunt speakeri și traineri recunoscuți în domeniul comunicării nonverbale. Compania lor, Truthplane, colaborează nu doar cu directori de mari companii, dar și cu personalități ale politicii internaționale.