Specialist în dezvoltarea copilului și autor al mai multor cărți care analizează relația dintre mamă și copil, Daniel Stern observă faptul că bebelușul este foarte bine acordat la energia specifică prezenței sau absenței mamei. Mama este centrul lumii bebelușului, iar el este intens acordat la lumea emoțiilor ei.

Atunci când bebelușul nu o poate simți pe mamă ca fiind prezentă emoțional, această experiență este foarte tulburătoare pentru el. Stern descrie modul în care bebelușul percepe la modul vag faptul că „mintea mamei este în altă parte. Undeva unde el nu vrea să meargă. Identificându-se cu ea, îi simte platitudinea afectivă strecurându-se și în el“. În esență, bebelușul unei femei disociate o poate urma pe aceasta în starea de disociere, preluând uneori starea mamei de împietrire și amorțire.

Un tipar disociativ al copilului poate fi rezultatul imprimării stărilor disociative ale mamei sau poate fi propriul răspuns la abandon. Așa cum a relatat, în mod intuitiv, un adult, din perspectiva copilului său interior: „Prezența mamei mă susține. Atunci când ea pleacă, eu plec la rândul meu și pierd contactul cu mine însumi“.

Este de înțeles faptul că unui copil îi este mult mai dificil să rămână prezent în lipsa ancorei oferite de mamă. Adesea, copilul se învinuiește pentru plecarea mamei și conchide: „Sunt prea mult pentru ea“.

Cercetările au identificat două tipare de răspuns la bebelușii ale căror mame sunt absente emoțional. Unul este cel de a lua distanță față de mamă, evitând contactul cu ea pentru a menține o stare mai plăcută. Nu este de mirare faptul că acești copii ale căror mame oferă foarte puține expresii afective, adesea dezvoltă un atașament autosuficient. Pur și simplu este prea dureros să ne atașăm de cineva care nu este în mod real cu noi. Celălalt tipar descris de Stern este cel în care copilul ajunge „să facă eforturi extraordinare pentru a-și cuceri mama, pentru a o atrage — pentru a-i fi un antidepresiv și pentru a o determina astfel să-i răspundă“. Acesta nu este nicidecum un rol adecvat pentru un bebeluș!

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

Astfel opțiunile par să fie: a o urma pe mama în gaura neagră a absenței emoționale, a tăia o parte din conexiunea cu ea pentru a evita gaura neagră sau a deveni salvatorul mamei. Acordați-vă un moment pentru a lua în considerare dacă ați ales una dintre aceste variante în cazul în care mama a fost absentă emoțional. (Este posibil să fi ales toate trei abordările în perioade diferite.)

Tulburarea provocată de golul emoțional al mamei este evidențiată de experimentul „feței imobile“, care investighează modul în care bebelușii răspund inexpresivității mamei. În cadrul acestuia, mamele tinere au fost îndrumate să adopte în mod brusc o expresie complet inexpresivă, fără să arate vreo emoție sau mișcare, în timp ce erau în contact vizual cu bebelușul. Experimentul nu dura decât trei minute, dar „reacția inevitabilă a bebelușului consta în încercarea repetată de a obține o reacție din partea mamei, urmată de expresia sumbră a bebelușului, de orientarea atenției către o direcție diferită și, în final, de retragere. Toate acestea aveau loc în mai puțin de trei minute“. Cercetătorii au descris cum bebelușii cad într-o stare autoprotectoare în care, mai târziu, recurg la tehnici de autoconsolare. Același tipar a fost observat la bebelușii internați în spital. Copiii au nevoie de prezența emoțională a mamei și de energia acesteia pentru a se conecta la lume.

În cadrul experimentelor de tipul „feței imobile“, bebelușii cu atașament sigur s-au apropiat din nou de mamă și au reluat dansul intim relațional odată ce ea a revenit la propria expresivitate. Dar ce se întâmplă atunci când mama este adesea distantă, confuză și inexpresivă sau atunci când copilul nu este atașat într-un mod securizant? Ce se întâmplă atunci când mama însăși este uneori înfricoșătoare? Sau atunci când copilul a trăit o altă traumă — spre exemplu, o traumă medicală sau un abuz fizic sau sexual? Îi va fi acestuia la fel de ușor să se reconecteze?

Bazându-se pe cercetări empirice, autoarea Sue Gerhardt conchide: „Pentru un bebeluș, cea mai dureroasă experiență pare să fie incapacitatea de a obține atenția mamei“. Aceasta pare să fie chiar mai dificil de tolerat decât maltratarea. Mama este, dincolo de toate, puntea de legătură a bebelușului cu lumea și cea mai mare speranță atunci când vine vorba de satisfacerea nevoilor (în cazul în care mama este figura primară de îngrijire).

Un tip des întâlnit de mamă absentă emoțional este mama deprimată. S-a observat faptul că mamele deprimate interacționează mai puțin cu bebelușii lor, care dau dovadă de mai puține sentimente pozitive, formând atașamente nesigure și îndeplinind cu mai puțin succes sarcinile cognitive (Să ne amintim faptul că, în mare parte, creierul este activat și dezvoltat prin interacțiunea socială.) Acest stres conduce, de asemenea, la sensibilități la nivelul sistemului gastrointestinal și al celui nervos autonom, precum și la o incapacitate sau o lipsă de dorință de a interacționa cu un adult, atunci când acesta încearcă să inițieze contactul social. Adesea, acești copii devin adulți care nu sunt obișnuiți cu interacțiunile calde și hrănitoare emoțional, ei fiind nevoiți să învețe mult mai târziu ceea ce ar fi trebuit să asimileze în perioada copilăriei mici.

Chipul mamei deprimate este similar celui din cadrul experimentului „feței imobile“. Absența semnalelor nonverbale privează copilul de sprijin și direcție. Chiar și un simplu zâmbet are o putere incredibilă de a încuraja copilul care face primii lui pași, de a comunica siguranță și acceptare și de a invita copilul să relaționeze. Cum altfel ar putea copilul mic să știe că mama este bine? Într-un mod similar, și o privire plină de surpriză sau dezaprobare poate ajuta copilul să se orienteze în mediul său. Răspunsurile mamei reprezintă un sprijin important în procesul de explorare a lumii.

Mama absentă emoțional nu este capabilă să asigure multe dintre funcțiile Mamei Bune, dar probabil cel mai important este faptul că inima ei nu îi este disponibilă copilului. Deși alte mame pot eșua în a asigura anumite funcții ale Mamei Bune — cum ar fi ghidarea, încurajarea și protecția —, el creează totuși o legătură. Mama neajutorată, spre exemplu, creează o conexiune bazată pe propriile nevoi mai degrabă decât pe cele ale copilului. Mama care controlează în exces copilul se află adesea atât în legătură cu el, cât și într-un proces de identificare excesivă cu acesta.

DE CE A FOST MAMA ATÂT DE ABSENTĂ ÎN PLAN EMOŢIONAL?

Iată câteva cauze frecvente:
• Se afla într-o perioadă prelungită de doliu.
• Avea prea mulți copii de care să se îngrijească.
• Era instabilă mental sau deprimată.
• Ați fost separați de circumstanțe externe (război, dezastre naturale, calamități economice, închisoare…).
• Ați început pe picior greșit și nu ați creat un atașament. Maternajul a fost dificil pentru ea, iar acest lucru a activat conflicte interne și/sau rușine.
• Avea răni narcisice și a fost prea ocupată să-și împlinească propriile nevoi.
• Nu știa cum să gestioneze mater najul, sentimentele de vinovăție și inadecvare determinând-o să evite contactul.
• Era ocupată îngrijindu-se de altcineva (un părinte bolnav, un partener…).
• Era copleșită de sarcini practice — de exemplu, familia își muta frecvent domiciliu.
• Era dependentă de alcool sau droguri.
• Lucra două sau mai multe slujbe pentru a vă întreține.
• Era o „femeie de carieră“, iar acest lucru îi consuma toată energia.
• Mergea la școală (care nu se mai termina!).
• Era prea ocupată cu legăturile ei romantice sau sexuale.
• Era ea însăși doar un copil.
• Era obosită, epuizată sau bolnavă.
• Nu își dorea să fie acolo. Poate că nici nu și-a dorit un copil.
• Nu a avut o relație bună cu propria mamă, astfel că i-au lipsit reperele pentr u ceea ce înseamnă să fii un părinte atent și implicat.
• Îi era teamă să-și arate iubirea, pentru că se temea să aibă legături profunde.
• A crezut că vă erau satisfăcute nevoile sau poate că alții îi spuneau să nu vă ofere prea mult pentru a nu vă răsfăța.
• Își consuma toată energia încercând să se protejeze de un partener furios sau abuziv.
• Era amorțită din punct de vedere emoț ional din cauza medicamentelor.
• Se detașa emoțional pentru a se proteja de suferința provocată de conf licte nerezolvate din propria copilărie.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori


***

Jasmin Lee Cori este psihoterapeută cu practică privată în Boulder, statul Colorado. E specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie și este autoarea a altor patru cărți dedicate vindecării traumelor și dezvoltării spirituale