Statele Unite au fost sinonime multă vreme cu un „tărâm al tuturor făgăduințelor”, unde visurile pot trece rapid de la gând la realitatea concretă ajutate de curaj și multă muncă. Este aceasta și realitatea zilei de astăzi? Printr-o investigație jurnalistică de amploare, după trei ani de documentare, 24.000 de km parcurși și sute de interviuri, Jessica Bruder a creionat o imagine cât se poate de fidelă a situației în care a ajuns mai bine de jumătate din ceea ce se numea clasa de mijloc americană. În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder specializată în reportaje despre subculturi surprinde nașterea unei noi categorii sociale, a unui nou stil de viață. America aflată „sub radarul economic” este formată din „americanii în vârstă, scăpătați și itineranți” pentru care speranța unei vieți mai bune ia forma unui drum nesfârșit de-a lungul și de-a latul țării, în căutare de slujbe sezoniere ca să supraviețuiască. Rulotele sunt noile lor case. Sunt printre cei afectați de Marea Criză din anii 2007 – 2009, care și-au pierdut afacerile, casele, iar vârsta nu i-a ajutat să-și găsească slujbe care să le asigure plata unei chirii. „Supraviețuiesc Americii de azi și marii recesiuni” și trăiesc în „imobiliare pe roți”, dube, rulote la mâna a doua, în berline vechi. „Acești oameni fug cât îi țin picioarele de alegerile imposibile cu care se confruntă cei care formau înainte clasa de mijloc. Fug de decizii precum: O să-ți cumperi de mâncare sau o să te duci la dentist? O să-ți plătești ipoteca sau factura la electricitate? O să plătești rata la mașină sau o să cumperi medicamente? O să acoperi chiria sau rata împrumutului pentru studii? O să-ți iei haine sau benzină pentru navetă?”

Refugiați în propria țară                             

În Dakota de Nord, un fost șofer de taxi din San Francisco muncește mai bine de 12 ore pe zi la recoltarea sfeclei de zahăr, iar noaptea doarme într-o dubiță. În Campbellsville, Kentucky, o fostă proprietară de antrepriză în construcții în vârstă de 66 de ani împachetează mărfuri în depozitul Amazon. Parcurge între 10 și 30 de km pe zi, pe podelele de ciment, iar când durerile de mușchi, ligamente și oase devin insuportabile apelează la ajutorul companiei – automate cu analgezice gratuite, fără rețetă. Don, un fost director pentru software trecut de 60 de ani și David Roderick, 77 de ani, fost profesor de chimie și oceanografie la facultăți de stat din California, care a lucrat la Departamentul de Stat au slujbe sezoniere în depozitul Amazon și dorm în rulote.

Jessica Bruder descrie călătoria pe care o face alături de Linda, o femeie de 65 de ani, licențiată în tehnologia construcțiilor și prin intermediul căreia ajunge să cunoască îndeaproape viața americanilor itineranți – „mulți spuneau că sunt pensionari, chiar dacă anticipau că vor munci zdravăn până la 70 sau 80 de ani. Alții își spuneau călători, nomazi, vagabonzi motorizați sau, ironic, țigani. Observatorii externi le dădeau și alte porecle, de la Okies ai Marii Recesiuni la refugiații americani, homeless înstăriți, ba chiar emigranții moderni din Marea Criză”, explică jurnalista americană în „Ținutul nomazilor”. Mulți dintre aceștia resping însă etichetele dure – sunt „houseless”, nu „homeless”, oameni fără casă, dar nu fără cămin. Casa lor este pe roți, au învățat să se ascundă prin parcări, să trăiască cu foarte puțini bani, să rătăcească pe autostrăzile americane, dintr-un stat într-altul în căutare de joburi. Au format chiar și comunități cu reuniuni anuale, unde oamenii se întâlnesc și își predau unii altora tipsuri de supraviețuire.

Pentru a înțelege mai bine această lume, jurnalista americană nu s-a rezumat să asculte povești, ci și-a cumpărat o rulotă și a experimentat traiul houseless pentru câteva luni. Mai mult chiar, a încercat și slujbele sezoniere, la recoltatul sfeclei sau în depozitul Amazon. Compania de vânzări online a inițiat un program, CamperForce, prin care oferă slujbe sezoniere americanilor în vârstă, faliți și fără casă. „Am avut persoane la 80 de ani care au făcut pentru noi o treabă extraordinară”, spune administratorul unui astfel de program intervievat de jurnalista americană. „Le plac mult pensionarii”, observă David Roderick, rulotist de 77 de ani, „pentru că te poți baza pe ei. Vin la program, trag din greu și fac, pe fond, muncă de sclavi”.

„Americanii se tem mai mult să supraviețuiască fondurilor pe care le au decât să moară”

Ținutul nomazilor surprinde o realitate dură și suprinzătoare a societății americane de astăzi. Jessica Bruder observă că țara se schimbă rapid, vechile structuri, care confereau senzația de stabilitate se prăbușesc, fără ca altceva să fie pus în loc. Nomazii americani „reprezintă epicentrul noutății”. Sunt oameni care au crezut că dacă vor munci o viață, societatea îi va răsplăti cu un trai măcar decent. Realitatea pe care o trăiesc azi este derutantă, iar unii o compară cu trezirea din Matrix – au crezut într-o iluzie. Conform sondajelor citate în Ținutul nomazilor, în 2016, aproape 9 milioane de americani de peste 65 de ani erau angajați, cu 60% mai mult decât cu zece ani în urmă și, potrivit estimărilor, procentul va crește. „Americanii se tem mai mult să supraviețuiască fondurilor pe care le au decât să moară”, e concluzia unui sondaj citat de Jessica Bruder. Cei care și-au luat lumea în cap în sensul propriu experimentează libertatea de a nu plăti chirii, facturi, impozite la stat. Se descurcă pe cont propriu. Este aceasta o evadare? „Cred că este dulce-amărui”, spune unul dintre rulotiști într-o postare pe Facebook. „Noua libertate… capacitatea de a trăi în timp ce te reinventezi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru diferitele Triburi existente, care oferă atât de multă îndrumare, sfaturi, diverse lucruri și urechi care să te asculte. Este, oare, aceasta evoluția fostei clase mijlocii? Suntem, oare, martori la apariția unei clase moderne de vânători culegători?”

Jessica Bruder i-a întrebat pe nomazii americani și ce se întâmplă când nu mai pot conduce sau munci din cauza vârstei foarte înaintate sau a bolilor. „Găsiți-mă moartă în deșert, și gata”, a fost răspunsul lui Iris. „Puneți niște pietre peste mine și lăsați-mă să plec”. „Noțiunea mea de asigurare de sănătate pe termen lung înseamnă niște oase albite în deșert”, spune și Bob, un houseless care crede că tragedii ecologice și economice vor doborî societatea umană, iar față de acestea, Marea Criză care i-a făcut să aleagă o viață în mașini va arăta „ca o după amiază în parc”.

Bestseller New York Times, Ținutul nomazilor a fost ecranizat cu Frances McDormand în rolul principal și a câștigat Oscarul la trei categorii, printre care și aceea de cel mai bun film al anului trecut.