La finalul acestei primăveri, Anansi. World Fiction, una dintre cele mai iubite colecții de traduceri din literatura universală de pe piața de carte din România, devine imprint al Editurii Trei. Directorul Editorial al colecției, scriitorul, traducătorul și eseistul Bogdan-Alexandru Stănescu este coordonatorul acestui proiect.
În cei trei ani și jumătate de lansare, sub umbrela Anansi. World Fiction au apărut 116 de titluri, vândute în peste 300.000 de exemplare, traduceri contabilizând peste 30 de limbi și peste 35 de țări de pe patru continente.
În 2020, Bogdan-Alexandru Stănescu se alătura echipei editoriale de la Trei. Am creat colecția Anansi. World Fiction, și am decis, împreună cu Magdalena Mărculescu, că va fi o colecție cât se poate de literară, fără compromisuri comerciale, unde cunoștințele, flerul și talentul editorial al lui Bogdan să se poată manifesta nestingherit. Am considerat atunci că Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, ar fi casa potrivită care să găzduiască acest proiect, dată fiind tradiția acesteia încă de la înființare. Timpul a trecut repede, am muncit enorm, și rezultatele ne-au întrecut toate așteptările. Am publicat peste 100 de titluri, în peste 300.000 de exemplare și am atras în portofoliu numeroase cărți premiate. Mai multe decât orice alt proiect similar în această perioadă, cred eu. În aceste condiții, considerăm că Anansi s-a maturizat și s-a impus pe piața editorială, și am decis să se transforme în imprint al Editurii Trei. Acest succes se datorează în primul rând lui Bogdan, care a pus atâta suflet, lui Alin Croitoru , redactorul-șef, care are grijă cu mare profesionalism de calitatea tuturor textelor, lui Andrei Gamarț, care a creat o viziune specială și artistică a designului întregii colecții, Oanei Boca Stănescu și Roxanei Petrescu care au fost atât de creative în comunicare și PR.
Silviu Dragomir, directorul general al Grupului Editorial Trei.
Sperăm ca această mișcare editorială strategică să aducă și mai multă vizibilitate pentru Anansi. World Fiction și cititorii noștri să se bucure în continuare de texte unice, alese cu atenție și grijă, traduse, redactate și publicate în condiții impecabile. Pentru că ei sunt cei care, prin confirmările lor, ne-au motivat să luăm această decizie
Titlurile publicate în traducere sub sigla Anansi. World Fiction reprezintă o selecție extrem de diversă: de la proză contemporană, la proză clasică, memorii și jurnale până la eseuri care cercetează misterele unei lumi în plină schimbare și antologii din poezia universală – toate având ca numitor comun calitatea scriiturii.
Au trecut aproape patru ani de la înființarea acestei colecții, în plină pandemie. Am supraviețuit atât acesteia, cât și unei crize economice și am făcut-o ținând ca literă de lege dorința exprimată în 2020, ca Anansi. World Fiction să fie un spațiu editorial dedicat doar literaturii și non-ficțiunii de calitate. Se poate spune că, odată cu transformarea colecției în imprint, trece și tinerețea Anansi, urmând o maturitate care deja se făcea simțită în ultimul an prin presiunea pozitivă a backlist-ului, dar și o responsabilitate pronunțată față de comunitatea de cititori pe care am creat-o.
Bogdan-Alexandru StănescU
Noul imprint își datorează existența și rezistența, nu în ultimul rând, unui grup de traducători cărora țin le mulțumesc, dar și unei echipe redacționale mici, dar alese, spre care se îndreaptă, de asemenea, recunoștința mea. Le mulțumesc Magdalenei Mărculescu și lui Silviu Dragomir pentru că au crezut în proiectul Anansi cînd era embrion și continuă s-o facă și acum, când a început să meargă pe propriile picioare”
Cărțile laureate cu cele mai importante premii literare de pe mapamond ale ultimilor patru ani au fost publicate în traducere sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction. Trei din cei patru laureți ai celui mai râvnit premiu literar din lume, Nobelul pentru Literatură, au fost publicați de Anansi: poeta americană Louise Glück (Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2020), scriitoarea franceză Annie Ernaux (Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2022) și prozatorul și dramaturgul norvegian Jon Fosse (Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2023).
De asemenea, doi dintre câștigătorii Premiului Goncourt, cea mai importantă distincție literară acordată în Hegaxon, au fost publicați în traducere de imprintul Anansi. World Fiction: Hervé Le Tellier (laureatul din anul 2020) și Mohamed Mbougar Sarr (laureatul din 2021).
Și laureați ai celui mai important premiu literar din Marea Britanie se află în portofoliul Anansi. World Fiction: Douglas Stuart, cîștigătorul The Booker Prize din anul 2020, sau Gheorghi Gospodinov, care a câștigat în 2023, alături de Angela Rodel, traducătoarea, The International Booker Prize pentru ediția în limba engleză a romanului Refugiul timpului.
În topul celor mai vândute titluri publicate de imprintul Anansi. World Fiction se află cărți diverse: de la laureați ai Nobelului literar la autori europeni considerați, până de curând, de nișă. Romanul Deliei Owens, ecranizat cu succes în toamna anului trecut, Acolo unde cântă racii (traducere de Bogdan Perdivară) este cel mai vândut titlul al colecției. Lista celor mai bine vândute titluri continuă cu autori precum: Annie Ernaux (Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei – traducere de de Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco și Anii – traducere de Mădălina Ghiu), Dr. Edith Eva Egger (Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul și Darul. 12 lecții care îți vor salva viața – ambele, în traducerea Mihaelei Apetrei), Jaume Cabré (Confiteor – traducere de Jana Balacciu Matei), Gheorghi Gospodinov (Refugiul timpului – traducere de Mariana Mangiulea Jatop și Fizica tristeții – traducere de Cătălina Puiu), Jon Fosse (Numele celălalt. Septelogie I-II – traducere de Ovio Olaru), Daniel Kehlmann (Tyll – traducere de Maria Irod), Maggie O’Farrell (Hamnet – traducere de Mihaela Buruiană), Manuel Vilas (În toate a fost frumusețe – traducere de Marin Mălaicu-Hondrari), Shaun Bythell (Jurnalul unui librar – traducere de Mihaela Buruiană).
Peste 20 dintre cărțile publicate de Anansi. World Fiction s-au bucurat de ecranizări celebre sau se află în curs de a fi transpuse pentru marele ecran. Vorbim atât de blockbustere precum Acolo unde cântă racii, ecranizarea romanului Deliei Owens, în regia Oliviei Newman, cât și de filme apreciate de critici, precum mult-îndrăgita ecranizare a romanului Grădinile Finzi – Contini de Giorgio Bassani, în regia lui Vittorio De Sica.
Shuggie Bain de Douglas Stuart, Anomalia de Hervé Le Tellier sau Hamnet de Maggie O’Farrell – acestea sunt doar o parte dintre cărțile publicate în traducere de Anansi. World Fiction de a căror ecranizare ne vom bucura în viitorul foarte apropiat.
În lista titlurilor publicate de Anansi. World Fiction în cei aproape patru ani de existență se numără și o serie de cărți apărute în condiții grafice de excepție. Un exemplu îl constituie noua ediție a romanului Golem de Gustav Meyrink (Gina Argintescu-Amza), publicat în format special, într-o ediție care include 19 litografii de Ștefan Câlția, însoțite un important text-suport: de o convorbire a lui Bogdan-Alexandru Stănescu cu maestrul Ștefan Câlția.
Așezat sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.
Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial Anansi. World Fiction, este un apreciat prozator, poet, eseist și traducător român contemporan, dar și unul dintre cei mai importanți editori români postdecembriști.
Leave a Reply