Pentru literatura catalană, dar şi pentru cultura catalană în genere, Jana Balacciu Matei este, de mulţi ani, cel mai important amabasador și mediator – prin traduceri de specialitate, eseistică, prezenţă publică – al acestui spaţiu cultural în România.

La #Anansi, Jana Balacciu Matei ne-a fermecat mai întâi cu ediția în limba română a romanului Confiteor de Jaume Cabré, apoi cu cea de-a doua ediție a romanului Vocile lui Pamano, de același autor, iar acum ne face curioși cu o nouă traducere: o autoare necunoscută publicului din România, Eva Baltasar, și romanul său Boulder, distins cu Premiul Òmnium pentru cel mai bun roman catalan al anului 2020.

Am rugat-o să ne spună câteva cuvinte despre întâlnirea cu această carte. Le redăm mai jos, cu mulțumiri.

Ce (te) faci când statul pe loc te sufocă? Când ritualul vieții de zi cu zi te sufocă? Când vrei să simți bătaia vânturilor deasupra oceanului și să le auzi mugind? Să trăiești lângă oameni care „nici nu te vor, nici nu te resping”, în solitudine, doar cu palpitările inimii și ale cărnii. Dacă ești personajul Evei Baltasar, te angajezi ca bucătăreasă pe un vechi vas de pescuit, unde descoperi ce este fericirea: „să te scoli fluierând, să nu deranjezi pe nimeni, să nu dai explicații și-n zori să cazi în pat cu trupul zob de oboseală și capul liber de orice urmă de amărăciune și fiere”. Tonele de pești pe care le procesezi și alimentele pe care le pe care le mânuiești îți vorbesc „despre o obârșie și despre raza aceea de singurătate de care, ca să crească, are nevoie orice făptură.”

Ce (te) faci însă când dragostea te face să vezi că miracolul oceanelor și continentelor plutește pe o magmă instabilă, când o altă femeie îți umple întregul orizont? Dacă ești personajul Evei Baltasar, te lași sorbită de curent, ca să o sorbi, să o îmbrățișezi „cum îmbrățișează nebunii un crez sau se spânzură de copaci”. Ea te numește „Boulder”, ca pe stâncile solitare din mijlocul oceanului, dar tu nu mai ai nimic din solitudinea de care aveai atâta nevoie.

Ce (te) faci când femeia pentru care ai renunțat la tot, care se vrea și, prin inseminare, devine mamă, devine o „aglomerare de frumuseți de neatins”, iar tu nu mai contezi, te simți exilată. Dragostea te împinge să nu gândești, dar ți-e greu să respiri. Tinna, fetița astfel născută, nu poate umple acest imens gol, dar e un miracol, care „lasă afară o rază de lumină capabilă să spele lumea de urâțenie.” Într-un limbaj de „Boulder”, dur, dar și plin de poezie, Eva Baltasar nu îi oferă personajului o decizie și nu ne oferă un final sigur. Ne lasă libertatea de a completa fiecare acest roman concis, de o intensitate arzândă.

Și ce (te) faci când ai de tradus, o asemenea carte? Te îmbarci pe oceanul cuvintelor ei, le asculți vuietul sau murmurul, pătrunzi în cotloanele sufletului personajului, îl înțelegi și încerci să îl faci înțeles.