Într-un Top 10 al celor mai importante caracteristici ale unui cuplu solid, pe primul loc se află sprijinul și comunicarea, iar simpatia și romantismul sunt undeva la coada clasamentului.
Topul este rezultatul unui studiu statistic realizat de psihologul american ROBERT J. STERNBERG într-un volum de psihologie teoretică apărut în această săptămână la Editura Trei.
Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp este o carte ce nu duce lipsă nici de cazuistică, dar nici de studii statistice și ipoteze de lucru inedite (ex.: teoria triunghiulară a iubirii). Fost profesor la Yale, Sternberg este un specialist consacrat în psihometrie, dar și în teoria creativității, a inteligenței și a stilurilor cognitive.
Citiți în avanpremieră un pasaj din capitolul dedicat celor zece seturi de caracteristici care contează de-a lungul timpului într-o relație durabilă
***
Într-una dintre cercetările noastre bazată pe studii încrucișate, care a vrut să stabilească ce contează într-o relaţie, am identificat 10 seturi de caracteristici care contează în relaţii de-a lungul timpului. Subiecţii au fost 80 de adulţi din zona New Heaven, cu vârste cuprinse între șaptesprezece și șaizeci și nouă de ani, cu o medie de treizeci și unu de ani. În ordinea descendentă a importanţei, ele sunt: comunicarea/sprijinul intim, înţelegerea/aprecierea, toleranţa/acceptarea, flexibilitatea/capacitatea de schimbare, valorile/abilităţile, familia/religia, finanţele/activităţile domestice, atractivitatea fizică/iubirea pasională, simpatia/prietenia și fidelitatea. De menţionat că intimitatea, pasiunea și angajamentul (prin fidelitate) contează toate pe termen lung.
- Faptul că sprijinul și comunicarea s-au dovedit a fi cele mai importante arată că avem nevoie să găsim parteneri care nu numai că pot să comunice efectiv ceea ce simt, ci care pot și să asculte cu atenţie. Ascultarea este o capacitate subevaluată. Suntem învăţaţi să citim, să scriem și câteodată chiar și să vorbim. Dar, în cea mai mare parte, nu primim instrucţiuni cum să ascultăm.
- Cel de-al doilea set este format din înţelegerea și aprecierea celuilalt. Toţi vor să fie înţeleși și apreciaţi și sunt mai mulţi oameni care se simt subapreciaţi decât cei care se simt supraapreciaţi. La început, într-o relaţie, ești foarte capabil să găsești punctele forte ale celuilalt, dar adesea pari că îi ratezi punctele slabe. Pe de altă parte, după un anumit timp, în care ajungi să-l cunoști pe celălalt, pari să devii expert în găsirea punctelor slabe.
- Elementele celui de-al treilea set – toleranţa și acceptarea – sunt, pe termen lung, indispensabile pentru ca o relaţie să meargă. Tony și Luanne, de exemplu, par a avea tot timpul datorii. Deși el dă vina pe ea, iar ea îl învinuiește pe el, amândoi sunt responsabili. Tony are o slăbiciune pentru echipamentele stereo și se răsfaţă frecvent, în timp ce Luanne are o slăbiciune pentru bijuteriile scumpe. Situaţia lor financiară aproape dezastruoasă ar pune capac multor relaţii. Totuși, ei stau împreună, poate pentru că fiecare acceptă slăbiciunea celuilalt, în schimbul acceptării propriei slăbiciuni.
- Te poţi schimba pentru a deveni mai apropiat de ceea ce își dorește partenerul tău să fii, exersându-ţi flexibilitatea și capacitatea de schimbare din cel de-al patrulea set. Aceasta poate fi o aventură riscantă. Dacă faci o schimbare în felul tău de a fi, trebuie să fii sigur că este compatibilă cu personalitatea ta de bază și caracterul tău. Altfel, ai putea ajunge să îţi displacă schimbarea și astfel să îţi subminezi relaţia. A fi într-o relaţie reprezintă o balanţă fină între renunţarea la libertate și câștigarea ei.
- Cel de-al cincilea set se ocupă în general de potriviri atât ale valorilor, cât și ale capacităţilor pe care le-am discutat deja. Elementul demn de menţionat din acest set este totuși mândria pentru realizările partenerului. Este destul de probabil ca o persoană să își complimenteze frecvent partenerul pentru realizările sale, la începutul relaţiei, dar mai puţin pe măsură ce anii trec. Oamenilor le place să fie complimentaţi în legătură cu lucrurile de care se simt mândri, iar complimentele de anul trecut, de luna trecută sau de săptămâna trecută, trebuie să fie reîntărite azi.
- Cel de-al șaselea set privește chestiunile familiale și religioase – cum te descurci cu copiii, părinţii și religia – adesea, parte integrantă din viaţa familială.
- Cel de-al șaptelea set ţine de finanţe și treburile casnice; iar cel de-al optulea, de atracţia fizică și romantism.
- Cel de-al nouălea set îl reprezintă simpatia și prietenia; cel de-al zecelea, cel mai slab, constă dintr-un singur element care are de-a face cu fidelitatea reciprocă exclusivă.
Leave a Reply