Asediați de viitor. Cronoliții

Cronoliţii nu e tocmai o carte SF tipică.

Să nu vă aşteptaţi la o lume hipermodernizată, cu tot felul de tehnologii care mai de care mai sofisticate, nave spaţiale sau extratereştrii, chiar dacă aventura începe în 2021 şi se întinde pe mai mulţi ani. Invazia de această dată este una mai specială, Pământul fiind asediat de ceva la care nu v-aţi fi aşteptat, de viitor, sub forma unui monument monolitic care aterizează în Thailanda şi prevesteşte victoria ce va fi obţinută peste 20 de ani, a unui lider militar numit Kuin.

Personajul central, Scott Warden, nu este nici pe departe un erou, lider sau măcar un răzvrătit. Autorul nu-l plasează nici în centrul evenimentelor, dar nici prea departe de ele. Ci exact acolo unde este nevoie pentru a fi îndreptată o săgeată în direcţia sa. În ciuda fascinaţiei pe care o simte faţă de Cronoliţi, ca orice alt om, sau poate pentru că el a fost de faţă la aterizarea unora, nu-i prea interesat să le dezlege misterul. Intră în joc mai mult forţat de împrejurări, dar tot ce-l interesează în aceste vremuri postapocaliptice este să fie aproape de cei pe care îi iubeşte.

”Nu doar viitorul se adresează prezentului, ci există şi vălurele, vârtejuri, curenţi. Viitorul transformă trecutul, care la rândul lui transformă viitorul.”.

Oamenii obişnuiţi sunt bântuiţi numai de trecut, Scott însă, este prins în bătălia dintre viitor, prezent şi trecut, iar asta îi ofera unicitate. Ce sunt Cronoliţii? O explică foarte bine chiar numele lor: cronos, adică timp şi lithos, însemnând piatră; ”la urma urmelor, nu chiar asta era esenţa?”

Timpul solidificat ca piatră. O zonă de determinare absolută, înconjurată de o spumă de efemeritate (vieţile omeneşti de pildă) care s-a deformat pentru a i se potrivi contururilor. Nu pot să nu mă opresc întrebându-mă, oare în ce măsură ne deformăm noi oamenii pentru a ne modela după conturul care ni se impune, dar mai ales câţi suntem conştienţi de asta? (…)

Citește continuarea recenziei pe BookBlog.