Clientul mărunţi masa alb-gălbuie şi tare, adună puţin praf cu lama de ras şi-l vărsă într-un pahar de apă gol.
Trase douăzeci de mililitri de apă într-o seringă şi o împroşcă în pahar peste pulberea care se dizolvă şi se amestecă în lichidul clar care se scurgea încet. Bărbatul dădu din cap mulţumit. Praful se dizolvase repede. Lichidul era clar. Da, era amfetamină şi se dovedise a fi exact aşa de concentrată cum îi promisese vânzătorul.
— Patru ani la Tidaholm. Nu-i aşa?
— Da, din nouăş’şapte până în două mii. Dar n-am stat decât trei ani. Am ieşit înainte de termen.
— Ce secţie?
Hoffmann studie faţa cumpărătorului.
Muşchii nu-i zvâcneau, nu clipea, nu dădea niciun semn că ar fi tulburat.
Înc-o dată. La ce secţie?
— Aripa C. Din nouăş’şapte până în nouăş’nouă.
— Aripa C. Unde, mai exact?
Şi o făcu prea târziu.
— Ce dracu’ vrei?
— Unde?
— Aripa C. Secţiile nu sunt numerotate în Tidaholm.
Zâmbi.
Piet Hoffmann îi zâmbi înapoi.
— Cu cine ai fost închis?
— Da’ ia mai lasă-mă, frate!
Cumpărătorul ridicase tonul, voia să pară şi mai iritat, şi mai ofensat.
Dar Hoffmann detectă altceva.
Un soi de nesiguranţă.
— Vrei să continuăm sau nu? Aveam impresia că m-ai chemat ca să-mi spui ceva.
— Cu cine ai fost închis?
— Cu Skåne. Mio. Josef Libanon. Virtanen. Contele. Mai vrei?
— Şi cu mai cine?
Tipul stătea în continuare în picioare şi făcu un pas spre Hoffmann.
— Gata, eu nu mă bag în chestia asta.
Se apropie, iar bijuteriile de argint de la mână şi de pe degete licăriră când îşi flutură mâna în faţa lui Piet Hoffmann.
— Nu-ţi mai dau niciun nume. Ajunge. Tu hotărăşti dacă încheiem sau nu afacerea.
Vino la Gaudeamus să-i întâlnești pe AUTORI!
— Josef Libanon a fost expulzat pe viaţă şi a dispărut imediat după ce a aterizat în Beirut acum trei luni şi jumătate. Virtanen a stat tot anul la Säters, secţia închisă, îi curg balele, e complet dus, are psihoză cronică. Şi Mio e la trei metri sub pământ…
Cei doi îmbrăcaţi în costume scumpe auziseră vocile şi deschiseseră uşa de la bucătărie.
Hoffmann le făcu semn să nu se apropie.
— Mio e îngropat în nisip lângă Ålstäket, pe Värmdö, cu două gloanţe în ceafă.
De data asta erau trei persoane în cameră, care vorbeau într-o limbă străină.
Piet Hoffmann observă modul în care cumpărătorul îşi roti privirea prin încăpere, încercând să găsească o cale de evadare.
— Josef Libanon, Virtanen, Mio. Şi continui cu Skåne care şi-a băut creierii şi nu-şi mai aminteşte dacă a fost închis la Tidaholm sau la Kumla sau, de ce nu, la Hall. Şi Contele… lui i-au tăiat laţul cei de la penitenciarul Härnösand, că s-a spânzurat cu cearşaful. Cam astea ar fi cele cinci nume date de tine. Le-ai ales bine. Ca să nu poată să depună mărturie nimeni c-ai fost închis şi tu.
Cei doi în costume, Mariusz şi Jerzy, discutau aprins. Z drugiej strony (1). Mariusz trebuia să se mute pe partea cealaltă, în dreapta cumpărătorului. Blizej głowy (2). Trebuia să se ducă şi mai aproape, să ridice arma şi s-o lipească de tâmpla lui, pe partea dreaptă.
— Mă scuzi, dar prietenii mei din Varşovia sunt un pic cam agitaţi.
Aruncă o privire scurtă spre cei doi care se apropiaseră de ei şi dezbăteau problema poziţionării ţevii pistolului în raport cu capul clientului.
— Noi doi avem o problemă. Şi asta pentru că nu eşti cine zici. Ai două minute să-mi explici cine eşti.
— Nu înţeleg la ce te referi.
— Nu, nu aşa. Fără căcaturi. E prea târziu pentru asta. Spune-mi cine dracu’ eşti şi gata. De preferinţă acum. Pentru că, spre deosebire de prietenii mei, eu ştiu că morţii nu creează decât probleme şi mai sunt şi rău-platnici pe deasupra.
Mariusz strângea mânerul pistolului, plescăind mai tare şi mai des; nu înţelesese ce discutase Hoffmann cu clientul, dar simţea că era ceva pe punctul de a exploda. Strigă în poloneză, despre ce dracu’ vorbiţi, cine dracu-i ăsta, şi eliberă piedica.
— OK.
Clientul percepu zidul de agresivitate necontrolată, neliniştea şi imprevizibilul din jurul lui.
— Sunt poliţist.
Mariusz şi Jerzy nu vorbeau suedeza.
Dar cuvântul „poliţist“ nu necesita traducere.
Ţipară din nou unul la celălalt, mai ales Jerzy care striga la Mariusz să apese pe trăgaci, în timp ce Piet Hoffmann ridică ambele braţe şi făcu un pas mai aproape.
— Daţi-vă mai în spate!
— E poliţist!
— Eu mă ocup de treaba asta!
— Nu acum!
Piet Hoffmann se repezi spre ei, dar mult prea târziu, iar cel cu bucata de metal lipită de tâmplă simţi asta, în timp ce se scutură cu faţa schimonosită.
(Fragment din romanul TREI SECUNDE de Roslund & Hellstrom)
________
(1) Du-te dincolo. (în pol. în orig.)
(2) Mai aproape de cap. (în pol. în orig.)
Leave a Reply