Vampirismul manifestat de tați pentru fiicele lor este sumbru, dar nu surprinzător, din moment ce patriarhatul disprețuiește orice e feminin, în mod particular energia feminină care există în toți bărbații.
Drept exemplu avem o poveste despre un bărbat căruia, ca multor alți bărbați, îi era teamă să manifeste sau chiar să recunoască partea feminină din el însuși. Frica sa este de înțeles, dată fiind virulența ginecofobiei și homofobiei în patriarhat. Însă, pentru că acest bărbat nu-și manifesta energia feminină interioară, pe care jungienii o numesc anima, a fost forțat să o caute în exterior, proiectând-o (inconștient, bineînțeles) pe o varietate de femei obișnuite. Pentru că bărbatul nu percepea distincția între proiecția sa feminină și ecranele umane pe care proiecta, el absorbea energia femeilor ca și când ar fi fost a lui – și care-i părea, în starea sa confuză, să-i aparțină.
Mama sa a constituit, inițial, o țintă potrivită pentru proiecția animei, dar pentru că societatea râde de bărbatul atașat oedipal de mama sa, el și-a mutat proiecția pe soție. Și totuși, soția sa nu era un idol satisfăcător, pentru că după primii ani de mariaj, ea nu și-a menținut adorația necondiționată pentru acest bărbat. În schimb, ea a manifestat o asertivitate de neclintit sau o apreciere realistă, fapt care a transformat-o într-un ecran lipsit de valoare pentru proiecția animei iubite a bărbatului.
Dar apoi, bărbatul a găsit candidata perfectă pentru proiecția sa. Plină de viață, nerăbdătoare să servească și, cu atât mai bine, sânge din sângele său – fiica sa. Ea îl iubea si căuta să îl mulțumească în orice fel îi permitea el. Astfel, bărbatul era hrănit, iar fiica sa era bucuroasă să-l hrănească. L-a hrănit cât de mult a putut cu sângele și idealurile ei, ceea ce n-a ținut pentru totdeauna, din moment ce tatăl său descoperise că existau multe căi prin care putea fi hrănit – stimulare intelectuală, împlinire profesională, favoruri sexuale. Toate acestea stăteau în puterea ei și, credea el, îi făceau și plăcere. Cel puțin, asta îi spunea ea tatălui său iubit. Astfel, bărbatul era asigurat că jocul era unul de bun augur și că plăcerea trebuia oferită de fiică și primită de el. Și așa s-au desfășurat lucrurile, până când fiica nu a mai avut ce oferi.
Pentru că fiica din această relație vampirică era activă social, epuizarea sa finală a arătat ca un lucru pentru care era singura vinovată, manifestându-se ca dependență, depresie și comportament autodistructiv. Tatăl s-a arătat foarte îndurerat pentru nefericirea fiicei sale, iar durerea sa era reală, pentru că sursa lui de vitalitate era amenințată. Fără ca ea să-l însuflețească, să dea viață unei bucăți a sufletului lui încarnând partea sa feminină, bărbatul simțea că va muri (fără a înțelege rădăcina sentimentelor sale, bineînțeles).
Îngrijorarea acestui bărbat pentru sursa sa de vitalitate feminină este oglindită de apogeul poveștii din Dracula, atunci când eroii masculini ucid vampirul în apărarea Minei. În acest punct bărbații sunt percepuți ca niște cavaleri eroici dedicați salvării Minei. Aici, poate mai mult decât oriunde, numele Minei ar putea avea un înțeles emblematic. Citit invers, aproape că formează cuvântul latin anima, care înseamnă suflet. Se pare că acești bărbați se luptau să-și salveze propriul suflet feminin, propria anima, la fel de mult ca (sau chiar mai mult decât) sufletul Minei Harker.
Fragment din
Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalţi,
de Barbara E. Hort
Leave a Reply