În şcoală, în educaţie, la locul de muncă sau în multe alte situaţii, oamenii adesea nu învaţă ce ar putea sau ce ar trebui să înveţe. Aşadar, mi se pare important să vorbesc, pe scurt, despre ce se întâmplă în asemenea cazuri.
Ideea de bază este că în societatea modernă complexă în care trăim, ceea ce Freud numea mecanisme de apărare — care sunt active în interacţiuni personale specifice (cf. Anna Freud 2002) — trebuie neapărat să fie generalizate şi să ia forme mult mai sistematizate, pentru că nimeni nu este capabil să rămână complet deschis la volumul şi impactul imens al influenţelor cu care ne confruntăm în mod constant. (…)
Din acest motiv, în zilele noastre, oamenii dezvoltă un mecanism de sortare semiautomat față de multe influenţe, sau ceea ce psihologul social german Thomas Leithäuser (1976) a analizat şi a descris drept conştienţă cotidiană. Individul dezvoltă astfel unele preconcepţii referitoare la anumite domenii, iar atunci când este pus în faţa unor influenţe din cadrul unui asemenea domeniu, aceste preconcepţii sunt activate astfel încât în cazul în care elementele influenţelor nu corespund cu ele, sunt ori respinse, ori modificate, pentru a se potrivi.
REMINDER: pe 4 decembrie, lansăm colecția Educație și formare
Nu doar volumul, ci şi natura influenţelor pot fi copleşitoare. De exemplu atunci când trebuie să treacă printr‑o schimbare care ar aduce o situaţie nouă într‑un anumit domeniu al vieţii, majoritatea oamenilor reacţionează prin mobilizarea unei autentice apărări a identităţii care necesită multă muncă mai mult sau mai puţin terapeutică pentru a fi depăşită, de obicei printr‑un proces de învăţare transformatoare. Asta se întâmplă cel mai adesea într‑o situaţie neaşteptată de şomaj sau în alte schimbări fundamentale în situaţia profesională, divorţ, moartea persoanelor apropiate şi altele asemenea.
Altă formă des întâlnită de apărare este ambivalenţa, adică, într‑o anumită situaţie, o persoană este dispusă şi, în acelaşi timp, nu este dispusă să înveţe sau să facă un anumit lucru. De exemplu, persoanele care şi‑au pierdut locul de muncă fără să vrea şi fără a avea vreo vină ş tiu foarte bine că ar trebui să se implice într‑un proces de învăţare sau reorientare profesională, însă în acelaşi timp îşi doresc foarte mult ca acest lucru să nu fie necesar. Aşa că ei merg sau sunt trimişi la unele cursuri, însă le este foarte dificil să se concentreze în procesul de învăţare şi folosesc orice pretext posibil pentru a scăpa, mental ori fizic.
În toate situaţiile de apărare de acest fel, învăţarea este obstrucţionată, împiedicată, deviată ori distorsionată dacă cel care învaţă nu reuşeşte să treacă peste această apărare, iar profesorul sau instructorul trebuie în primul rând să încurajeze şi să suporte această schimbare de atitudine şi abia mai apoi să se implice în educaţia îndreptată spre scopul iniţial. În cele mai multe cazuri însă, profesorii nu sunt pregătiţi pentru asemenea activităţi, chiar dacă ele sunt adesea necesare în procesul de învăţare.
Fragment din articolul ”O înţelegere cuprinzătoare a învăţării umane” de KNUD ILLERIS, din vol. colectiv TEORII CONTEMPORANE ALE ÎNVĂȚĂRII
Leave a Reply