„Chiar am fost în rai?”

În momentul morții surorii ei, Gail a văzut un „halou” de „particule mititele de lumină” care se adunaseră în jurul pieptului și al capului moartei. „Am simțit efectiv cum își părăsește corpul”, mi-a spus Gail. „M-am aplecat s-o îmbrățișez și am simțit cum trecea prin mine ca un puls de energie. Era efectiv o izbucnire de fericire și de eliberare.”

Gail mi-a spus că a „zăbovit” alături de sora ei care murea. „Am parcurs o parte din drumul ei către viața de dincolo”, mi-a zis ea. „Când m-am aplecat s-o îmbrățișez, îmi era clar că murise, că nu mai avea o voce corporală, dar nici nu avea nevoie de așa ceva. Puteam să ne transmitem gânduri de la una la cealaltă fără să fie nevoie să vorbim.”

În timp ce comunicau telepatic, Gail a remarcat că amândouă pluteau, „dar într-un spațiu fără pereți”. Și, cu toate că nu și-a văzut părinții, a avut senzația că erau și ei acolo, precum și un unchi decedat recent.

„Am zăbovit un timp în locul acela”, mi-a spus ea. „Am simțit-o cum se despărţea de mine și asta a fost tot – ea s-a dus în rai și eu m-am întors.”

„O poveste uimitoare”, am spus eu.

Gail a fost cu totul de acord.

„De atunci nu mi-a mai fost deloc frică de moarte. Nici măcar n-am plâns la înmormântarea surorii mele. Dar nu pot să nu mă întreb: chiar am fost în rai?”

Fragment din volumul

Imagini ale eternităţii.

Despre trecerea celor dragi din această viaţă în următoarea

de Raymond Moody