Steve Hely e un tânăr romancier american, cunoscut publicului larg ca scenarist al emisiunii Late Show with David Letterman, precum şi al unor seriale în mare vogă: American Dad, 30 Rock şi The Office.
Publicat în 2010, volumul Cum am devenit un romanicer celebru este o satiră spumoasă la adresa „fabricanţilor” de bestseller-uri, dar şi a publicului acestora. Toate clişeele genului – temele favorite, tonul abordat, tiparele personajelor – sunt aruncate în aer într-un text scris cu o ironie ce aminteşte vag de Woody Allen, poate chiar de Kennedy Toole. Umorul e negru, (uşor) livresc, pe alocuri inaccesibil publicului din afara Statelor (nu doar pentru că referinţele sunt locale, ci şi pentru că imaginarul american are particularităţile lui).
Pete Tarslaw, eroul narator, e un ins şcolit şi înzestrat în ale scrisului, dar condamnat la plictisul unei meserii oarecare – scrie eseuri pentru admiterea la facultate, comandate de aspiranţii cu bani, dar slab mobilaţi intelectual. La firma EssayAides mai lucrează şi alţi colaboratori „recrutaţi din rândul celor înfometaţi şi supraeducaţi”. Pete se trezeşte din lâncezeala cotidiană când primeşte un mail de la iubita lui din facultate, Polly, în care e invitat la nunta acesteia. E sfâşiat de ideea că ar putea să treacă neobservat la măreţul eveniment şi-şi propune ca, până atunci, să devină un romancier celebru.
De aici, practic, începe aventura: listele de subiecte, tonul, studierea modelelor celebre (dintre care se distinge numele lui Preston Brooks), studierea publicului şi a preferinţelor sale, apariţiile mediatice ale autorilor etc. E inserată chiar şi o pagină dintr-un (fictiv) top de best-seller-uri al ”New York Times Book Review”, unde apar, printre altele, titluri ca: Aerobică pentru minte, de Pamela McLaughlin, Cavalerii cornului întunecat, de Gerry Banion, Parfum de bumbac şi brânză, de Jennifer Austin-Meyers şi, fireşte, Blândeţe pentru păsări, de Preston Brooks.
Boemul Pete – care doarme îmbrăcat, manâncă acelaşi lucru zi de zi şi-şi foloseşte blugii pe post de şervet la masă – îşi doreşte faima şi bogăţia tuturor acestor autori („casă superbă lângă ocean sau pe malul unui lac pitoresc”) şi e dispus, pentru toate astea, să scrie o carte proastă, cu toate ingredientele succesului pe care le poate el distinge. Regulile pe care şi concepe sunt de-a dreptul hilare; „Evocă o tristeţe confuză la sfârşit”; „Romanele trebuie să aibă episoade care se petrec pe autostrăzi, făcând şofatul să pară poetic şi magic” etc. Pe lângă reguli, avem şi mostre de text, savuroase (şi, evident, trebuie să scrii bine şi să ai experienţă ca să poţi scrie ceva atât de prost).
Aşa se naşte Clubul Rămăşiţele Tornadei care – surpriză (sau nu)! – chiar ajunge un bestseller, nu din efortul autorului de a îndesa în el toate porcăriile vandabile, ci dintr-un „accident” care ne arată că, deseori, scandalul creşte vertiginos vânzările.
Citește continuarea recenziei în România literară.
Leave a Reply