”Nu am putut niciodată să citesc onest şi îndîrjit romane poliţiste”, își începe confesiunea scriitorul și editorialistul Costi Rogozanu.

   

După care pare să admită că orice tabiet are, și el, excepțiile sale care să-l confirme:

Săptămâna asta însă m-a ţinut paralizat ore în şir Sub hipnoză, romanul semnat de Lars Kepler, un nume fictiv care acoperea, cum aveau să afle mai târziu fanii suedezi, identitatea a doi autori deja consacraţi: Alexandra şi Alexander Andorhill. O întreagă vânătoare cu efect benefic de marketing pentru carte a avut loc în presa suedeză pentru aflarea scriitorilor din spatele psudonimului Kepler. (…) Lumea compară automat cartea cu trilogia lui Stieg Larsson, divaghează despre farmecul thrillerului şi al poliţistului nordic. Se întreabă de unde vine forţa suedeză în romanul poliţist şi altele asemenea.

  

  

 

Apoi, recunoscându-și prejudecățile față de literatură polițistă, explică de ce i-a plăcut acest roman ”scris perfect”:

Romanul semnat de Lars Kepler are exact ce-mi trebuie. Metoda neconvenţională de investigaţie, hipnoza; personajul Erik Maria Barkde tip om-de-ştiinţă-persecutat-de-societate (poate nu întâmplător pseudonimul Kepler trimite şi la celebrul om de ştiinţă german, născut acum jumătate de mileniu). Toate astea sunt cu „lipici“. Clişeele din romanele poliţiste sunt exploatate altfel când vii cu o documentare serioasă despre subiecte adiacente.

La final, câteva vorbe de bine și despre profilul mai degrabă șters al detectivului Joona Linna, (anti)eroul seriei care debutează cu romanul Sub hipnoză:

Se pare că sunt nişte reguli de fier: nu ai cum să găseşti un criminal dacă nu eşti sărit de pe fix. Dar ce e frumos la Joona este modestia, faptul că-şi face treaba exploatându-l pe omul de ştiinţă Bark. E modest, singurul lui rol este acela de a-i asculta cu atenţie pe restul. Linna are întotdeauna aliaţi, nu lucrează singur. O metodă subtilă de a evita clişeul criminalistului enervant de bun.

Întreaga recenzie-confesiune o găsiți pe librăria online elefant.ro.