Imediat ce s-a retras din competițiile șahistice, Kasparov a intrat în opoziția rusească, încercând să-i țină piept lui Putin. După cum povestește Masha Gessen în Omul fără chip, Kasparov a fost prins tot timpul ”în șah” de regimul care îl impiedica la fiecare pas să-și transmită mesajul. Și o făcea eficient, căci pârghiile administrației, dar și ale presei se aflau în mânile ”țarului” Putin:

În primăvara anului 2005, unul dintre cei mai faimoși ruși i-a declarat război lui Putin. Garri Kasparov, campionul la șah, cel mai bun jucător al tuturor timpurilor și totodată un vechi, dar discret activist, a ținut o conferință de presă în care anunța că se retrage din șah și că-și asuma sarcina de a restaura democrația rusească. Părea să aibă tot ce-i trebuia: notorietate, bani, o minte de o logică imbatabilă, combinată cu o abilitate oratorică ce-i permitea să-și explice programul politic unor oameni foarte diferiți, ca și puterea de a face campanie fără să obosească. Și-a petrecut pe teren vara anului 2005, și pentru o vreme l-am însoțit și eu.

(…)

Și-a continuat drumul spre Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord, aflată la jumătate de oră cu mașina. Avea în program un discurs, însă directorul său de campanie a fost înștiințat că pe scena sălii se prăbușise cortina, așadar spațiul nu se putea folosi. După o campanie de patru săptămâni, un lucru se tot repeta până la rutină: orice spațiu închiriat de Kasparov, oriunde în Rusia, avea ceva în neregulă. Aici nu doar că sala nu era disponibilă, dar în fața clădirii se organizase, în grabă, o serbare de copii cu muzică extrem de gălăgioasă. Însă Kasparov a continuat oricum și și-a răcnit mesajul în fața a cam șaizeci de oameni, vorbind despre cheltuieli sociale, care constituiau cam 15 la sută din bugetul Rusiei — mult mai puțin, chiar, decât în Statele Unite.

Câțiva tineri se agitau pe de lături. Unul a aruncat cu o piatră în Kasparov, dar nu l-a nimerit. Kasparov a vorbit mai departe. A urmat apoi un torent de ouă, dintre care două l-au nimerit pe Kasparov în cap. Adolescenții care aruncaseră ouăle au luat-o apoi la fugă spre mașinile de poliție și s-au făcut nevăzuți: nu se făcea niciun efort pentru a se ascunde că fuseseră aduși de poliție și că acționau sub protecția acesteia. Când un jurnalist german, care fusese și el țintit cu ouă, a încercat să pună mâna pe atacatorul său, unul dintre polițiști — care s-a dovedit mai târziu a fi purtătorul de cuvânt al ministrului de interne local — l-a înșfăcat de braț și i-a spus cu brutalitate să-și vadă de treaba lui.

„Regimul lor se teme de cuvinte!“ a strigat Kasparov.

Fragment din:

În Rostov, unde Kasparov a vorbit în fața unei biblioteci publice — ar fi trebuit s-o facă chiar în bibliotecă, dar clădirea fusese închisă accesului sub pretextul că s-ar fi spart o țeavă — de asistentul lui s-a apropiat un tânăr, i-a întins cartea de vizită și și-a oferit serviciile ca organizator local. Când l-am întrebat de nume, a zis:

„Asta nu se poate, aș fi concediat pe loc“.

Din câte am aflat mai târziu de la asistentul lui Kasparov, bărbatul era profesor la un colegiu de stat.

(…)

Kasparov s-a ținut de campanie cu o perseverență neobosită, la fel ca atunci când juca șah: jucase unele dintre cele mai lungi meciuri din istoria acestui joc și, aflat întotdeauna la periferia instituției sportului sovietic, nu i se părea bizar că jocul e măsluit. Însă organizația sa politică nu se dezvolta: fără nici o apariție la televizor, vocea sa devenise, pe parcursul anilor, tot mai marginală. În cele din urmă banii, celebritatea și inteligența s-au dovedit neputincioase împotriva regimului, deși era adevărat că regimul se temea de el. Odată dezmembrate instituțiile democrației, era imposibil — era prea târziu — să mai concepi strategii cu care să le aperi.