Știm cu toţii că treburile casnice nu sunt distractive. Ele sunt mai degrabă activităţi „obligatorii“ decât „opţionale“.
Treburile gospodărești sunt în mod inerent ceva neplăcut, iar dacă părinţii sporesc acest lucru (cicălindu‑și copiii, propunându‑le ceva la schimb sau mituindu‑i) nu fac decât să reducă în loc să mărească probabilitatea ca ei să aloce resursele mentale necesare pentru a îndeplini aceste treburi. Cicălindu‑și copiii sau cerându‑le să‑și facă treburile, părinţii nu fac altceva decât să le inducă odraslelor ideea că treburile gospodărești sunt niște sarcini slab motivaţionale — o muncă pe care, în mod cert, „trebuie s‑o facă“, nu pe care „vor s‑o facă“. Recompensele exterioare, fie ele laude, fie plată de orice fel, ajung să fie procesate cognitiv ca semnale că treburile gospodărești nu sunt niște sarcini care induc o motivaţie puternică.
Așadar, ar trebui să ne scutim copiii de treburile gospodărești? În niciun caz. Ca părinţi, putem adopta următoarea strategie: să luăm un lucru care nu este amuzant („trebuie făcut“) și să‑l transformăm în ceva care este amuzant („vreau să fac“). Emisiunile de televiziune și cântecele reușesc această performanţă când prezintă copii care‑și fac treburile cântând și dansând. Aceste sfaturi amuzante care sugerează cum să transformăm timpul destinat treburilor gospodărești în timp de joacă sunt, de fapt, susţinute de cele mai recente orientări din știinţele cognitive. Dacă aveţi un copil de 2–3 ani sau puţin mai mare, invitaţi‑l să vă ajute să așezaţi masa, în timp ce cântaţi și râdeţi; veţi constata că este o invitaţie mult mai îmbietoare și dă rezultate mult mai bune decât dacă îl cicăliţi sau îl obligaţi să facă ceva. Dacă puneţi muzică și dansaţi în timp ce faceţi treabă, îi puteţi transmite copilului că îndeplinirea treburilor casnice este ceva plăcut, nu ceva plictisitor, ce trebuie evitat.
Fragment din Calea învingătorului. Cum să crești șansele copilului tău de a reuși în lumea de mâine, de Richard Rende, Jen Prosek
Este foarte bine să fiţi veseli când faceţi ceva. O abordare care dă și mai multe roade este să faceţi treburile împreună. Îi veţi oferi astfel copilului un motiv de ordin social să vi se alăture și îi veţi demonstra că, atunci când pui ordine în casă și în lucruri, nu trebuie neapărat să fie plictisitor. Îi puteţi transmite astfel o atitudine grijulie, utilă în comunitate. Fie că împăturiţi lenjeria de pat, fie că spălaţi mașina, veţi avea ocazia să petreceţi puţin timp cu copilul, în care el să vă poată împărtăși ce i se întâmplă, știind că i se dă toată atenţia. Treburile gospodărești pot ajunge astfel să sudeze legăturile în cadrul familiei.
Sigur că este foarte util să‑i convingi pe copii să facă anumite treburi singuri. Când copiii îndeplinesc treburi gospodărești, ei își dovedesc că sunt competenţi. Acesta este un alt tip de motivaţie interioară — precum și o percepţie a sinelui care diferă în mod substanţial de viziunea „mi se cuvine“ care ne îndeamnă să gândim: „Sunt special și trebuie să existe tot timpul cineva care să facă lucrurile în locul meu“. Să‑ţi poţi purta de grijă și să te simţi independent — o adevărată răsplată interioară. Aceste îndatoriri devin în cel mai firesc chip activităţi pe are „vrem să le facem“. Fiecare părinte își cunoaște copilul mai bine ca oricine. Așadar, gândiţi‑vă ce credeţi că pot face și ce credeţi că le‑ar plăcea să facă.
Richard își amintește că pe vremea când fiica lui tocmai învăţase să meargă îi plăcea teribil cum erau împăturite șervetele la restaurant. Ori de câte ori aveau musafiri acasă, fiicei lui îi plăcea să ajute la aranjarea mesei, pentru că putea împături șervetele cum îi plăcea ei. Daţi‑le libertate copiilor și lăsaţi‑i să‑și scoată la iveală abilităţile în formare. Se vor simţi astfel din ce în ce mai puternici — și vor fi mai motivaţi să facă ceea ce le cereţi.
În fine, încercaţi să prezentaţi treburile gospodărești într‑o lumină pozitivă. Copiii sunt întotdeauna foarte atenţi la emoţiile părinţilor; dacă vă veţi păstra optimismul indiferent cât de multe probleme aveţi de rezolvat, este foarte posibil ca ei să adopte o atitudine similară.
Leave a Reply