„Fie ca această lucrare să nu rămână doar o carte despre secretele consolării, ci și o carte care să aducă consolare…”, își propune psihoterapeutul și medicul psihiatru Christophe André în călătoria expusă cu multă sensibilitate în cartea Secretele consolării. A consola și a fi consolat, despre unul dintre cele mai delicate și pline de compasiune subiecte. Publicat în România la Editura Trei, în colecția Psihologie practică, cel mai recent titlu al autorului francez aduce în fața cititorilor atât repere ale literaturii universale despre acest subiect, cât și propria emoție din actul consolării și autoconsolării, din perspectiva experienței de medic, dar și din cea a vulnerabilității și fragilității trăite ca pacient, în confruntarea cu boala. 

Pentru a descoperi cum funcționează acest tip de încurajare și care este rolul ei, Christophe André consideră importantă înțelegerea suferinței. Și a felului în care aceasta ne afectează. „Din punct de vedere evolutiv, deprimarea ne blochează și ne imobilizează. Așa suntem programați, fără îndoială din cauza moștenirii unor reflexe care au fost inițial programate pentru a face față durerii fizice și a imobiliza în felul acesta corpul sau partea corpului aflată în suferință. Însă și durerea morală ne imobilizează și atunci devine dominantă dimensiunea comportamentală a tristeții: încetinire a ritmului, apatie…”,  o stare care, pe nesimțite, ne îndepărtează de lume, de ceilalți, dar și de noi înșine. Această retragere, firească în primă fază, poate să altereze modul de privi lumea, din acel punct. Și poate produce o schimbare permanentă de comportament atunci când se afundă în singurătate, astfel că durerea unei pierderi sau a unui eșec neconsolat poate aduce cu sine o frică viitoare de a mai acționa, afirmă  autorul cărții „Secretele consolării”. În viziunea sa, această durere trebuie abordată cu multă grijă, pentru că este alergică la ceea ce este inutil sau superfluu. Și răspunde mai puțin la soluții și la îndemnuri. Pentru terapeutul francez, această durere este asemănătoare efectelor stresului, când corpul răspunde prin suspendarea funcțiilor care nu sunt menite luptei sau fugii (digestia sau sexualitatea). Deprimarea și nevoia de consolare ne reduc la simplitatea esențială a nevoilor noastre. Iar esența aceste simplități, cea care ne-a făcut de-a lungul timpului să reușim să trăim și să depășim momente dificile, se află în legăturile umane. Conexiunea, autenticitatea, sprijinul acordat au puterea să aducă o formă de reconectare la viață, chiar dacă nu substituie o pierdere sau nu pot anula o suferință copleșitoare.

Consolarea, ca forma cea mai profundă a acestor legături, care poate veni inclusiv din partea unor străini, oferă cel mai de preț dar: alinare și (re)integrare. Dăruită cu afecțiune și implicare, aceasta ascultă suferințele și le lasă să se exprime. Și îl ajută pe cel care și-a pierdut reperul emoțional să nu le privească ca fiind deficiențe și slăbiciuni. Ci mai degrabă ca însăși „expresia umanității noastre”, ca o formă concretă de adaptare în fața unor încercări ce depășesc în acel moment puterea de a acționa și reacționa. În acest context, ea este privită ca o îmbinare între empatie (capacitatea de a resimți suferința celuilalt) și compasiune (dorința izvorâtă din empatie de a ajuta la reducerea suferinței). Cu cât sunt mai exersate și puse în slujba celorlalți, cu atât vor îmbogăți și propria existență și experiență de viață. Iar expresia lor în acțiunea de a încuraja este vindecătoare nu doar pentru cei aflați în suferință, ci și pentru cei care o oferă, aducând o formă de conectare mai profundă. Prin urmare, în vreme ce suferința ne rupe de lume, de ceilalți și de noi înșine, consolarea are puterea de a reface aceste legături cu răbdare și blândețe. „Obiectivul consolării nu este atât eliminarea suferinței pentru persoana consolată, cât înlocuirea, prin gesturi, prin cuvinte, prin atenție, a sentimentului ei de separare și pierdere, cu un sentiment al comunității.“ În acest scop, și pentru a avea cele mai bune efecte, terapeutul expune, totodată și șase reguli simple, care constituie un ghid de bază în acțiunea de a îmblânzi suferința:

1. Fii prezent. Consolarea este un act de prezență afectuoasă, chiar dacă uneori rămâne neputincioasă, explică André. Căci dincolo de dimensiunile ei concrete (cuvinte și gesturi), ea este deopotrivă și în primul rând un demers imaterial: o prezență, o intenție, o fărâmă de omenie.

2. Consolarea începe prin a asculta. Mulțumește‑te să‑l ajuți pe celălalt să înțeleagă și să‑și clarifice ce i se întâmplă. Și oferă-i spațiu și timp să își exprime emoțiile, neliniștile; nu încerca să corectezi sau să îi reformulezi spusele.

3. Exprimă‑ți de la început, în cuvinte clare, afecțiunea și, folosind cuvinte moderate, încrederea în viață și în ce va urma.

4. Nu generaliza, nu vorbi despre alții, despre tine, ci numai despre persoana care este în fața ta și despre problema pe care o are în clipa aceea.

5. Nu uita că orice consolare are un efect întârziat: chiar dacă pare inutilă pentru moment, întotdeauna traseul ei subteran va sfârși prin a aduce alinare.

6. Insistă asupra faptului că vei fi mereu acolo pentru a ajuta, indiferent de natura lui.

„Secretele consolării” este o carte destinată deopotrivă terapeuților, publicului larg și tuturor celor care au nevoie de susținere afectivă și de un ghid care oferă o listă de imagini și gesturi consolatoare, prin care suferința poate fi văzută și ca un reper, atunci când nu mai avem niciunul. Natura, mișcarea, scrisul, meditația, cultivarea stării de prezență în aceste activități reprezintă tot atâta resurse benefice de ușurare și reechilibrare. În ce fel acționează acestea, ce efecte au, cititorilor le rămâne să descopere, împreună cu răspunsuri la întrebări precum: „De ce ne este greu să ne exprimăm când dorim să consolăm?”, „De ce nu putem accepta consolările celorlalți?”, însoțite de povești de viață cu mult sens și exemple grăitoare în expresia consolării. Și prin care, unul dintre cei mai reputați specialiști ai tulburărilor emoționale reușește să creeze nu doar o lectură captivantă, ci și consolatoare, așa cum și-a propus.

Christophe André și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: „3 Minute de meditație”, „Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile”, „Imperfecţi, liberi şi fericiţi”, „Despre arta fericirii”, „Mă vindec de complexe și deprimări”, „Noile personalități dificile”, „Viața interioară”, „Cum să îți construiești fericirea”. Alături de Alexandre Jollien și Matthieu Ricard, Christophe André este și co-autor al titlurilor: „Înțelepciunea: de la Acceptare la Zen. Sfaturi pentru viața de zi cu zi de la un călugăr, un filosof și un psihiatru”, „Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii” și „Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile, și dependențele noastre”.

Recenzie realizată de Adela Marinescu – Fabrica de PR