Editura Trei și Librăria Humanitas Cluj vă invită joi, 4 aprilie, ora 18.00 la CINEMA ARTA (Str. Universității nr. 3) la evenimentul de lansare a cărții “Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice” de Doina Cosman

Vor vorbi:

Autor: Prof. Dr. Doina Cosman
Invitați: Prof. Dr. Aurora Szentagotai, Prof. Dr. Mircea Miclea, Prof. Dr. Adrian Opre

Moderator:
Ovidiu Damian-TVR Cluj


Un pacient devine portocaliu după ce mănâncă aproape doi ani doar morcovi, un tânăr se îndrăgostește și se logodește cu un… săpun, iar altul, ”înghițitorul de mănuși”, le devorează în momentul extazului erotic. O pacientă îi încredințează terapeutei sale secretul înainte de a muri, iar alta scapă de amintirea violului. Acestea sunt doar o parte dintre cele treisprezece cazuri terapeutice prezentate de psihiatra Doina Cosman într-o inedită culegere de povestiri. Dincolo de ”exotismul” cazurilor, cartea istorisește o serie de întâlniri umane și empatice între tămăduitor și suferind. Axat pe o patologie diversă și centrat asupra spațiului cultural românesc, volumul ilustrează, pentru publicul larg, modul complex în care interacționează psihiatrul cu pacienții săi. Autoarea prezintă detalii vii și explicații necesare despre diagnostic, medicație și intervenții psihoterapeutice.

Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, este medic primar psihiatru și psihoterapeut acreditat în terapie cognitiv comportamentală de Institutul Albert Ellis din New York și Colegiul Psihologilor din România. Este membru de onoare al Asociației Mondiale de Psihiatrie și al Asociației Mondiale de Psihiatrie Socială. În anul 2011 a fost distinsă cu Medalia Kraepelin-Alzheimer a Universității Ludwig Maximilian din München.