Scriitorul și traducătorul Geo Vasile a publicat în luna mai o excelentă recenzie a unuia dintre manifestele feministelor anilor 70 – romanul Teama de zbor al Ericăi Jong. În întregime, textul său îl găsiți în revista Viața medicală. Mai jos, un fragment relevant:
Nu este uşor să te pronunţi despre romanul Teama de zbor, căci Erica Jong l-a scris cam prea devreme, în sensul că publicul american nu era pregătit să recepteze un discurs al unei… femei, atât de liber şi dezinhibat despre sex, de unde şi eticheta scandalos: o femeie de 31 de ani scrie ca şi cum pana i-ar fi aparţinut unui bărbat, tip Henry Miller.
În veacul XXI, putem spune că, în ciuda unor concesii făcute marketingului (libertinism ostentativ, supralicitarea sexului, perversiuni tip scatologie, coprofilie etc.), nu este vorba de un roman pornografic (a fost acuzat illo tempore şi de aşa ceva, cu tot succesul de public), ci de un tipic roman erotic hard: descărcare şi iniţiere pe fundal psihanalitic, fără pic de ipocrizie, ce-i drept, fără profunda frumuseţe poetică şi analitică a unui Mishima, să zicem.
Isadora este, aşa cum am mai spus, soţia unui psihanalist chinez, ţintuită de o teribilă teamă de a zbura. Îndemnată de soţ să se supună analizei timp îndelungat, se confruntă cu aventuri ce devin în acelaşi timp contact direct cu propriul inconştient şi cu realitatea externă.
Limbajul şi întâmplările povestite cuceresc cititorul prin alerteţe, autoironie, prin iscusinţă disociativă şi altitudinea aluziilor culturale, încât uităm de aspectele „tehnice“ de progres personal al Isadorei. Teama de zbor a fost manifestul feministelor anilor şaptezeci, dar pentru vremurile noastre poate fi o cheie de lectură a relaţiilor interpersonale şi totodată o radiografie a acelor vremuri, ce şi-a păstrat prospeţimea şi temeritatea novatoare.
Leave a Reply