Gelozia — Rădăcina toxicității

Editura Trei va publica în această lună în colecția Psihologie practică volumul 10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău. Cartea este scrisă de Lillian Glass, specialistă americană în psihologia comunicării și a comportamentului uman, a impus în limbajul cotidian sintagma de ”oameni toxici”. Cum reacționezi la ”oamenii toxici” care împroașcă mesaje negative și îți fac viața un calvar? Mai întâi, susține Lillian Glass, trebuie să detectezi tiparul în care se încadrează cel ce-ți otrăvește viața – și aici cartea îți oferă nu mai puțin de 30 de tipologii de ”oameni toxici” – de la ”Narcisist” și ”Lingușitorul Toxic” la ”Cârpa Plângăreață” și ”Iuda Zâmbitoare”. Pornind de aici, vei putea combina cu succes cele 10 tehnici detaliate în această carte, pentru te tortura mai puțin și pentru a-ți ușura din stres și deprimare. Iată mai jos un fragment în avanpremieră: GELOZIA — RĂDĂCINA TOXICITĂŢII Gelozia este o reacţie primitivă. Până la urmă, de ce latră câinii la un copil mic pe care îl alinţi şi îl admiri? De ce unele animale sălbatice încearcă să omoare alţi membri ai haitei, care au mai multă mâncare decât ele? De ce copiii de trei ani, chiar dacă pot vorbi şi pot merge la toaletă singuri, se opresc din vorbit şi încep să facă pe ei, atunci când apare un nou copil? Toate acestea se întâmplă din cauza geloziei şi a invidiei concomitente — nemulţumirea şi sentimentele de inadecvare pe care le stârnesc posesiunile celuilalt, succesul sau afecţiunea de care se bucură, şi dorinţa ta de a le avea pentru tine. Deşi oamenii toxici se comportă în felul în care se comportă deoarece s‑ar putea să fie geloşi pe tine, este important să recunoaştem faptul că gelozia ne poate face chiar şi pe noi să ne comportăm, de asemenea, în mod toxic. Am fost martoră la un exemplu arhetipal de gelozie manifestă când aveam nouă ani şi mă uitam la o emisiune televizată care prezenta un concurs de frumuseţe pentru copii. Două mici concurente stăteau în faţa camerelor de luat vederi, se ţineau de mână cu emoţie, în vreme ce pe fundal băteau tobele, vestind faptul că prezentatorul urma să anunţe noua regină a frumuseţii. Într‑un final a venit şi marele moment şi a fost strigat numele câştigătoarei. În acea clipă, fetiţa care pierduse a strâns pumnul şi a lovit‑o pe câştigătoare direct în faţă — sub ochii tuturor. Câştigătoarea a început să plângă isteric, deoarece fusese lovită. Fetiţa care ieşise pe al doilea loc plângea isteric, deoarece pierduse. Eu, la rândul meu, de acasă, râdeam isteric, deoarece mi se părea că e cel mai comic lucru pe care îl văzusem în toată viaţa mea, mai ales atunci când prezentatorul nu reuşea să le despartă pe fetiţe, iar mamele acestora ţipau una la cealaltă şi la prezentator, care încerca să‑şi recapete sângele‑rece şi să preia cumva controlul asupra emisiunii. Reacţia micuţei care pierduse a fost un răspuns clasic la situaţia în care vezi că altcineva obţine ceea ce îţi doreşti tu. Pe scurt, micuţa se simţea geloasă şi furioasă deoarece pierduse, aşa că a atacat‑o pe câştigătoare. Privind acum în urmă la acest incident, ca adult, nu mi se pare că este amuzant deloc. Văd acest moment ca fiind o ilustrare evidentă a acelui element negativ ce ţine de condiţia umană, care afectează mult prea mulţi oameni, tineri şi bătrâni — gelozia. Unui client de‑al meu, care era arătos, deştept şi atletic, i‑a fost prezentată o tânără femeie, minunată şi atrăgătoare, şi au ieşit la întâlnire. Din moment ce s‑au simţit atraşi unul de celălalt, au stabilit o a doua întâlnire, de data aceasta pentru a juca racquetball. Femeia, fiind fostă campioană naţională la acest sport, tot câştiga, iar clientul meu devenea din ce în ce mai furios. Într‑un final, a lovit‑o în mod deliberat în cap cu o minge, atunci când stătea cu spatele la el. Deşi a făcut‑o să pară ca şi cum ar fi fost un accident şi i‑a cerut iertare insistent, în sinea lui s‑a bucurat că ea n‑a mai putut să continue jocul. Atunci când mi‑a relatat întâmplarea, clientul meu a râs şi s‑a amuzat, încercând să‑mi explice cât de deştept fusese atunci când a împiedicat „o femeie“ să‑l pună într‑o lumină defavorabilă. M‑a îngreţoşat povestea clientului meu. Am văzut cum caracterul lui slab a fost copleşit de gelozia faţă de femeia care, din întâmplare, era o sportivă mai performantă decât el. Nefiind capabil să facă faţă faptului că ea era mai bună decât el, a procedat fix la fel ca fetiţa de patru ani care „pierduse“ la concursul de frumuseţe: a lovit‑o. Rănirea celuilalt din cauza geloziei adesea nu se restrânge doar la sfera fizicului, ci se poate manifesta şi în plan mental, prin intermediul jocurilor de manipulare, al cuvintelor maliţioase şi al comportamentului răutăcios. Pe măsură ce înaintăm în viaţă, vedem că există oameni care au anumite lucruri şi oameni care nu le au, sau, aşa cum este privită problema cel mai des, există învingători şi învinşi. Uneori câştigăm, alteori pierdem, în diverse momente ale vieţii noastre. Nu există sentiment mai plăcut decât cel produs de victorie şi nu există un sentiment mai neplăcut decât cel al pierderii. Ne simţim deprimaţi, victimizaţi şi fără valoare. Adesea ne răzbunăm pe noi înşine, mâncând prea mult sau bând prea mult alcool. Încercăm să evadăm prin intermediul drogurilor sau al altor diversiuni care ne pot crea probleme. De multe ori, ne îndreptăm asupra celorlalţi furia şi frustrarea cauzate de pierderi, de regulă asupra oamenilor care sunt cei mai apropiaţi de noi şi pe care îi iubim cel mai mult. Reacţia lor negativă la furia noastră ne face să ne simţim şi mai rău şi perpetuează ciclul convingerii că suntem învinşi. Dacă îi vedem pe alţii „câştigând“, acest lucru ne consolidează sentimentele de frustrare. Atunci când se întâmplă să privim în afara noastră şi ne vedem vecinul care „a câştigat“, ajungem să ne simţim şi mai rău. Putem vedea că vecinul are o casă mare, un copil student la Harvard, o soţie care îl iubeşte, o nouă maşină sport, se află într‑o formă fizică fantastică, se îmbracă bine, are mulţi bani şi merge în vacanţă cu familia de două ori pe an, în diverse locuri din jurul globului. Acest vecin dă petreceri de pomină la el acasă, cu mulţi invitaţi care chiar par să‑l simpatizeze, iar el şi soţia lui mereu par să se distreze de minune. Zâmbeşte mereu, iar toţi cei cu care vorbeşti tu par să‑l aprecieze, deci de ce îl urăşti tu atât de mult? Îl urăşti deoarece el are totul sau cel puţin îţi imaginezi că are totul. În loc să te bucuri pentru el, în loc să te simţi mai inspirat şi mai motivat să realizezi şi tu mai multe, vei căuta, alături de mulţi alţii dintre noi, să‑l distrugi pe acest vecin. Poţi căuta să îţi distrugi vecinul cu afirmaţii sarcastice, răspunsuri descurajante sau comentarii ipocrite — „miere în gură, fiere în inimă“– la adresa succesului său. Faţa şi limbajul corpului îţi vor trăda neadevărul cuvintelor. „Câştigătorul“ nu este surd, prost sau orb. Cu siguranţă îşi dă seama ce se întâmplă, iar acest lucru îl răneşte. Îl face să se simtă extrem de prost. Acest comportament răneşte cu atât mai mult o persoană pe care se presupune că o iubeşti sau o persoană care te consideră prieten. Jennifer i‑a spus bunei sale prietene Marilyn un secret pe care nu îl mai spusese nimănui — era însărcinată. Cele două femei avuseseră nenumărate conversaţii, simţindu‑se presate de „ceasul biologic“ şi discutând despre dorinţa lor de a avea copii. Apoi, Jennifer a reuşit să rămână însărcinată. Abia aştepta să îi spună lui Marilyn, fiind convinsă că prietena sa va fi copleşită de bucurie pentru ea. Dar ce surpriză a avut Jennifer! În loc să arate fericire, Marilyn a înghiţit în sec şi, cu o expresie rigidă şi de regret, a reuşit să îngaime: „Oau, e minunat. Mă bucur pentru tine!“ pe un ton complet lipsit de entuziasm. Era clar că vorbele nu îi oglindeau sentimentele. Nu era nevoie să fii un geniu ca să îţi dai seama că Marilyn nu se gândea la fericirea lui Jennifer şi la copilul pe care urma să îl aibă. În loc de asta, Marilyn se gândea la copilul pe care ea nu îl avea. Era, în mod evident, geloasă pe prietena ei, iar Jennifer categoric a simţit acest lucru. Dar, în loc să facă ce ar fi făcut majoritatea oamenilor, adică să permită furiei să le afecteze prietenia, Jennifer a îmbrăţişat‑o strâns pe Marilyn. Sentimentele de gelozie şi invidie ies la suprafaţă de regulă atunci când trăim un sentiment de inadecvare — atunci când ne lipseşte ceva sau simţim că o altă persoană are mai mult decât noi. Gelozia este elementul‑cheie care distruge majoritatea relaţiilor. Într‑un sondaj informal, efectuat de mine asupra a 105 persoane, sondaj în care oamenii erau întrebaţi „Care a fost elementul care a rupt prietenia dintre tine şi un prieten bun?“, peste 75 la sută dintre respondenţi au atribuit ruptura geloziei fostului prieten. Acest lucru este cu atât mai evident în relaţiile intime, dacă unul dintre parteneri se teme că celălalt îl va părăsi. Fiind geloasă, persoana în cauză devine posesivă şi atacă verbal sau fizic. În decursul unor interviuri cu diverşi psihologi şi consilieri din domeniul relaţiilor maritale şi de familie, am întrebat: „De ce ajung soţii să‑şi facă tot timpul reproşuri?“ Consensul a fost acela că acest comportament este cauzat de obicei de sentimentele de inadecvare ale aceluia dintre soţi care se simte gelos pe partenera sau partenerul de viaţă şi este atât de nesigur pe sine, încât trebuie să recurgă la violenţă pentru a putea obţine mai mult control asupra relaţiei. Uneori, violenţa este verbală şi se manifestă sub forma criticii. Poate că acesta este motivul pentru care mulţi oameni de afaceri puternici şi respectaţi, care conduc companii imense şi gestionează mii de angajaţi, au acasă soţii abuzive din punct de vedere verbal. Aceste femei îi cicălesc şi îi critică constant, pentru a reuşi să obţină măcar un strop de putere pe tărâmul casnic şi să îşi dea soţii jos de pe piedestal. Critica poate fi un lucru bun, atunci când este oferită prin intermediul unor cuvinte bine intenţionate şi pe un ton blând şi afectuos. Este, de asemenea, important cine anume te critică şi de ce. Persoana în cauză te critică pentru ca tu să devii mai bun? O face cu sinceritate şi îţi doreşte numai binele? Dacă da, atunci nu vei avea sentimente negative faţă de persoana care îţi oferă critica. De fapt, s‑ar putea chiar să ai mai mult respect pentru acea persoană, deoarece ţi‑a spus adevărul. Adesea, cel care critică constructiv îşi va formula observaţiile pe un ton pozitiv şi va folosi cuvinte politicoase, care încurajează şi mângâie. Pe de altă parte, vor exista şi oameni care te vor critica fără să îţi vrea binele. Ei te atacă pentru că, de fapt, nu te plac sau sunt geloşi pe tine şi simt o mare plăcere din a‑ţi spune ce este în neregulă cu tine. *

Indiferent cine îndreaptă un deget critic spre altcineva, trebuie întotdeauna să se uite şi la sine. La urma urmei, atunci când arăţi cu degetul pe cineva, alte trei degete sunt îndreptate înapoi către tine. 

Deci, cineva care te critică trebuie să îşi examineze motivele pentru care o face.