„Greșeli pe care le-am făcut eu ca să nu le mai faci și tu” nu este o carte de sfaturi rapide și nici un ghid care promite soluții universale. Este, mai degrabă, o conversație onestă și profund umană despre ce înseamnă să trăiești cu anxietate, epuizare și îndoială și despre cum poți merge mai departe fără să te rupi de tine. Publicat la Editura Trei, în colecția Psihologie practică, volumul își construiește forța nu din certitudini, ci din fragilitate asumată și din dorința sinceră de a face viața puțin mai suportabilă pentru cei care o citesc.

Autoarea Pooky Knightsmith pornește de la propria experiență de viață, una marcată de perioade dificile, greșeli, vulnerabilitate și reconstrucție, și o trece prin filtrul cunoștințelor psihologice dobândite ulterior. Nu își propune să demonstreze nimic și nici să ofere rețete general valabile. „Spre deosebire de toate celelalte materiale pe care le-am scris, această carte nu se bazează pe cercetări. Nu se bazează pe nicio dovadă, în afara faptului, destul de surprinzător, că încă sunt în viață; și cred că în sfârșit încep să prosper.”

Structurată în 48 de lecții, cartea abordează, într-un ton cald, uneori autoironic, alteori confesiv, teme esențiale ale vieții contemporane: învățarea, autoacceptarea, grija de sine, viața online, relația cu moartea și doliul, anxietatea, iubirea și prietenia. Fiecare lecție pornește dintr-o situație reală, dintr-un episod concret de viață, continuă cu reflecțiile autoarei și se încheie cu idei simple, ușor de pus în practică, fără prescripții rigide și fără promisiuni nerealiste.

Pe fundalul acestor teme se conturează constant lupta autoarei cu propria patologie. Knightsmith vorbește deschis despre perioadele de depresie severă, ideații suicidare și autovătămare, despre tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea alimentară, atacurile de panică tăcute și lupta continuă pentru a ajunge la o stare de bine mai stabilă. Dorința de a se simți diferit exista, dar accesul la schimbare părea adesea blocat, iar pașii mici, aparent neînsemnați, deveneau uneori singurele puncte de sprijin.

Fiecare capitol care tratează câte o temă majoră din viața autoarei, pe drumul spre recuperare, poartă și o perspectivă sub titlul „Lecția și profesorul”, descriind o întâmplare din cele mai grele momente și persoana care a inspirat-o, a ajutat-o și a încurajat-o să meargă mai departe, fie că este vorba despre membri ai familiei, șeful său, psihoterapeutul sau asistentele care au îngrijit-o pe patul de spital.

Un fir important al cărții este relația cu greșeala și perfecționismul. Knightsmith vorbește deschis despre copilăria marcată de intoleranță față de propriile erori și de efortul constant de a le ascunde, un tipar care a alimentat anxietatea și autocritica de-a lungul anilor, alături de celealte tulburări. Greșelile, în loc să fie privite ca oportunități de învățare, au devenit ceva de evitat cu orice preț, iar acest mecanism este recunoscut și analizat cu multă blândețe. „Eram foarte perfecționistă atunci când eram copil și eram intolerantă atât în raport cu propriile greșeli, cât și cu ale altora. Am muncit din greu să nu fac greșeli, iar dacă le făceam, le ascundeam.”

Sindromul impostorului ocupă, de asemenea, un loc central. Provenind dintr-o familie în care studiile universitare nu reprezentau o opțiune firească, parcursul ei academic, încununat cu obținerea unui doctorat în psihologie medicală, a fost însoțit constant de sentimentul că, la fiecare etapă, urma să fie „demascată” și exclusă dintr-un spațiu în care simțea că nu îi aparține. Trăirea persistentă a insuficienței și a nemeritării succesului a devenit o prezență de fond, pe care a interpretat-o mult timp ca pe o consecință a originii sale sociale și a dificultății de a se adapta unor coduri culturale și sociale care îi erau străine.

Chiar și pe măsură ce muncea mai mult și era tot mai ascultată, îndoiala nu dispărea, ci se adâncea. „Sentimentul că nu eram suficient de bună, că nu meritam m-a sâcâit toată viața. Credeam că era vorba doar despre mine, o fată săracă ajunsă bine, ceea ce însemna că mi se părea dificil să mă descurc cu mai multe seturi de tacâmuri, habar n-aveam ce să fac cu un șervet de masă, iar dovleceii și avocadoul mi se păreau în mod clar exotice și la fel mi se părea și viața, un pic cam încurcată. Credeam că asta făcea parte din caracterul și din trecutul meu.” Derutată adesea, dar niciodată descurajată, a mers înainte. Cu cât muncea mai mult, cu atât mai mult constata că oamenii o ascultau și cu atât mai mult se întreba de ce.

Mult timp, aceste trăiri au rămas nerostite, din teama că vulnerabilitatea ar confirma suspiciunea interioară de impostură. Momentul de cotitură apare în timpul pandemiei, când, în activitatea sa profesională, intră în contact cu numeroși profesori care, revenind în sala de clasă după perioada de carantină, își pierduseră încrederea în propriile competențe. Confesiunile lor scot la iveală un adevăr esențial: fiecare credea că este singurul care se simte astfel.

Prin tonul ei onest și profund uman, cartea devine una dintre lecturile esențiale pentru 2026, nu pentru că promite schimbări radicale, ci pentru că oferă ceva mai rar: claritate, validare și permisiunea de a fi imperfect. Este în regulă să nu reușești întotdeauna să te ții de o rutină sănătoasă; important este să nu renunți și să continui să o iei de la capăt, chiar și atunci când simți că nu mai ai putere sau sens, este de părere dr. Pooky Knightsmith.

Din Greșeli pe care le-am făcut eu ca să nu le mai faci și tu nu lipsesc nici recomandările unor lecturi esențiale care au ajutat-o să meargă mai departe și care, alături de cartea scrisă de ea, îi vor ajuta cu siguranță și pe cititorii săi.

Pooky Knightsmith este doctor în psihologie medicală, speaker, autoare și consilier, dar în primul rând se descrie pe sine ca persoană cu autism și mamă de copii neurodivergenți.

Material realizat de Adela Marinescu