Jonas Jonasson, autorul romanelor Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut şi Analfabeta care ştia să socotească, vorbeşte despre debutul său în literatură, după o lungă carieră ca jurnalist, consultant media şi producător TV.
Jonas Jonasson este poate la fel de excentric ca şi personajele sale: şi-a vândut compania media pe care o deţinea în Suedia și s-a mutat pe malul Lacului Lugano în Elveţia, foarte aproape de graniţa italiană, hotărât să înceapă o viaţă nouă.
Fragment din interviul realizat de Hannah Beckerman, în The Guardian.
Romanele tale au protagoniști excentrici prinși în evenimente extraordinare. Cum creionezi asemenea personaje?
Îmi compun personajele din oameni pe care îi întâlnesc în viața reală: citesc despre ei, îi văd la televizor, îi întâlnesc pe stradă și îi memorez, îmi creez o bibliotecă proprie în minte. Apoi merg la biblioteca din capul meu, aleg câţiva oameni şi îi amestec. Pentru cartea “ Hitman Anders and the Meaning of It All” (în pregătire la Editura Trei), aş fi putut să aleg un instructor auto, care nu știe să conducă, sau un economist care nu știe să socotească. În schimb, am ales un preot care nu crede în Dumnezeu.
Cărțile tale sunt adesea descrise ca fiind caraghioase, comice, poveşti care te binedispun; reprezintă ele un segment care acoperă un gol existent în literatură şi care îi amuză pe cititori?
Da. Pentru mine, este ciudat că literatura de calitate se presupune că nu trebuie să fie amuzantă sau nu trebuie să te binedispună. Nu văd conflictul/impedimentul. Dacă nu ne-am adresa oamenilor cu o sclipire în ochi, eu nu cred că am supravieţui.
Romanul tău de debut, Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut, a fost publicat în 45 de țări și s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Cărui fapt se datorează succesul acestei cărţi?
Nu există o singură explicație. Am trimis manuscrisul la cele mai mari șase edituri din Suedia, iar primele cinci mi-au spus vă mulțumim, dar nu ne interesează. Numai cea de-a șasea a spus da. Cred că presupune îndemânare cât și noroc. Cumva eu am ajuns atât la non-cititori cât și la super-cititori. Multe opere literare răspândesc deznădejde, disperare și tragedie. Cred că succesul meu este datorat faptului că eu am răspândit speranță.
De ce crezi că Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut a avut aşa priză la cititori?
Cred că fiecare dintre noi ar trebui să sărim propriile noastre ferestre o dată sau de două ori în viață. Cred că persoanele care se tem de moarte sunt cele care nu au trăit suficient. În cărțile mele, poți sări pe fereastră în imaginaţia ta.
Ai declarat că ţi-au trebuit 47 de ani să scrii Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut. Care a fost catalizatorul care te-a ajutat să finalizezi romanul în cele din urmă?
Am condus o companie media cu 107 de angajați și am fost destul de prost să cred că eram responsabil pentru tot, inclusiv pentru copiatoare. Pentru absolut tot. Eram complet epuizat. M-am dezintegrat în mii de bucăți. Așa că am ajuns să vând compania și să mă mut la granița dintre Elveția și Italia, simtindu-mă fără identitate. Dintr-o dată eram o fostă persoană. Aveam nevoie de o identitate. Şi aveam 130 de pagini din Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut scrise în anii anteriori.
Așadar scrisul a fost o terapie pentru tine?
Într-un fel, Allan Karlsson (personajul principal al romanului Bărbatul de o sută de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut) devenea din ce în ce mai puțin îngrijorat de toate cu cât eu mă îngrijoram din ce în ce mai mult de toate. Nu aș vrea să fiu ca el pentru că este un ipocrit, dar, cu toate acestea, până în ziua de azi, el stă pe umărul meu când sunt îngrijorat şi-mi spune “Calmează-te!”. El e terapeutul meu.
Romanul “Hitman Anders and the Meaning of It All” (în pregătire la Editura Trei) vorbeşte despre istoria religiei în Suedia. Ce te-a făcut să-ţi doreşti să abordezi acest subiect?
Nu am nimic împotriva religiei, dar, întotdeauna, am crezut că Biblia a fost supraevaluată. Multe dintre poveștile de acolo sunt cumplite. Cred că ar trebui să ne uităm cu un ochi mai critic la Biblie, care pentru mine are foarte puțin de-a face cu credința. Potrivit Bibliei, noi ar trebui să ne temem de Dumnezeu. Eu nu sunt de acord cu asta, absolut deloc. Mă tem de Isis. Teama pentru mine este un cuvânt rău.
Leave a Reply