Macaroane-n păr

Păi, dacă tot e 8 martie, ce-ați spune de o poveste cu o eroină-detectiv… Erica Falk, soție de polițai, scriitoare și mamă în devenire, ajunsese cu chiu cu vai pe la jumătatea sarcinii. Și ca și cum asta n-ar fi fost de-ajuns, trebuia să mai suporte și o vizită prelungită a familiei verișorului ei…

*** 

Bomba pică la prânz. Cu picioarele chinuind‑o şi cu o durere de şale, stătuse timp de o oră în faţa aragazului, pregătind un prânz care să astâmpere atât foamea de lup a lui Conny, cât şi mofturile copiilor, iar din punctul ei de vedere, se descurcase relativ bine. Cârnaţi Falun au gratin cu macaroane erau o alegere care spera că avea să‑i mulţumească pe toţi. Curând însă avea să afle că se înşelase amarnic.

— Câh, urăsc cârnaţii Falun! Scârbos!

Lisa împinse ostentativ farfuria la o parte şi îşi încrucişă braţele, cu o mină ursuză.

— Mare păcat, pentru că asta vom mânca.

Vocea Ericăi era hotărâtă.

— Dar mi‑e foa‑a‑a‑ame! Vreau altceva.

— Nu avem altceva. Dacă nu‑ţi plac cârnaţii Falun, poţi mânca macaroanele cu ketchup.

Erica făcea eforturi de a‑şi păsta tonul vocii calm, cu toate că, înăuntrul său, fierbea.

— Macaroanele sunt scârboase. Vreau altceva. Ma‑ma‑a‑a‑a!

— I‑ai putea da altceva?

Britta atinse obrazul micuţei sale răzgâiate şi fu răsplătită cu un zâmbet. Sigură pe victoria sa, Lisa căpătă în obraji flacăra triumfului, în timp ce‑i aruncă Ericăi o privire sfidătoare. Dar se întrecuse măsura. În clipa aceea, era război.

— Nu mai e nimic altceva. Ori mănânci ce‑ai în faţă, ori faci foamea.

— Dar, dragă Erica, nu cred că eşti rezonabilă, spuse Britta. Conny, explică‑i tu cum facem lucrurile acasă, care este politica noastră cu privire la creşterea copiilor.

Dar nu se mai obosi să aştepte un răspuns.

— Noi nu ne obligăm copiii să facă nimic. Asta le‑ar opri dezvoltarea. Dacă Lisa mea vrea ceva diferit, noi credem că e dreptul ei să‑l capete. Vreau să zic, este o persoană care are dreptul de a se exprima în aceeaşi măsură ca şi noi, ceilalţi. Tu ce-ai spune dacă cineva te‑ar forţa să mănânci ceva ce nu‑ţi place? Nu cred că ai accepta.

Britta îi ţinu predica pe tonul cel mai profesional de care era în stare, iar Erica ştiu dintr-odată că aceea fusese ultima picătură. Cu sânge rece, ea luă farfuria fetiţei, o ridică deasupra capului Brittei, apoi o răsturnă. Când macaroanele îi alunecară în păr şi pe bluză, Britta, profund şocată, se opri în mijlocul unei propoziţii.

Zece minute mai târziu, erau duşi. Şi mai mult ca sigur că nu aveau să se mai întoarcă vreodată. Era foarte probabil ca din momentul respectiv ea să fie trecută pe lista neagră de către acea parte a familiei, însă indiferent cât de mult ar fi încercat, Erica nu putea spune că avea vreun regret. Nici ruşine nu îi era, deşi comportamentul ei putea fi numit, în cel mai bun caz, copilăresc. Fusese grozav să găsească o supapă pentru toată agresiunea acumulată de‑a lungul vizitei de două zile şi nu avea nicio intenţie de a‑şi cere scuze.

Plănui să-şi petreacă restul zilei pe divanul de pe verandă, cu o carte bună şi cu prima ei ceaşcă de ceai din vara aceea. Dintr-odată, viaţa părea mult mai senină.

Fragment din romanul

Predicatorul

de Camilla Lackberg