De unde o fi venit această idee? Probabil din faptul că, în decursul istoriei, dacă o femeie înșela, atunci era o femeie moartă. Putea fi ucisă cu pietre, îngropată de vie sau împușcată — fără teamă de urmări (mai mult sau mai puțin). Așadar, în ceea ce privește instinctul de supraviețuire, o femeie care și suprimă dorințele sexuale, în general, și în afara căsătoriei, în particular, poate să trăiască o viață mai lungă.
După aceea este, desigur, mitologia care a însoțit constrângerea prin teroare a femeilor pentru a fi monogame. Unele religii au transformat interesul sexual feminin în ceva patologic, catalogându-l ca anormal.
Teologia s-a schimbat întru câtva de-a lungul secolelor, dar imaginea femeilor ca fiind modeste și pure din punct de vedere sexual, făcând sex nu datorită dorinței trupești, ci a celei de a avea copii, pare să fi rămas, cel puțin într-un anumit grad. Bărbații au fost văzuți întotdeauna ca fiind mult mai puțin de încredere din punct de vedere sexual și emoțional.
Dar relatările istoriei, precum și studiile contemporane ne arată un alt tablou. Deși este adevărat că bărbații se abat destul de frecvent de la jurămintele de monogamie (o parte aproape universală a ceremoniei de căsătorie, cel puțin în Occident), nici soțiile nu sunt întotdeauna doar victime ale infidelității. Ele sunt, mult mai des decât ne dăm noi seama, niște aventuriere sexuale.
Dezaprobăm infidelitatea
Deși majoritatea culturilor au parcurs un drum lung de la zilele în care se omorau femei cu pietre din cauză că și înșelau soții, acest lucru nu înseamnă că cele mai multe culturi aprobă infidelitatea. Majoritatea studiilor arată că 80% sau mai mult dintre femei și bărbați cred că „întotdeauna“ sau „aproape întotdeauna“ este greșit ca o persoană căsătorită să facă sex cu altcineva în afară de partenerul său (de exemplu, Smith, 1994).
De fapt, deși există diferențe în culturi diferite, se pare că nimeni nu este în întregime de acord cu infidelitatea. Asociația Mondială de Studiu al Valorilor (The World Values Survey Association, 2000) a ordonat 47 de țări din punctul de vedere al sentimentelor lor față de nonmonogamie, folosind o scală de cinci puncte, zero în care unu arăta că este inacceptabilă, iar cinci că este acceptabilă. Puține țări s-au situat la nivelul cinci. Chiar și țări liberale, cum este Olanda, au înregistrat scoruri mai apropiate de doi decât de cinci, ceea ce era similar cu scorurile obținute în Belgia, Canada, Germania, Japonia și Rusia (Lammers et al., 2011, p. 1195).
Și, cu toate acestea, înșelăm
În cea mai mare parte, nu suntem de acord cu înșelatul și, cu toate acestea, majoritatea studiilor arată că aceasta se întâmplă destul de frecvent. Un studiu realizat pe 506 bărbați și 412 femei care au spus că sunt într o relație monogamă a arătat că destul de mulți dintre ei aveau o definiție ciudată a monogamiei — 23% dintre bărbați și 19% dintre femei au recunoscut că au înșelat de când erau în actuala relație (Mark et al., 2011, p. 971). Alte date obținute de a lungul anilor par să sprijine aceste constatări. Studiile naționale cu privire la infidelitatea în relațiile heterosexuale, care au folosit eșantioane aleatorii, arată că aproximativ 20-33% dintre bărbați și 10-25% dintre femei s-au angajat în relații sexuale „exterioare“ cel puțin o dată în viața lor (Kinsey et al., 1948, 1953; Laumann et al., 1994). Unii savanți cred că aceste cifre sunt, de fapt, scăzute, deoarece oamenilor le este inconfortabil să spună adevărul cu privire la activitățile lor din afara relațiilor. Amintește-ți că o majoritate copleșitoare de bărbați și femei dezaprobă înșelarea — acest lucru va încuraja, cu siguranță, neraportarea infidelităților.
Studiile de la începutul și de la mijlocul anilor 1990 pe care le am citat arătau că bărbații erau mai susceptibili să fie necredincioși decât femeile (Wiederman, 1997), dar cercetările mai recente arată că diferența de gen în ceea ce privește infidelitatea s a îngustat (Barta și Kiene, 2005; Burdette et al., 2007). De fapt, atunci când sunt investigate alte comportamente sexuale în afara raportului sexual (sărutul, mângâierile și aventurile afective extramaritale), diferența în ceea ce privește sexualitatea extraconjugală dintre bărbați și femei dispare complet (Allen et al., 2005; Treas și Giesen, 2000). Este greu de știut dacă studiile anterioare erau incorecte, dacă s-a schimbat în mod substanțial comportamentul femeilor sau dacă s-a schimbat dorința lor de a fi sincere cu privire la infidelitate, dar este clar că datele din cercetări care au o vechime de 15 sau 20 de ani arată un comportament sexual mai tradițional decât studiile mai recente.
Fragment din 50 de mari mituri despre sexualitatea umană, de Pepper Schwartz, Martha Kempner
Consecințele infidelității
Într-un studiu realizat în 160 de culturi, infidelitatea a fost cel mai frecvent motiv de divorț (Betzig, 1989). Un studiu amplu realizat în țările occidentale a constatat că în cazul multor divorțuri — între un sfert și jumătate dintre acestea — a fost invocată infidelitatea unuia dintre parteneri ca motiv principal pentru desfacerea căsătoriei (Kelly și Conley, 1987). Desigur, acest lucru nu înseamnă că majoritatea infidelităților duc la divorț și știm din acte de infidelitate foarte publice (gândește-te la președintele Bill Clinton) că anumite cupluri aleg să rămână împreună și să și rezolve neînțelegerile.
Anumiți cercetători au sugerat că felul în care o căsătorie supraviețuiește infidelității are de a face foarte mult cu ceea ce a cauzat, de la început, situația. În cazul în care cuplurile erau nefericite din alte motive, iar nefericirea a făcut, până la urmă, ca unul dintre parteneri să înșele, e improbabil ca acel cuplu să rămână împreună după aceea. Cuplurile care au o satisfacție în relație mai mare e posibil să aibă o probabilitate mai mare de a face față momentelor dificile (Charny și Parnass, 1995; Buunk, 1987).
Leave a Reply