Să luăm acum un caz concret: în a doua jumătate a anilor 1920, am început tratamentul analitic cu o tânără femeie seducătoare, vioaie şi cochetă, de aproape treizeci de ani.
Principala sa plângere era o incapacitate de a realiza ceva. De mai mulţi ani, ea îşi încheiase cu succes studiile universitare, însă nu reuşea să îşi ia licenţa. Ea plăcea bărbaţilor şi mulţi dintre ei o căutau fie pentru căsătorie, fie pentru o aventură, însă ea se simţea total incapabilă să le răspundă. Puţin câte puţin, am realizat că această incapacitate de a răspunde era legată de o frică paralizantă de incertitudine ori de câte ori era nevoită să îşi asume un risc, adică să ia o decizie. Era foarte ataşată de tatăl său, un bărbat energic, destul de obsesional şi foarte sigur; ei se înţelegeau şi se respectau reciproc; dimpotrivă, relaţia cu mama sa, o femeie destul de timidă, pe care o simţea neîncrezătoare, era în mod deschis ambivalentă.
Ne‑au trebuit aproape doi ani pentru ca aceste corelaţii să capete un sens pentru ea. În timpul acestei perioade, am interpretat că, aparent, ceea ce conta cel mai mult pentru ea era să nu‑şi piardă capul şi să se păstreze cu picioarele pe pământ. Drept răspuns, ea a menţionat că, încă din copilăria mică şi în ciuda multiplelor încercări disperate, ea nu a reuşit niciodată să facă un salt acrobatic, deşi, în anumite perioade, încercase cu disperare. Atunci am spus: „Şi acum?“ — după care ea s‑a ridicat de pe divan şi, într‑o stare de mare amuzament, a făcut un salt acrobatic perfect, fără nicio dificultate.
Aceasta s‑a dovedit a fi o adevărată descoperire. Au urmat numeroase schimbări în viaţa sa emoţională, socială şi profesională, toate în direcţia unei libertăţi şi a unei flexibilităţi mai mari. În plus, ea s‑a preocupat să obţină aprobarea pentru a se prezenta la un concurs de certificare profesională foarte dificil pe care l‑a luat, s‑a logodit şi s‑a căsătorit.
(…)
Admiţând că progresul psihic a fost un factor important al unui rezultat bun terapeutic, ne aflăm în situaţia de a căuta modalitatea de a‑i înţelege dinamica. Acest rezultat favorabil se poate datora faptului:
(a) de a obliga conştientul — sau Eul — să ridice o parte a refulării şi să accepte o nevoie instinctuală ca egosintonică şi ca sursă de plăcere;
(b) să întărească Eul, lărgindu‑i limitele, în detrimentul Se‑ului; şi
(c) să creeze pentru pacientă condiţiile unui nou început sau, dacă preferăm, unei regresii.
Fragment din DEFECTUL FUNDAMENTAL de Michael Balint
Leave a Reply