Astăzi, Gazeta Sporturilor și Editura Trei lansează al 7-lea și ultimul volum din seria de psihologie practică: Recomandări psihanalitice pentru mame. Scrisă acum aproape un veac sub forma unor scrisori adresate către proaspetele sau viitoarele mame, cartea lui Wilhelm Stekel este cât se poate de actuală, căci prejudecățile tradiționale pe care le combate autorul nu s-au schimbat prea mult din anii ’20 până în zilele noastre.
Pe blogul Jeniței Naidin, sunt sintetizate câteva dintre cele mai utile sfaturi educaționale oferite de fostul discipol al lui Freud. Citez câteva:
- Copilul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oameni fără rost şi nefericiţi, care ştiu că nu mai este nimic de făcut cu viaţa lor.
- Părinţii să nu facă din copii sediul speranţelor lor neîmplinite, să nu transfere asupra lor planurile lor ambiţioase, dar nerealizate din varii motive.
- Există o singură linie directoare a educaţiei, aceea de a-l ajuta pe copil să depăşească în mod fericit pericolele primei copilării şi ale pubertăţii şi de a-l face „independent”, adică în stare să ducă lupta pentru existenţă.
- Nu răsfăţaţi copilul! Stekel spune: „Cine nu cunoaşte tipul copiilor răsfăţaţi care devin, toţi, oameni nefolositori, avizi de tandreţe, de nepotolit în aceste cerinţe, deziluzionaţi şi morocănoşi, întotdeauna în căutare, întotdeauna cu privirea îndreptată înapoi, spre tărâmul de neuitat al copilăriei.”
- Părinţii pot contribui la a transmite copilului impresii plăcute pentru ca el să se dezvolte bine. Nu aşteptaţi prea mult de la copil! Nu vă puneţi speranţele în el! Nu visaţi la un geniu, la un copil minune, la ceva special. Copilul va fi un om cu toate calităţile şi slăbiciunile unui om.
Leave a Reply