Cel mai de succes vindecător este cel în care oamenii au cea mai mare încredere – Galenus

 

B Simboluri vindecatoare_siteÎn Grecia antică, la templul lui Asclepios, zeu al medicilor și vindecării (Meir, 1968), exista un ritual pentru vindecare, care avea mai multe caracteristici interesante. Mai întâi, pacientul era izolat pentru un timp, iar după aceea el era angajat în niște exerciții de relaxare. Apoi pacienții trebuiau să facă un sacrificiu, să povestească despre visele lor și să plătească o taxă substanțială. Ulterior, medicul interpreta visele pacientului și‑i oferea mai multe remedii pentru a‑și vindeca afecțiunea. Kradin (2008) sugerează că efectul psihologic al acestei practici îl făcea receptiv pe pacient la imageria mentală și la procesele inconștiente. Și există suficiente date care să facă plauzibilă această ipoteză. Antropologii Thompson et al. discută despre niște ritualuri asemănătoare:

Performarea socială nu este reprezentativă doar pentru viața socială; ea are puterea de a fi parte constituentă a stării de bine fizice și sociale prin mobilizarea susținerii și resurselor care pun în mișcare procesul de vindecare și care veghează la împlinirea acestui proces. Deși aceste tipuri de ritualuri de vindecare… există în toate culturile, ceea ce e semnificativ este că ele sunt niște răspunsuri locale, creative și adaptative pentru nevoia de vindecare la nivel individual și social.
(Thompson et al., 2009, p. 133)

 

Vindecarea are multe definiții și dimensiuni și multe culturi nu fac distincția între vindecarea minții și vindecarea corpului. Dar care sunt cele mai eficiente caracteristici ale ritualului în ce privește schimbarea fiziologică sau neurologică? Cercetătorii efectului placebo au determinat că mediul, credințele pacientului și ale medicului, imaginile ritualului și obiectele folosite în ritual sunt, toate, factori influenți.

Credințele pacientului
Un mare număr de studii arată că așteptările și credințele pe care le are un pacient atunci când se supune unui tratament pot realmente influența rezultatul tratamentului. Flaten et al. (1999) au arătat că poți schimba efectul unui tratament medicamentos modificând așteptarea subiecților, chiar dacă acea expectație este opusă efectului pe care ar trebui să‑l aibă medicamentul. Aceasta s‑a demonstrat în cazul miorelaxantelor (Flaten et al., 1999), al medicamentelor pentru astm și al stimulanților (Flaten et al., 1998; Luparello et al., 1970; Lyerly et al., 1964). Efectul cafeinei placebo asupra performanței motorii e diferit în funcție de credințele beneficiarilor cu privire la tratament (Kirsch, 1999, p. 173). Într‑un studiu pe pacienți cu boala Parkinson, percepția pacienților cu privire la grupul în care au fost alocați a fost cel mai mare predictor al rezultatului — tratamentul efectiv nu a contat. Acest rezultat se referă nu numai la calitatea percepută a vieții, ci și la funcționarea motorie efectivă (McRae et al., 2004).

Koshi și Short (2007) subliniază că răspunsurile de tip placebo probabil că au legătură cu așteptarea față de remediu, cu semnificația simbolică a experienței de tratament și cu contextul. Așteptarea în sine poate, de fapt, să fie mai eficace decât medicamentul (Kirsch, 1985) și, potrivit lui Benedetti (2009), efectele de tip placebo sunt mai puternice atunci când doctorii sunt prietenoși și liniștitori, deoarece acest lucru pare să crească așteptările pozitive. Benedetti spune, de asemenea, că lucrul la care se așteaptă pacienții să se întâmple influențează puternic răspunsul lor de tip placebo — și aici nu e vorba doar despre niște impresii subiective, ci și despre evaluări obiective ale funcționării fiziologice. El spune că așteptările pozitive ar putea conduce în mod potențial la reajustări cognitive (conștiente și inconștiente) ale comportamentului și la diminuarea gândurilor autodistructive; de asemenea, influențează memoria și motivația și modifică semnificația experienței în ansamblul său (ibid., p. 40).

Pe de altă parte, lipsa de încredere poate avea efecte nefavorabile. Lipsa de încredere față de personalul medical și de formele de terapie crește efectul nocebo — sau placebo negativ –, așa cum fac și stimulii vizuali foarte intenși (ibid., p. 83–84); într‑un alt studiu (Krell et al., 2004), 90% dintre subiecții care au afirmat că antidepresivele ar fi „foarte eficiente“ au răspuns bine la tratament, în timp ce dintre subiecții care credeau că tratamentul ar fi „relativ eficient“ doar 33,3% au răspuns la tratament.

În general, adolescenții și copii prezintă efecte placebo mai puternice decât adulții (Benedetti, 2009, p. 231), probabil pentru că ei au tendința să fie mai încrezători în orice situație. S‑a observat că, în ce privește afirmațiile entuziaste și hotărâte din partea doctorilor, este aproape de două ori mai probabil că acestea să fie eficiente, în comparație cu tratamentul din partea unui doctor care e sceptic în ceea ce privește rezultatul (Benson și McCallie, 1979). Într‑un studiu de mare amploare (Shapiro și Shapiro, 1997), s‑a constatat că subiecții care au ținut cont de părerea doctorilor lor pentru alegerea tratamentului au descris ameliorări mai mari. De asemenea, cei cărora le‑au plăcut medicii lor au descris efecte de tip placebo mai mari. Informarea greșită cu privire la faptul dacă un tratament era bronhoconstrictor sau bronhodilator a redus eficiența tratamentului cu până la 49% (Luparello et al., 1968).

Fragment din Simboluri vindecătoare în psihoterapie de Erik D. Goodwyn

În mod surprinzător, s‑a observat că injectarea de analgezice placebo are efecte aproximativ egale în ceea ce privește ameliorarea durerii cu injectarea pe ascuns a 6–8 mg de morfină (Colloca și Benedetti, 2005). Altfel spus, acești cercetători au descoperit că a fost nevoie de 6–8 mg mai puțin de morfină pentru a ameliora durerea atunci când a fost injectată la vedere și când pacientul știa că e tratat, comparativ cu administrarea pe ascuns de morfină, prin injecții intravenoase (i.v.). Așa cum spune Moerman: „Ceea ce știu pacienții… și semnificațiile pe care ei le acordă lucrurilor, acestea sunt responsabile pentru eficiența unei mari părți a tratamentului medical“ (2002, 46).

***

Erik D. Goodwyn este profesor la Departamentul de psihiatrie și director al departamentului de formare în psihoterapie de la Universitatea din Louisville, SUA. A publicat articole din domeniile psihologiei religiei, a teoriei psihodinamice și a spiritualității în sănătatea mentală, iar printre cărțile lui anterioare se numără The Neurobiology of the Gods și, împreună cu Susan Greenwood, Magical Consciousness: An Anthropological and Neurobiological Approach.