Disident chinez. Artist revoluționar. Simbol global. Ai Weiwei povestește în 1000 de ani de bucurii și dureri (traducere de Radu Paraschivescu) despre copilăria petrecută în exil, într-o regiune pustie cunoscută drept „mica Siberie“, despre mutarea în America în tinerețe și întoarcerea în China, dar și despre ascensiunea lui până la statutul de superstar al lumii artelor și activist internațional pentru drepturile omului și despre felul în care i-a fost modelată opera de viața sub un regim totalitar.

„Felul în care înţeleg eu libertatea mă pune, ca exilat politic, în contradicţie cu autoritarismul practicat de ţara mea natală. Alegând să părăsesc China, am pierdut un sentiment al apartenenţei şi o bază sigură, plutind ca resturile de lemn pe râu. Însă acum ţara mea se găseşte în aceeaşi situaţie grea, fiindcă respinge memoria şi refuză să şi asume onest misiunea de a construi o societate sănătoasă şi de a stabili o politică legitimă. Deşi China e din ce în ce mai puternică, decăderea ei morală împrăştie efectiv nelinişte şi nesiguranţă în lume.” – Ai Weiwei

1000 de ani de bucurii și dureri este o poveste despre o creativitate excepțională și convingeri politice înfocate, dar și o aducere-aminte despre nevoia urgentă de a apăra libertatea de exprimare.

„Autoexprimarea este decisivă pentru existenţa umană. Fără sunetul vocilor omeneşti, fără căldură şi culoare în vieţile noastre, fără priviri atente, Pământul este doar o rocă insensibilă, suspendată în spaţiu.” – Ai Weiwei

1000 de ani de bucurii și dureri este o istorie recentă a Chinei văzută prin ochii unuia dintre marii artiști ai secolului nostru. O poveste despre un tată și un fiu și despre devotamentul față de exprimarea liberă și rezistența la presiunea statului.

„Indiferent dacă statutul meu este de artist, de activist sau de cetăţean, caut întotdeauna să integrez aceste roluri diferite şi să creez o interacţiune eficientă între formă şi limbaj în explorări, în înregistrări documentare şi în expoziţii.” – Ai Weiwei

Cartea își ia titlul din versurile pe care tatăl său, faimosul poet Ai Qing, le-a scris în timp ce vizita ruinele unui oraș antic de pe Drumul Mătăsii: „Din o mie de ani de bucurii și necazuri / Nici o urmă nu poate fi găsită”. În lunile sale de detenție, Ai a devenit hotărât să lase o urmă; regretul pentru decalajul de nerezolvat dintre el și răposatul său părinte și teama că fiul său ar putea să nu știe niciodată cine este tatăl lui cu adevărat, au dat naștere acestei cărți.

„1000 de ani de bucurii și dureri poate fi considerat un alt act de sfidare. Cartea reprezintă efortul lui Ai Weiwei de a revendica trecutul dramatic al țării și al familiei sale.“ – The Wall Street Journal Magazine

Într-un fel, Ai Weiwei s-a născut disident. În 1957, anul nașterii lui Ai, conducerea Chinei a lansat o campanie de epurare a intelectualilor a căror activitate era considerată critică la adresa statului. Până la sfârșitul anului, aproximativ 300.000 de oameni au fost exilați în regiuni îndepărtate ale țării pentru a fi „reformați prin muncă”. Tatăl lui Ai, Ai Qing, un poet respectat, a fost unul dintre ei. După 10 ani, în 1967, acesta a fost relocat în Mica Siberie – o regiune deșertică – pentru a fi „remodelat” politic. Ai, care nu avea încă 10 ani, a ales să meargă cu tatăl său, în timp ce mama și fratele mai mic s-au întors la Beijing. Timp de aproape un deceniu, tatăl și fiul au supraviețuit în „gropi pătrate săpate în pământ, cu un acoperiş grosolan din crengi de tamarisc şi paie de orez ţinute laolaltă prin câteva straturi de noroi amestecat cu iarbă”. În timp ce Ai a moștenit, fără îndoială, stoicismul tatălui, sfidarea care avea să caracterizeze activismul său de mai târziu a fost a lui.

„Aceste memorii sunt și intime, și cuprinzătoare, o analiză asupra artei și libertății. O istorie sociopolitică fascinantă și o privire aruncată în culisele modului în care unul dintre cei mai importanți artiști în viață a devenit cine este.“ – Time

Dacă Ai Qing a ales poezia pentru a se exprima, Ai Weiwei și-a găsit inițial vocea prin intermediul tehnologiei. În 2005, Ai a descoperit blogosfera, unde avea o mulțime de urmăritori: „Mă simţeam ca o meduză şi internetul devenise oceanul meu”. În prima postare scria: „Ca să te exprimi ai nevoie de un motiv, dar autoexprimarea e motivul“. Pentru autoritățile chineze aceasta a fost prima dintre multele încălcări care au dus la închiderea blogului în 2009 și la arestarea și detenția sa ulterioară în 2011. După cum spune Ai însuși, blogul l-a propulsat în „câmpul vizual al publicului cu forţa unui glonţ tras de un pistol”.

„Un document al convingerilor și activismului, o relatare lucidă despre doi artiști care au luptat împotriva convențiilor, loviți de toanele unei politici a absurdului.“ – San Francisco Chronicle

În 1000 de ani de bucurii și dureri, Ai documentează, de asemenea, ascensiunea sa în lumea artei, alături de bătăliile dureroase cu autoritățile chineze. În noiembrie 2010, Ai Weiwei a fost plasat în arest la domiciliu după ce autoritățile au autorizat brusc demolarea studioului său abia construit din Shanghai. Apoi, în aprilie 2011, a fost arestat pe aeroportul din Beijing în timp ce se pregătea să se îmbarce într-un zbor spre Hong Kong. Așa începe cea mai kafkiană secțiune a cărții, o relatare detaliată a detenției sale de 11 săptămâni într-o clădire guvernamentală anonimă de la periferia orașului. Ținut într-o încăpere mică cu ferestrele acoperite, a fost interogat zilnic, întrebările învârtindu-se continuu în jurul acelorași acuzații false de incitare la revoltă și evaziune fiscală.

„Mișcător (…) Ai nu lasă urmele vieții lui să rămână îngropate. Dezgroparea lor e un act de despovărare, o scrisoare deschisă către urmași, o suturare a trecutului și prezentului. Este refuzul de a fi doar un pion — și cea mai puternică afirmare a unui sine.“ – The New York Times Book Review

De la eliberarea sa din detenție în iunie 2011 și returnarea ulterioară a pașaportului în 2015, Ai locuiește în Berlin, Cambridge și, de anul trecut, în Portugalia rurală. Arta și activismul lui, precum și prețul plătit pentru ambele, l-au făcut cel mai emblematic artist al vremurilor noastre tulburi, New York Times descriindu-l drept „o voce elocventă și de neamuțit a libertății”.

„Opera lui te pune întotdeauna pe gânduri, este imprevizibilă și personală într-o măsură enormă.“ – Elton John

1000 de ani de bucurii și dureri este o poveste despre rezistență moștenită, forță de caracter și autodeterminare. „Aidoma stelei de pe cer sau a copacului de pe câmp, a fost întotdeauna acolo, ca un ac de busolă, şi m-a ajutat, într-un fel discret şi misterios, să mă îndrept într-o direcţie numai a mea. Prin însăşi absenţa îndrumărilor explicite, între noi s-a creat o legătură spirituală; în felul lui, tata m-a protejat”, scrie Ai, reflectând asupra morții tatălui său în 1996.

„Captivantă… Recomandată din toată inima.“ – Library Journal

Ai Weiwei este considerat unul dintre cei mai importanți artiști în viață din întreaga lume. S-a născut în 1957 la Beijing. A urmat cursurile Academiei de film de la Beijing, iar ulterior s-a stabilit la New York. A revenit în China în 1993. Opera sa include lucrări de arhitectură, artă conceptuală, curatoriat, instalații artistice și fotografie și este influențată de activismul său social și atitudinea adesea critică la adresa guvernului chinez. A expus în întreaga lume și a primit numeroase premii prestigioase, atât pentru activitatea de activist pentru drepturile omului, cât și pentru opera artistică.