Deși lumea pare a se confrunta cu o epidemie a sinuciderilor, aceasta făcând mai multe victime decât accidentele rutiere, cancerul sau bolile de inimă, măsurile luate în acest caz sunt prea puține.
Tocmai de aceea avem nevoie de cărți precum cea scrisă de Thomas Joiner, pentru a demonta miturile care țin publicul paralizat în neștiință. Prin intermediul anecdotelor, consemnărilor din presă sau cercetărilor științifice, Joiner scoate la iveală adevărul despre mintea suicidară, comportamentul suicidar, cauze și consecințe. (…)
Iată câteva mituri contestate de Joiner:
- Sinuciderea e un act egoist. Există numeroase dovezi că, departe de a fi egoiști, sinucigașii cred (în mod eronat) că moartea lor va fi o binecuvântare pentru cei din jur.
- Sinuciderea e o dovadă de lașitate. Dimpotrivă, e nevoie de o forță enormă pentru a învinge cel mai puternic instinct natural al ființei, cel de supraviețuire.
- Sinuciderea e un act impulsiv. A considera impulsivitatea ca fiind o caracteristică a suicidului e un gest extrem de periculos deoarece determină subminarea tentativelor de a studia, evalua, trata și preveni acest fenomen. Sinuciderea implică planificare, însă presupune și o criză emoțională care afectează logica și planificarea. Așadar, în esență sinuciderea nu este impulsivă, deși actul final poate avea trăsături impulsive
- Sinuciderea e un act de agresiune. Da, dar nu orientată spre cei din jur așa cum s-ar crede, ci mai degrabă egală cu agresiunea direcționată spre interior, o ură îndreptată spre sine.
- Sinucigașii nu pot fi opriți. Să nu intervii în sinuciderea cuiva pe motiv că și dacă-l poți opri, oricum va încerca din nou, e ca și cum ai asista la un atac de cord/cerebral și-ai zice că n-are sens să intervii că oricum va avea altul și va muri mai devreme sau mai târziu.
Citiți întreaga recenzie a cărții pe Bookblog.ro
Leave a Reply