Unele romane scrise într-un stil foarte vizual ne fac să vedem „filmul” cărții pe „ecranul” minții noastre. Bineînțeles că marile case de producție au sesizat imediat oportunitatea de a trasforma un bestseller într-o producție cinematografică de succes. În această situație, cei care au cel mai mult de câștigat sunt cititorii romanelor, care pot privi filmul având perspectiva mai amplă oferită de autorii cărților. Multe volume din seria romanelor noir publicate de Editura Trei vor fi adaptate pentru marele sau micul ecran în 2018. Iată 7 bestselleruri care vor fi ecranizate anul acesta.

  1. Fanii lui Patrick Dempsey (Derek „McDreamy” Shepherd din „Anatomia lui Grey”) au motive de bucurie anul acesta. Actorul revine pe micile ecrane în serialul „Adevărul despre cazul Harry Quebert” („The Truth About the Harry Quebert Affair”), o adaptare a bestsellerului cu același nume scris de Joël Dicker, roman publicat de Editura Trei. Cu o „intrigă care îți taie răsuflarea”, cum a fost descrisă, cartea semnată de scriitorul elvețian a fost tradusă în 32 de limbi, s-a aflat pe lista scurtă pentru premiul Goncourt și a primit Marele Premiu al Academiei Franceze. Ne așteptam ca o carte cu un asemenea potențial să fie ecranizată cât mai curând. Și iată că, încă din vara anului trecut, Epix și MGM și-au anunțat intenția de a realiza un serial inspirat de romanul lui Joel Dicker. Patrick Dempsey va interpreta rolul lui Harry Quebert, un scriitor de succes acuzat de crimă, după ce trupul unei adolescente dispărute cu peste trei decenii în urmă este descoperit îngropat în grădina casei sale. Marcus Goldman (Ben Schnetzer), un scriitor în pană de inspirație și bun prieten cu Harry, intră în scenă și încearcă să descâlcească aceste mistere, până când situația devine extrem de periculoasă și pentru el. „Adevărul despre cazul Harry Quebert” este un roman noir, un thriller psihologic cu intrigă polițistă. Autorul lasă însă loc și reflecțiilor sociologice despre America zilelor noastre și condiției scriitorului. Nu ne rămâne decât să citim cartea înainte de a fi lansat serialul, care are anunțate până acum zece episoade și un episod-pilot. Combinația dintre un bestseller cu asemenea cărți de vizită și actori de top este una cât se poate de fericită!
  2. HBO va înregistra o premieră interesantă anul acesta. Pentru prima dată în cei 45 de ani de existență, va difuza un serial pe care-l produce, însă cu subtitrare în limba italiană! Aceasta din respect pentru Elena Ferrante și romanele care fac parte din Tetralogia napolitană, adevărate fenomene editoriale internaționale. Anul acesta, fanii scriitoarei de origine italiană, care dorește să își păstreze anonimatul vor putea vedea pe micul ecran o adaptare a bestsellerului „Prietena mea genială” publicat de Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, într-o coproducție HBO și RAI, filmată în limba italiană, pentru a păstra autenticitatea și atmosfera romanului. Distribuția va fi formată din actori de origine italiană. Va fi interesant să vedem ecranizată povestea Linei și a lui Lenu, personajele create de Ferrante care au creat „dependență” atâtor milioane de cititori din lumea întreagă și să descoperim magia orașului Napoli. HBO a confirmat faptul că deține drepturile de ecranizare și pentru celelalte volume care fac parte din această tetralogie, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân” și „Povestea fetiței pierdute”.
  3. Arșița”, thriller câștigător al premiului Victorian Premier încă de când era în stadiul de manuscris, romanul de debut al lui Jane Harper a stârnit un interes editorial impresionant, drepturile de traducere fiind vândute în peste 20 de țări. Thrillerul i-a atras atenția actriței și producătoarei Reese Witherspoon, care are un fler extraordinar în a descoperi cărți cu potențial de blockbuster. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de aceasta împreună cu producătoarea australiancă Bruna Papandrea de la Pacific Standard. Încă mai avem timp să citim thrillerul „Arșița” până apare și adaptarea cinematografică, cu atât mai mult cu cât „te ține cu sufletul la gură prin numeroasele dezvăluiri… Un secret pe fiecare pagină”, după cum scrie New York Times. Aaron Falk, un polițist care se întoarce în orașul natal pentru a participa la înmormântarea unui bun prieten, Luke Hadler, este protagonistul cărții. Deși se crede că Hadler și-a ucis familia și apoi s-a sinucis, Aaron începe să cerceteze circumstanțele acestei tragedii. Însă, moartea lui Luke scoate la suprafață un secret pe care Aaron l-a păstrat cu grijă mulți ani.
  4. Ecranizarea bestsellerului New York TimesMinți primejdioase” de Alexandra Bracken va putea fi văzută și pe marile ecrane din România începând cu 3 august anul acesta. Universul distopic creat de scriitoarea americană în acest roman a aprins imaginația regizoarei nominalizate la Oscar, Jennifer Yuh Nelson, care a reunit o distribuție interesantă pentru a da viață acestei povești. Gwendoline Christie (Brienne din „Urzeala tronurilor”), Mandy Moore, actriță nominalizată la Globul de Aur și Amandla Stenberg, care joacă rolul lui Ruby, protagonista romanului, se regăsesc în această ecranizare. Cartea publicată de Editura Trei este un thriller SF a cărui acțiune este plasată în Statele Unite. După ce un virus începe să decimeze adolescenții americani, Ruby reușește să supraviețuiască, însă doar pentru a ajunge într-un lagăr guvernamental, alături de alți tineri care au dezvoltat capacități paranormale. O grupare de rezistență îi oferă tinerei șansa de a evada, iar încercarea de a scăpa de forțele represive dă naștere unor aventuri spectaculoase. Lectura cărții nu va face altceva decât să ne facă să asteptăm nerăbdători și ecranizarea. https://www.youtube.com/watch?v=pGK0073T8qM
  5. Literatura noir scandinavă a început să adune din ce în ce mai mulți fani, cuceriți de atmosfera romanelor unor astfel de scriitori și de intrigile ingenioase. Scriitoarea suedeză Camilla Grebe, considerată noua revelație a literaturii scandinave, nu face nici ea excepție. Drepturile de publicare a thrillerului „Gheața de sub picioarele ei” (publicat de Editura Trei) au fost vândute în peste douăzeci de țări, iar casa de producție New Line Cinema a bătut deja palma cu autoarea pentru ecranizarea acestui roman. Până la sfârșitul acestui an, cei care au citit cu sufletul la gură acest thriller psihologic îl vor putea vedea și pe marile ecrane, produs de Andrew Lazar, nominalizat la Oscar pentru „Lunetistul american”. Numele celebrului producător de film este o garanție că cei care au citit cartea nu vor fi dezamăgiți de film. Va fi interesant să vedem cine va interpreta rolurile polițistului și profiler-ului care investighează asasinarea femeii găsite decapitate. Charismaticul om de afaceri Jesper Orre, principalul suspect în acest caz, dar și Emma Bohman, o femeie care a lucrat pentru Orre, a avut o relație cu el, pentru ca până la urmă să-l vâneze fără milă sunt personaje interesante în carte și, sperăm, vor fi și în film.
  6. Comparat de mulți cu Stephen King și Jo Nesbo pentru atmosfera întunecată, obsesivă a romanelor sale, dar și prin stăpânirea tehnicii suspansului, scriitorul italian Luca D’Andrea a cucerit un număr impresionant de cititori cu romanul său de debut, „Esența răului”. Drepturile editoriale ale acestui thriller au fost vândute în peste 30 de țări, iar în Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie „Esența răului” se află deja în topul celor mai bine vândute cărți. În 2013, Luca D’Andrea a lucrat ca scenarist la miniseria „Mountain Heroes”, despre aventurile unei echipe de salvatori montani, iar ideea thrillerului „Esența răului” i-a fost inspirată de această experiență. Acțiunea romanului se petrece într-o zonă retrasă din Tirolul de Sud, unde ai crede că nimic rău nu se poate întâmpla. Însă, după ce are loc o triplă crimă, de o violență diabolică, micuța așezare pare să nu mai revină niciodată la firescul vieții. Un rău fără nume pare să se fi trezit la viață, în munte, iar un american venit în Alpi alături de familia sa și străin de legendele locului o va constata pe propria piele. Una dintre cele mai importante companii de producție din Italia, Cattleya, a achiziționat drepturile de adaptare pentru cinema și televiziune ale thrillerului „Esența răului”.
  7. „Omagiu plin de afecţiune adus seriei originale Millennium” cum a fost descris de publicația The Guardian, „Prizonieră în pânza de păianjen” de David Lagercrantz, roman care a condus topurile bestseller din Statele Unite și Marea Britanie va fi ecranizat anul acesta și va putea fi văzut în cinematografele românești din 9 noiembrie. Claire Foy va interpreta rolul lui Lisbeth Salander, care alături de Mikael Blomkvist (interpretat de actorul suedez Sverrir Gudnason) va avea de a face cu criminalitate cibernetică, operațiuni guvernamentale ilicite și multe secrete periculoase în această ecranizare asteptată cu nerăbdare de fanii acestei serii.