Debriefing‑ul se aplică întregului personal din serviciile de urgenţă implicat într‑un „incident critic“: salvatori, pompieri, poliţişti, infirmieri, persoane cu funcţii de conducere, asistenţi sociali, psihologi şi medici.

 

Pentru Mitchell, există patru deosebiri între debriefing şi intervenţia terapeutică:

1) desfăşurarea strictă a debriefing‑ului versus desfăşurarea flexibilă a terapiei;

2) povestirea evenimentului versus retrăirea lui;

3) neinterpretare versus interpretare;

4) explicare şi consiliere versus ascultare neutră.

Eficienţa maximă se obţine în cazul unui efectiv de 5 până la 12 persoane, ceea ce permite fiecăreia să se exprime de mai multe ori în timpul şedinţei care durează 2 până la 4 ore, cu intervenţii suficient de lungi. Dacă efectivul este mai mare, se recomandă divizarea în subgrupuri.

Procedura de debriefing trebuie să se desfăşoare exact în 7 etape:

  1. 16 conferinteEtapa numită „introducere“

Această etapă constă în a prezenta subiecţilor cadrul, spiritul şi regulile metodei, în a‑i asigura de respectarea confidenţialităţii şi în a‑i informa că demersurile narative le vor permite să se elibereze de aspectul „absurd“ al incidentului.

  1. Etapa „faptelor“

În această etapă, fiecare este încurajat să prezinte minuţios ce s‑a întâmplat în jurul lui înainte, în timpul şi după eveniment.

  1. Etapa „cogniţiilor“

Este etapa în care i se cere fiecărui subiect să spună ce a gândit înainte, în timpul şi după eveniment.

Fragment din:

  1. Etapa „reacţiilor“

Se cere subiecţilor să identifice şi să‑şi exprime trăirile din momentul incidentului.

  1. Etapa „simptomelor“

Subiecţii sunt îndemnaţi să formuleze simptomele somatice şi psihice simţite în timpul evenimentului şi după încheierea lui.

  1. Etapa „informării“

În termeni simpli, liderul intervine pentru a explica ce înseamnă stresul şi evoluţia lui, dar şi impactul asupra muncii şi vieţii subiectului. El insistă pe caracterul „normal“ al simptomelor resimţite, „dedramatizează“ trăirea lor şi semnalează rolul benefic al igienei vieţii şi al „suportului social“ primit din partea anturajului.

  1. Etapa de „îmbogăţire a experienţei“ şi sinteza

Liderul explică participanţilor că, vorbind şi ascultându‑i pe ceilalţi povestind despre ce au văzut şi formulând ceea ce au simţit, ei au dobândit o mai bună cunoaştere a evenimentului, au înţeles „normalitatea“ reacţiei lor, s‑au eliberat de cogniţiile eronate şi emoţiile lor perturbate şi că, acum, au ieşit din această experienţă mai puternici, mai uniţi şi mai bine înarmaţi să facă faţă viitorului.