Activităţile extracuriculare se înmulţesc văzând cu ochii, precum bășicuţele pe pielea unui copil cu varicelă.
Fragment din:
Pe măsură ce apar tot mai multe ocazii de înscriere în vreo activitate sau echipă, ne vine greu să rezistăm, de teamă ca nu cumva copilul nostru să rămână în urmă, dacă nu participă. A apărut chiar un obicei ca părinţii să-și ţină copilul acasă un an sau doi în plus, până să-l dea la școală, pentru a-i da din start un avantaj asupra congenerilor lui — care au ajuns astfel să fie priviţi, mai presus de orice, ca niște competitori.
Acest mod hipercompetitiv de a-ţi crește copiii este un exemplu de situaţie în care adulţii și-au pierdut busola și nu mai vor să-și folosească înţelepciunea pe care o posedă, pentru a fi buni părinţi. Această uitare de sine este distructivă pentru copii și părinţi deopotrivă. Pe copii îi privează de timpul necesar ca să fie imaginativi, ca să se joace liber și, pur și simplu, ca să stea liniștiţi și să se plictisească. Din momentele de liniște și plictiseală se naște creativitatea, și în timpul jocului liber învaţă ei să-și organizeze gândurile și să relaţioneze unii cu alţii, să-și negocieze deosebirile de păreri și să cadă de acord asupra regulilor pe care le fac chiar ei.
Încărcându-le prea mult programul, îi împiedicăm să afle cine sunt ei și ce anume își doresc cel mai mult să fie. În loc să-i lăsăm să hotărască singuri, le băgăm cu forţa pe gât o idee despre cum ne-ar plăcea nouă ca ei să fie. Colac peste pupăză, ceea ce credem noi că ne dorim pentru ei nu este decât rareori rezultatul gândurilor noastre. Aceste idei provin din tendinţele sociale predominante, pe care mulţi părinţi le adoptă adesea pe nemestecate, fără a sta să reflecteze la ele.
Ca urmare, vedem o mulţime de adulţi cum aleargă bezmetic cu copiii dintrun loc într-altul, pierzându-se pe ei înșiși și viaţa lor de familie în activităţi care nu aduc niciun câștig nimănui, decât celor plătiţi ca să le furnizeze.
Leave a Reply