am-uitat-sa-fim-fericiti1Când se trezeşte întinsă pe podeaua sălii de gimnastică, după o puternică lovitură la cap, Alice Love crede că este încă o tânără de două­zeci şi nouă de ani, dornică de distracţii, aflată la început de drum alături de un soţ minunat şi însărcinată cu primul lor copil.
Însă descoperă cu uimire că lovitura la cap i‑a şters ultimii zece ani din memorie şi că acum este o femeie de treizeci şi nouă de ani, cu trei copii și un bărbat care o urăște. Cum e posibil ca viaţa ei să se fi schimbat atât de dramatic? Și de ce nu‑și amintește nimic? Alice nu se mai recunoaşte şi nici nu‑i place persoana în care s‑a transformat. Trebuie să decidă dacă pierderea memoriei este un blestem sau o bine­cuvântare și cum să o ia de la capăt.

Liane Moriarty jonglează cu finețe cu cele două conștiințe ale lui Alice: cea de la 29 de ani și cea de la 39. Iar pe măsură ce eroina începe să își recapete memoria cele două conștiințe încep să se întrepătrundă și să dea naștere unei noi Alice.

lianemoriarty_author2-1Am uitat să fim fericiți de Liane Moriarty este mai mult decât o carte despre o femeie care și-a pierdut memoria. Dincolo de abordarea problemelor legate de căsătorie, infertilitate, copii, infidelitate, dragoste și familie, este o carte mult mai profundă, care te provoacă să te autoanalizezi. Dacă ai putea să te întorci în timp, în urmă cu zece ani, și a-i privi înainte, ai fi fericit cu persoana care ai devenit? Esti persoana care ți-ai fi dorit să fii?

Agitația vieții de zi cu zi ne oprește să ne gândim cu adevărat la noi, la schimbările care apar de la o zi la alta. Dacă am reuși să ne oprim cu adevărat pentru câteva clipe și să ne uităm înapoi vom constata foarte probabil că acum zece ani eram o persoană cu mult diferită decât suntem astăzi. Acest roman ne permite să aruncăm o privire înapoi și să evaluăm cine suntem astăzi și dacă suntem sau nu fericiți cu ce am devenit. Ne dă chiar șansa de a ne modifica comportamentul pentru a ne face propria viață mai bună.