Camera întunecată, romanul lui Johan Theorin, caută să îmbine drama de familie cu ancheta poliţistă, atmosfera horror şi chiar poveştile cu fantome, toate îngropate sub un strat gros şi rece de zăpadă, amestecat de un viscol aşa cum afli doar în regiunile din nordul Europei.

  

  

Romanul lui Theorin are, aşa cum era de aşteptat, o arhitectură destul de complexă: multe fire narative şi multe biografii alternează fragmentar, dozând piramidal suspansul. Pe de o parte avem povestea lui Joakim, profesorul care se mută, împreună cu familia într-un conac vechi de pe insula Eel, în apropiere de Stockholm. La nici un an de la pierderea surorii sale Ethel, Joakim îşi pierde şi soţia care se îneacă în condiţii bizare în apropiere de farurile insulei. Luând decizia să rămână, împreună cu copiii săi în casa a cărei renovare vrea să o încheie, Joakim devine tot mai convins, prin dezgroparea trecutului insulei dar şi al propriei familii, că e aproape de dezlegarea unui mister din care supranaturalul nu poate fi exclus cu uşurinţă.

În acelaşi timp, pe insula din apropiere de Stockholm au loc numeroase spargeri de locuinţe investigate de detectivul Tilda Davidsson, al cărei trecut este la rândul său legat de istoria insulei Eel. Capitolele care detaliază ancheta Tildei sunt alternate de capitolele care relatează eforturile lui Joakim de a descoperi ce s-a întâmplat cu soţia lui dar şi cu capitole care explorează infracţiunile hoţilor şi capitole care prezintă, fie sub forma unor povestiri scurte tragice (din secolul XIX şi până în secolul XX), fie prin mărturisirile rudelor lui Joakim şi Tilda o cronică a întâmplărilor sinistre care au avut loc pe insulă de-a lungul timpului.

Toate aceste elemente, personaje şi fire epice se vor lega şi se vor dezlega în preajma unei furtuni de zăpadă din apropierea Crăciunului, atunci când naturalul şi supranaturalul se vor fi împletit convingător la capătul unui efort de construcţie narativă care reuşeşte cu brio să îţi demonstreze, aşa cum o fac romanele poliţiste ale suedezilor, că aparenţele sunt la fel de înşelătoare ca gheaţa neagră care acoperă apele mărilor în lungile şi teribilele ierni din ţările nordice.

   

Citește întreaga cronică pe blog.libris.ro.