Cauzele psihice ale durerilor musculare

Consideră că aceasta este prima consultaţie pe care o ai cu mine.

Durerea ta ar putea fi localizată în zona lombară, însoţită de amorţeală, furnicături sau slăbiciune în orice parte a unuia sau a ambelor picioare. Ar putea fi în mijlocul sau în zona superioară a spatelui. Ar putea fi la gât şi umăr, cu durere, amorţeală, furnicături sau slăbiciune în ambele braţe şi mâini. Ar putea fi în regiunea articulaţiei umărului, la cot, la încheietură, la degete, la şold, la genunchi, în gleznă, partea de sus sau de jos a piciorului, pe una sau pe ambele părţi.

Toate acestea sunt manifestări comune ale sindromului tensiunii musculare (STM).

   

  

   

Durerea se poate înrăutăţi în timpul zilei sau nopţii. Ar putea fi acută când te trezeşti şi încerci să te dai jos din pat, atenuându-se treptat pe măsură ce trece ziua; sau ai putea să fii în forma cea mai bună când te trezeşti dimineaţa şi să suporţi durerea crescândă pe parcursul zilei. Ar putea fi agravată sau atenuată când stai jos, în picioare sau mergi. Te-ai putea teme să te apleci sau să ridici greutăţi; dacă nu poţi să faci aceste lucruri, nu vei fi capabil să faci faţă slujbei, să alergi sau să practici un sport sau să faci exerciţii fizice. Ţi-ar putea fi frică de efortul fizic, indiferent cât de uşoară este sarcina sau mişcare.

Sau este posibil să fi continuat să fii activ din punct de vedere fizic, inclusiv să practici sporturi energice, în ciuda durerii. Ai putea să simţi durerea în momente ciudate, ilogice şi nu atunci când s-ar părea că ar trebui.

  

În această săptămână poți cumpăra de pe site-ul editurii cartea ”Rețetă pentru minte și corp” cu o reducere de 30%!   

 

Acestea sunt toate scenarii comune pentru oameni cu STM şi sunt exemple clasice despre cum ajung să fie programaţi să simtă durere în anumite momente şi în asociere cu diverse activităţi sau poziţii.

Cea mai mare parte a timpului te afli sub impresia că ceva nu este în regulă cu spatele tău sau cu gâtul sau umerii, că ai o malformaţie sau o degenerare a unor părţi din coloană, o deplasare sau o hernie de disc, o fibromialgie, o ruptură sau o întindere de muşchi, o tendinită pe undeva. Aceste diagnostice sunt de obicei confirmate de radiografii, de scanarea TC sau de RMN şi este foarte probabil ca durerea ta să se înrăutăţească considerabil când afli ce arată aceste teste.

Viaţa ta poate fi literalmente dominată de afecţiunea dureroasă; te chinuieşti în fiecare moment. Ai fost la mulţi doctori şi ai încercat multe tratamente dar, deşi te simţi bine un timp, afecţiunea recidivează invariabil.

Familia ta şi prietenii sunt alături de tine şi te avertizează constant să ai grijă.

Am aflat toate aceste lucruri de la tine pe parcursul relatării istoricului tău. Consultul n-a dezvăluit în sine vreo anomalie neurologică sau o gamă de anomalii relativ minore cum ar fi pierderea reflexului la un tendon, unele slăbiciuni uşoare sau schimbarea în perceperea unui stimul dureros ca o înţepătură de ac. Practic cu toţii aţi simţit durerea când am apăsat anumiţi muşchi din fesa laterală, de pe şale şi de pe umeri. În plus, aproximativ 80 la sută dintre voi aţi simţit durere când am apăsat pe tendoanele lungi din partea laterală a ambelor coapse.

Din cauza constatărilor fizice şi a istoricului, am conchis că ai avut STM şi am continuat prin a-ţi spune ce înseamnă asta. Am spus că anomaliile structurale identificate anterior nu sunt fost cauza durerii tale şi că îţi voi arăta dovezi pe loc şi apoi pe parcursul cursurilor mele pentru a sprijini acea concluzie. Durerea, rigiditatea, arsura, presiunea, amorţeala, furnicăturile şi slăbiciunea erau provocate de o lipsă uşoară de oxigen din muşchii, nervii sau tendoanele în cauză. În sine, asta era ceva inofensiv. Deşi ar putea produce o durere mult mai acută decât orice altceva ştiu eu în  medicina clinică, n-ai rămâne cu sechele când simptomele ar dispărea.

      

 

      

Am continuat apoi să explic de ce creierul a considerat potrivit să reducă fluxul sanguin spre aceste zone, cauzând aceste simptomele îngrijorătoare; cum furia şi alte sentimente puternice din inconştient ameninţau să iasă la suprafaţă în conştient şi durerea a trebuit să fie creată ca un factor de distragere a atenţiei pentru a preveni acest lucru.

În cele mai multe cazuri ai fost conştient de factorii psihologici importanţi, cum ar fi

  • stresul,
  • perfecţionismul şi “obsesia pentru bine”
  • sau o traumă din copilărie, care erau responsabile pentru durere.

Ai fost asigurat că rezolvarea (vindecarea) va veni odată cu înţelegerea procesului. Am spus că toate acestea vor fi elaborate şi clarificate pe parcursul a două cursuri, pentru că nu este suficient timp pentru a prezenta întreaga poveste pe durata unei consultaţii la cabinet. Vom fi petrecut patruzeci şi cinci de minute împreună.

Acest rezumat al consultaţiei iniţiale sugerează care va fi programul terapeutic. Trebuie cumva să zădărnicim strategia creierului. Pentru a realiza acest lucru, încurajez pacienţii:

  • să respingă diagnosticul structural, motivul „fizic” al durerii (STM este un tip diferit de proces fizic);
  • să recunoască bazele psihologice ale durerii;
  • să accepte explicaţia psihologică şi toate ramificaţiile sale ca normale pentru oamenii sănătoşi în societatea noastră.

    

Fragment din volumul

Reţetă pentru minte şi corp. Cum să vindeci durerile trupului

de John E. Sarno, profesor de medicină recuperatorie și iniţiatorul diagnosticului psihosomatic al sindromului tensiunii musculare 

  

 

Previous

Nu ți-e frică? Ar trebui să-ți fie…

Next

GSP şi Trei lansează SERIA NEAGRĂ. Primul volum: “Prinţesa gheţurilor”

2 Comments

  1. vlad maria

    nu stiu ce sa spun un lucru este clar am niste dureri groaznice si nu stiu cum dar imi doresc sa mi treaca

  2. Sere

    Interesant…

Leave a Reply to vlad maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén