Cea mai frumoasă librărie şi bibliotecă din lume

Ador librăriile.

Când am nevoie să evadez, intru de obicei în Cărtureşti şi petrec acolo ore în şir, plimbându-mă printre rafturi şi  frunzărind cărţi. Am avut şansa să intru în librării din diferite colţuri ale lumii şi pot spune că fiecare dintre aceste spaţii are un parfum aparte. Sunt librăriile mici, de cartier, care în România nu prea există sau, dacă există, au acel aer isipid, moştenit din vremea vechiului regim (ştiţi, genul papetărie), dar care în afară sunt absolut delicioase. Apoi, sunt librării de trei etaje, cât un mall, în care poţi efectiv petrece o zi întreagă fără să simţi cum zboară timpul şi în care poţi avea tot soiul de surprize. În fine, sunt librării care în timp devin adevărate opere de artă. Despre o astfel de librărie aş vrea să vă povestesc eu astăzi. Este vorba de Livraria Lello din Oporto, Portugalia.

Recunosc, nu am ajuns încă în ea. Am descoperit-o şi eu tot pe un blog. Dar imaginile te lasă efectiv cu respiraţia tăiată. Mi-am promis solemn că mă voi plimba, cât de curând printre rafturile ei.

Iată ce am aflat despre acest loc.

Librăria a fost deschisă în 1906 şi este una dintre cele mai frumoase librării din lume. Concepută de Xavier Esteves, arhitectura clădirii este pur şi simplu fascinantă. Faţada este creeată în stil neo-gotic, iar interiorul te lasă fără cuvinte, combinând elemente de art nouveau cu tonalităţi naturaliste.

Un popas într-un astfel de loc transformă simplul gest al achiziţionării unei cărţi, într-un adevărat ritual. Iar cartea se încarcă şi ea cu valenţe de suvenir.

Dar voi aveţi o librărie pe care o preferaţi? Scrieţi-mi despre asta şi  cel care mă convinge (în câteva cuvinte) că librăria sa preferată este cu adevărat specială primeşte două cărţi (la alegerea sa!) publicate la TREI, plus că îi fac cinste cu o cafea. Eventual chiar în librăria cu pricina!

Previous

Freud – șarlatanul fascist

Next

Irvin YALOM: ”Toti cautam un sens”

1 Comment

  1. elin

    Cel mai mult dintre bibliotecile vazute pina acum mi-a placut cea din orasul Malmo. E o cladire veche, construita in stilul Castelului (Kungslotet) din apropiere, careia i s-a adaugat o aripa noua acum vreo 3-4 ani, imensa, din sticla si otel, special conceputa pentru a permite patrunderea luminii in salile de lectura. Desi e o constructie imensa cu multe etaje si departamente, inca de la intrare atmosfera e atit de prietenoasa si se relaxata incit nu te simti intimidata de toate etajele si etajerele de acolo. Se urca pe niste scari late si exista oameni care te ghideaza la tot pasul. Sint multe puncte info, pe fiecare etaj, dar constructia da impresia de spatiu deschis, asa ca vezi cam toate nivelele in acelasi timp.
    Sint multe carti asezate “la indemina”, reviste si ziare din foarte multe tari (am gasit si Romania Libera), apoi multe dvd-uri care se inchiriaza la un pret foarte mic (citiva centi), muzica (am gasit chiar si trupe de nisa). E un loc unde poti sa stai si sa te uiti la filme, sa asculti muzica (daca anunti din timp ca ai nevoie de sala echipata cu tot felul de gadgeturi, poti sa organizezi si seri de lectura, proiectii, etc.) E clar ca se merge pe ideea de “petreceti cit mai mult timp aici”, si chiar e un loc in care iti vine sa zabovesti (ma vad acolo, lalaind-o cu o carte sau vreo lucrare, fara sa ma simt presata de cineva sau de timp). Imagini am gasit aici http://www.worldtravelimages.net/Malmo2.htm mai jos (poze cu sala de lectura).

Leave a Reply to elin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén