În cazul de față, Rob McNeilly, medic și terapeut ericksonian, descrie o ședință de de scurtă durată, cu o fetiță în vârstă de nouă ani, ce învață să scape de pavor nocturnus (spaime nocturne). În centrul activității lui Rob se află întrebarea „Ce lipsește?”.
Să înțelegi ce are nevoie clientul pentru a-și rezolva problema poate scurta perioada dedicată realizării anamnezei și analizării problemei, orientând mai eficient intervențiile metaforice spre obiectivul dorit de client.
O participantă la un curs de hipnoză și-a adus la mine nepoata în vârstă de nouă ani. Angela se trezea țipând noapte de noapte, de câteva luni bune, înspăimântată de coșmaruri cu rechini ce se reped la ea s-o mănânce. Totul începuse cu câteva luni în urmă, când Angela urmărise o înregistrare video a filmului Fălci.
― Ce ai putea face chiar înainte de culcare, pentru a te simți în siguranță? am întrebat-o pe Angela.
― Citesc cărțile din seria „Harry Potter” în timpul zilei, a răspuns ea. Poate că ar fi bine să le citesc seara.
Atunci când am discutat despre plăcerea de a citi cărțile din seria „Harry Potter”, ochii Angelei s-au luminat, chipul i s-a destins, a rămas în întregime nemișcată și a zâmbit. Am interpretat toate acestea drept un indiciu că suntem pe calea cea bună. Am întrebat-o:
― Putem să ne prefacem că suntem altcineva?
Angela s-a învoit plină de entuziasm, închizând ochii pentru a-i fi mai ușor să se prefacă.
― Închipuie-ți că ești sora lui Harry Potter, i-am sugerat eu apoi. De vreme ce el este vrăjitor, și tu ai putea fi vrăjitoare, nu ”încuiată”[1].
Angela era foarte dornică să intre în joc și a devenit tot mai captivată de experiență.
― Ca vrăjitoare, poți face vrăji, i-am sugerat eu o nouă idee. Ce fel de vrajă crezi că poți crea pentru a te apăra de rechini? am întrebat-o apoi.
Fragment din vol. coordonat de Geoerg W. Burns – Vindecarea prin povești
Am subliniat faptul că nu știu care este cea mai bună cale, cea mai potrivită vrajă sau în ce mod poate proceda.
― Ai putea încerca să descoperi cum te-ai putea bucura de această experiență, am adăugat eu.
Pe când se distra imaginându-și că este sora lui Harry Potter și că face vrăji ce o pot apăra de rechini, pe chipul Angelei s-a așternut un zâmbet larg.
― M-am înconjurat cu o lumină albă! m-a anunțat ea plină de mândrie.
Părea pe deplin încredințată că trăiește o experiență reală.
Atunci când mi-am exprimat îndoielile întrebând-o „Cu ce te-ar putea ajuta asta?”, a insistat că lumina albă are s-o protejeze. Siguranța ei era impresionantă. Pentru a-și dovedi spusele, a „invitat” rechinii în joc și a zâmbit și mai larg, cu o satisfacție și mai evidentă și cu reală încredere în sine. Apoi mi-a spus, oarecum condescendent:
― Rechinii încearcă să ajungă la mine prin vraja albă, dar nu pot, fiindcă este o vrajă protectoare. Se enervează și se plictisesc pentru că nu pot sfâșia cu colții vraja albă. Acum pleacă.
Sentimentul că deține controlul asupra propriei experiențe, în loc să fie dominată de teama de rechini, era palpabil. Acum, Angela afișa o atotputernicie evidentă, alegând conștient și de bunăvoie să evoce singură imaginea rechinilor. Pentru mine ‒ și, mai important, pentru ea ‒ nu putea exista o dovadă mai solidă a redobândirii controlului.
[1] Termen care desemnează oamenii de rând, fără puteri magice, în lumea lui Harry Potter (n. trad.).
Leave a Reply