Întâlnirile romantice între parteneri nu sunt doar cele ale cuplurilor aflate la început de drum. Ele pot fi chiar cel mai important ingredient al unei relații, după mulți ani de conviețuire, absolut necesar pentru a păstra o conexiune intimă cu partenerul de viață.

Scopul e sa ai o astfel de întâlnire o dată pe săptâmână și să faci din asta o prioritate în relația ta”, spun autorii cărții Iubirea în opt capitole, apărută la Editura Trei, în colecția Psihologie Practică. „Serile în care vă întâlniți nu ar trebui să se întâmple din senin doar când șansa, finanțele și rufele ajung toate să se alinieze în mod magic și perfect în univers. Serile în care vă dați întâlnire trebuie planificate. În multe relații și căsnicii, distracția, joaca și conexiunea dintre voi ajung să fie ultimele lucruri de pe lista voastră de priorități și treburi de rezolvat. Aceasta este rețeta sigură pentru nemulțumiri și distanțare. Adevărul simplu este că serile în care vă întâlniți vor întări relația”.

Dar ce înseamnă seri romantice în opinia dr. John Gottman și a dr. Julie Schwartz Gottman, psihologi și psihoterapuți, și ai lui Doug Abrams, scriitor și agent literar și Rachel Abrams, medic și consilier marital? Mai ales după o căsnicie îndelungată în care cei doi parteneri își împart timpul între sarcini de serviciu, îngrijirea copiilor și preocupări ale traiului de zi cu zi?

O întâlnire romantică este un moment pregătit din vreme, când voi doi lăsați în urmă munca și treburile de acasă și petreceți un timp specific fiind atenți unul cu celălalt, și când vorbiți și vă ascultați. (…) Este un timp special pus deoparte ca să stabiliți o conexiune între voi.” Ei propun  în „Iubirea în opt capitole” opt întâlniri romanticecuopt teme de conversații esențiale care vor ajuta cuplul să rezolve conflicte pe teme neexplorate și să acorde înțelegere fiecărui membru, mai ales când vine vorba despre așteptări versus dezamăgiri. „Fiecare dintre cele opt întâlniri are de a face cu vulnerabilitatea, iar noi sperăm că la prima întâlnire conversația despre ce înseamnă încrederea pentru voi vă va apropia și mai mult, dar vă va aduce și mai aproape de relația pe care o vreți amândoi pentru tot restul vieții.

Acest nivel de autenticitate care va spori intimitatea și va redefini o relație care a atins un blocaj poate fi obținut prin câteva tipuri de comportamente, în timpul întâlnirilor. Dintre acestea, iată cele mai importante trei:

1. Fii atent – fără a folosi în timpul întâlnirii telefonul mobil sau orice alt dispozitiv electronic. Ci doar interesul și curiozitatea reale pentru interlocutor.

2. Fii prezent – având în minte sfatul autorilor, și anume „conversația este un dialog, așa că ascultatul nu se referă numai la apăsarea butonului de pauză pe monologul tău. În timp ce partenerul tău vorbește, evită să te gândești la ce vrei să spui tu sau la ce replică vrei să dai. În loc să faci toate acestea, ASCULTĂ doar.

3. Evită să judeci – mai precis nu fi critic și nu da sfaturi dacă partenerul nu ți le cere. Conversația nu este despre a dovedi cine are dreptate și cine greșește, ci despre a arăta disponibilitatea, despre respect și empatie.

Cei patru autori oferă, de asemenea, exemple concrete atât ale cuplurilor întâlnite în cadrul terapeutic, cât și ale propriilor persoane, despre cum au gestionat astfel de întâlniri. Dar și ce soluții au găsit pentru obstacolele apărute în angajamentul de a avea o astfel de întâlnire, o dată pe săptămână, obstacole legate adesea de timp, bani și îngrijirea copiilor. Cu precădere pentru ultima parte, autorii propun o schimbare de perspectivă care să îi facă pe adulți să înțeleagă că acest demers are o influență pozitivă asupra celor mici pentru că  e bine să „vă reamintiți că sunteți în primul rând prieteni și iubiți. (…) Iar copiii se hrănesc cu dragostea dintr-o căsnicie. Țineți minte că ei se mulează după voi în mod constant, așa că ar fi bine să vadă cum mențineți o căsnicie iubitoare”.

Care sunt aceste soluții, dar și cele patru abilități pentru a susține o conversație intimă, alături de alte exerciții practice, cei interesați pot afla din Iubirea în opt capitole, carte bazată pe cercetarea desfășurată de soții Gottman timp de 40 de ani pe mii de cupluri cu vârste cuprinse între 21 și 67 de ani, aflate în diferite etape ale relațiilor lor.

John și Julie Gottman au elaborat studii științifice și cercetări clinice și au practicat terapia de cuplu timp de decenii. Ei sunt căsătoriți de peste 30 de ani. Doug Abrams este scriitor și agent literar, iar soția lui, Rachel Abrams, este specializată în medicină integrativă și consiliere maritală. Cei doi au o căsnicie de peste 25 de ani.


Material realizat de Adela MarinescuFabrica de PR