Doza de încredere care derivă din cele mai timpurii experiențe ale copilăriei nu pare să depindă în mod absolut de cantitatea de hrană sau de dovezile de iubire, ci mai degrabă de calitatea relației cu mama.

Copilarie si societateMama creează în copil un sentiment de încredere prin intermediul unui tip de îngrijire care, în esența sa, combină grija profundă pentru nevoile specifice ale copilului cu un sentiment ferm de încredere personală și care se manifestă într‑un cadru bine cunoscut, acela al stilului de viață propriu culturii din care provin mama și copilul. Acesta constituie baza viitorului sentiment de identitate al copilului, care mai târziu va fi format dintr‑un sentiment de a fi „în regulă“, de a fi el însuși și de a deveni ceea ce ceilalți au încredere că va deveni. (…)

Fragment din cartea lui Erik Erikson, COPILĂRIE ȘI SOCIETATE

Dar chiar și în cele mai favorabile condiții, acest stadiu pare să introducă în viața psihică (și să devină prototipul pentru) un sentiment de diviziune lăuntrică și o nostalgie universală pentru un paradis pierdut. Încrederea fundamentală trebuie să se mențină de‑a lungul vieții tocmai împotriva puternicei combinații dintre sentimentul de frustrare, cel de diviziune lăuntrică și cel de abandon. (…)

Credința părinților în copii, pe care se sprijină încrederea emergentă a sugarului, și‑a căutat de‑a lungul istoriei protecția instituțională (și și‑a găsit uneori cel mai mare inamic) în religia organizată. Încrederea care se naște din grijă este, de fapt, temelia ce susţine realitatea oricărei religii. Există câteva elemente care se regăsesc în toate religiile: o abandonare ciclică de tip infantil în seama unui Îngrijitor sau a unor îngrijitori care acordă bunuri lumești, precum și sănătate spirituală; încercarea de a demonstra micimea omului prin accentuarea posturii și gesturilor umile; recunoașterea faptelor și gândurilor necurate și a intențiilor rele în cadrul rugăciunii și cântecelor; apelul insistent la călăuzire divină pe drumul unificării interioare…