Personajul adăugat în desenul familiei poate fi un subiect mai mare sau chiar un adult.

Iată, de exemplu, cazul unui băiat de 11 ani, Raphael, care ne este adus la consult din cauza eșecurilor sale școlare continue. Își înfăţișează familia: tatăl, mama, o soră mai mare, de 23 de ani, un frate mai mare, de 18 ani. Dar pe el nu s-a plasat nicăieri. Dimpotrivă, dintr-un avion care trece, vedem coborând un parașutist. Raphael spune în comentariul său că „toată lumea privește parașutistul“.

Or, știm că acest băiat, în situaţia sa actuală, nu este fericit, pentru că este pedepsit adesea pentru notele sale proaste. Detestă școala și ar vrea să scape de ea. Se înţelege că, fiind devalorizat în ochii tuturor, nu s-a reprezentat în desenul său. Invitat să se identifice, a declarat că vrea să fie fratele de 18 ani, declarat de el ca fiind cel mai fericit pentru că are o motoretă nou-nouţă.

Cât despre parașutist, nu este cunoscut; nu este din familie. Dar faptul că este ţinta tuturor privirilor ne indică importanţa lui pentru Raphael. De altfel, băiatul nu se lasă rugat să spună că ar vrea să fie în locul acestuia „pentru că are parașută“. Într-adevăr, acest personaj adăugat este cel care simbolizează dorinţele de emancipare ale băiatului, dorinţe mai mult sau mai puţin afectate de interdicţie și care, din acest motiv, nu se pot exprima decât sub o deghizare.

Fragment din cartea: