O observaţie interesantă referitoare la fumat este legată de întrebarea de ce încep oamenii să fumeze, având în vedere că primele ţigări sunt extrem de neplăcute.
De fapt, chiar este nevoie de perseverenţă pentru a continua şi pentru a deveni un fumător. Într-un mod asemănător, pe parcursul unei răceli grave însoţite de tuse, este posibil să observăm fumători luptându-se cu dificultatea continuării fumatului. Este nevoie de ceva ambiţie, dar se pare că majoritatea indivizilor se descurcă.
Motivul pentru care cineva începe să fumeze are de-a face cu chestiuni sociale şi cu personalitatea individului. Din punct de vedere social, accesibilitatea ţigărilor este un factor care influenţează începutul şi continuarea fumatului de către cei tineri. Este posibil ca factori mai puternici să aibă legătură cu imaginea de sine. De exemplu, este mai probabil ca un adolescent rebel să înceapă să fumeze, decât unul mai puţin rebel.
Fragment din:
Deşi este posibil ca imaginea să fie cea care declanşează fumatul la tineri, sunt alţi factori care probabil menţin acest obicei, odată ce el a început. Un factor important se consideră că este şi sevrajul nicotinic, un factor biologic evident. Simptomele asociate sevrajului nicotinic nu sunt foarte puternice, dar nici plăcute nu sunt. La urma urmelor, aşa cum ştiu toţi cei care s-au lăsat de fumat, ideea de a aprinde o ţigară continuă să fie atrăgătoare mult timp după ce nicotina a părăsit sistemul.
Un punct de vedere este că oamenii continuă să fumeze datorită unui amestec de patru posibile motive:
1. Pentru a obţine stări plăcute, precum relaxarea;
2. Pentru evitarea sentimentelor negative, precum anxietatea sau stresul;
3. Pur şi simplu datorită obişnuinţei;
4. În serviciul unei dependenţe psihologice, cum ar fi controlul furiei sau depresia.
Încă un aspect este faptul că fumătorii sunt extrem de abili în reducerea disonanţei cognitive ce rezidă din cunoaştere – Eu fumez iar fumatul duce la cancer pulmonar. Ei încep să nu mai creadă în dovezi sau să-şi justifice obiceiul în alte moduri. „Păi, este important pentru mine să mă relaxez social şi acesta este singurul mod în care ştiu să o fac.” Sau ar putea să reducă importanţa subiectivă a dilemei – „Ei bine, cu toţii murim la un moment dat; ar putea foarte bine să fie de la fumat sau de la altceva”.
În cazul fumatului, abordarea practică se învârte în jurul problemei renunţării la fumat, sau cum să ajuţi pe cineva să se lase de fumat. În trecere, merită spus că este mai greu să dezveţi decât să înveţi pe cineva. Începutul unui nou comportament se produce, de obicei, treptat: o construcţie graduală. Este dificil, deşi nu imposibil, să opreşti un comportament în manieră graduală. În această privinţă fumatul este în mod special dificil, deoarece tinde să fie asociat cu alte comportamente cum ar fi, de exemplu, cu a mânca sau a nu mânca, cu consumul de lichide sau alcool, cu diferitele perioade ale zilei, motive sociale, locuri specifice ş.a.m.d. Aşadar, fiecare dintre aceste ocazii sau locuri devine un stimul care sugerează „fumatul,” aşa încât fiecare dintre ele trebuie să fie eliminată din rolul lor discriminator sau sugestiv.
Principalele tehnici care pot fi folosite ca sprijin pentru încetarea fumatului sunt: hipnoza, relaxarea, discuţiile interne, plasturii cu nicotină şi fumatul rapid. Ultima este o tehnică interesantă ce se bazează pe obţinerea unei reacţii adverse la fumat prin condiţionarea fumătorului să consume multe ţigări într-o perioadă foarte scurtă de timp, pentru a-i provoca o stare de rău. Aceasta este o condiţionare clasică clară, ce alătură comportamentului de fumător un răspuns necondiţionat advers – starea de rău. Discuţiile interne sunt reversul fumatului rapid, ajutând persoana să-şi menţină decizia, reîntărind beneficiile pozitive ale acţiunii.
1 Pingback