Dintre simbolurile individuale trebuie evidenţiate în mod deosebit acelea care caracterizează aşa-numitul proces de individuaţie — un proces psihic de dezvoltare, mai mult sau mai puţin conştient, observat de Jung, ce poate fi stimulat prin muncă analitică, un proces natural, dat fiecărui om, vizând lărgirea câmpului conştiinţei şi maturizarea personalităţii.

Complex arhetip

Printre simbolurile drumului individuaţiei se numără unele deosebit de importante, care apar sub aspect omenesc, respectiv uneori subomenesc sau supraomenesc, şi se pot încadra într-o serie de tipuri; cele mai importante sunt:

  • umbra,
  • bătrânul,
  • copilul (inclusiv băiatul erou),
  • mama («mama primordială», «mama Pământ»), ca personalitate supraordonată, şi opusul său corespunzător,
  • fata, apoi
  • anima la bărbat şi
  • animus la femeie…, care reprezintă de fiecare dată un alt segment psihic, precum şi
  • „simbolurile unificatoare”,
  • simbolurile „centrului psihic”, ale Sinelui.

Ca expresie imagistică a unei valori supreme, ele sunt deseori reprezentate prin figuri de zei sau prin simboluri ale indistructibilului sau sunt de multe ori de un tip pur abstract, geometric, ca de exemplu mandalele, care trebuie privite ca simboluri ale „ordinii primordiale a totalităţii psihicului”. Nu se poate face, desigur, într-un mod atât de general, o delimitare netă, căci asemănarea unor astfel de simboluri individuale cu unele pur colective este adesea atât de uimitoare, încât numai o muncă atentă de analizare şi comparare le poate diferenţia.

Procesul de individuaţie constituie, dacă este observat şi urmărit conştient, o confruntare dialectică între conţinuturile inconştientului şi conţinuturile conştiinţei, la care simbolurile formează punţile necesare de fiecare dată, prin aceea că relevă şi împacă între ele contradicţiile adesea aparent ireconciliabile ale celor două „părţi”. Aşa cum, de la bun început, fiecare sămânţă cuprinde în sine întreaga fiinţă ca ţel ascuns, la care se tinde cu toate mijloacele, tot aşa şi sufletul omului, chiar dacă el nu e conştient de acest fapt sau se împotriveşte realizării lui, este orientat spre o dezvoltare deplină, spre „totalitatea” lui.

Drumul individuaţiei — chiar dacă la început apare doar ca „urmă” — este de aceea adânc trasat vieţii omului, iar abatarea de la el este legată de pericolul unor tulburări psihice. De aceea, Jung spune (”Răspuns lui Iov”):

Simbolurile inconştientului care apar în vise trimit la confruntarea contrariilor, iar imaginile ţelului reprezintă unirea lor izbutită. Aici ne întâmpină un ajutor venit din partea naturii noastre inconştiente, constatabil empiric. Este sarcina conştiinţei de a înţelege aceste sugestii. Dacă însă asta nu se întâmplă, procesul de individuaţie continuă totuşi să avanseze; doar că atunci îi vom cădea victime şi vom fi târâţi de destin spre ţelul inevitabil, pe care l-am fi putut atinge, înaintând pe drum drept, dacă ne-am fi dat la timp osteneala şi am fi avut răbdarea să înţelegem acele numina ale căilor destinului.

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung, de Jolande Jacobi