Ce-ar fi să petreci ultimele săptămâni din vacanţa de vară descoperind alături de copilul sau copiii tăi lumea marelui Albert Einstein? Din perspective diferite, două cărţi din colecţiile noastre deschid universul inovaţiei ştiinţifice dar şi al vieţii de familie sensibile a lui Einstein, povestind pe de-o parte cum acesta a schimbat lumea dar şi cum a trăit alături de cei apropiaţi, cu bune şi rele. 

Einstein editura TREI

Iată două cărţi ce dezvăluie poveşti şi momente importante din viaţa geniului care a schimbat faţa ştiinţei.

Intre volumele de literary fiction ale editurii PandoraM, parte din grupui TREI alături de www.edituratrei.ro şi www.lifestylepublishing.ro, vei găsi in Cazul Eduard Einstein, scris de Laurent Seksik,  drama ascunsă a unei familii în care se împletesc durerea unei mame, slăbiciunea unui om cu minte sclipitoare şi vocea unui fiu uitat. Eduard Einstein a trăit toată viaţa în umbra tatălui său. Obsedat de părintele absent, fiul fizicianului a fost el însuşi o mare absenţă: la 19 ani se îmbolnăveşte de schizofrenie şi rămâne internat până la moarte în clinica Burghölzli pentru alienaţii mintal, din Zürich. Niciun tratament nu pare să-l ajute pe tânărul Einstein, care asistă de la distanţă, sfâşiat între dragoste şi ură, la gloria părintelui său.

Iar pentru cei mici, la aceeasi editura am publicat in colectia pentru copii #CineAFost cărticica de cultură generală Cine a fost…Albert Einstein?“. Fetiţele şi băieţii au ocazia să descopere povestea vieţii şi realizările uneia dintre cele mai inteligente fiinţe umane care au existat vreodată, un savant ale cărui descoperiri şi teorii au dus la apariţia televiziunii şi a… bombei atomice dar şi un tip pacifist cu o freză trăsnită 🙂 Iar pe parcurs, se vor distra cu textele amuzante  şi ilustraţiile simpactice din volum.

Iar dacă acest episod de citit in tandem vă va plăcea, pe site-ul PandoraM vă aşteaptă şi alte cărţi pentru copii dar şi literatură premiată din jurul lumii, pentru adulţi. Lectură plăcută!