A fi sau a nu fi un bun copil al unui alcoolic…

Fiicele perfecte

O provocare din anii de copilărie poate fi să încercaţi să alegeţi între două opţiuni: Puteaţi să vă adaptaţi la alcoolism şi să încercaţi să deveniţi un „bun” copil al unui alcoolic, sau puteaţi încerca să aveţi o copilărie normală şi să vă satisfaceţi nevoile de dezvoltare. Din păcate, era greu să le faceţi pe amândouă.

Pentru a fi un copil bun, trebuia să negaţi alcoolismul şi alte probleme familiale, să vă înfrânaţi propriile nevoi de dezvoltare, să vă ascundeţi emoţiile, să le faceţi celorlalţi pe plac, să vă prefaceţi că sunteţi fericită şi să fiţi o „fiică perfectă”. Acele comportamente nu produc copilării fericite, darămite adulţi sănătoşi.

Fragment din Fiice perfecte. Fiicele adulte ale alcoolicilor, de Robert J. Ackerman

Pe de altă parte, probabil că nu aţi reuşit nici să aveţi o copilărie „normală”. Pentru a avea o copilărie sănătoasă, aveaţi nevoie ca celalalte persoane din jurul dumneavoastră să fie capabile să îşi îndeplinească rolurile de sprijin. Majoritatea membrilor unei familii alcoolice sunt atât de secătuiţi din punct de vedere emoţional, încât nu pot să satisfacă nevoile unui copil în mod continuu.

Prin urmare, dacă aţi încercat să deveniţi fiica perfectă, vi s-au negat propriile nevoi. Dacă aţi încercat să vă dezvoltaţi şi să aveţi aceleaşi experienţe ca un copil dintr-o familie nealcoolică, aţi descoperit rapid că eraţi extrem de îngrădită în încercările de a fi normală. În ambele cazuri, rezultatele au fost dureroase. Însă, dacă aţi semănat majorităţii fiicelor alcoolice, probabil că aţi încercat să le faceţi pe amândouă. Indiferent cât de bine aţi îndeplinit ambele roluri, aţi trăit durere, negarea emoţiilor şi sentimentul că nu mai aveaţi control asupra propriei vieţi. Aceste două lecţii ale copilăriei, precum şi toate celelalte lecţii, sunt astăzi undeva înăuntrul dumneavoastră.