Nu mă deranjează să spun de la început că eu consider că gelozia este ceva normal și sănătos.
Gelozia se naște din faptul că și copiii iubesc. Dacă nu ar avea capacitatea să iubească, nu ar manifesta gelozie. Apoi, va trebui să ne ocupăm și de aspectele mai puțin sănătoase ale geloziei și mai ales de genul ascuns de gelozie. Veți observa că, în povestirile pe care ni le împărtășesc aceste mame, gelozia dispare de la sine, cu toate că este posibil să revină și să dispară din nou. În cele din urmă, copiii sănătoși devin capabili să spună că sunt geloși, iar acest lucru le conferă posibilitatea să discute despre motivul pentru care sunt geloși — ceea ce poate fi de ajutor.
Avansez ideea conform căreia primul lucru care trebuie spus despre gelozie este că reprezintă un succes în cadrul dezvoltării copilului, indicând capacitatea de a iubi. Succesele ulterioare îi permit copilului să tolereze starea de a fi gelos. Eu sunt convins că acei copii care au cunoscut gelozia și s‑au împăcat cu ea au ieșit mai bogați din această experiență. Este ceea ce cred, iar acum propun să ascultăm niște mame care răspund la întrebări și vorbesc despre gelozie:
Despre a spune ”nu” copiilor și despre ”baiul” de a fi părinte, citiți în cartea lui Winnicott Convorbiri psihanalitice cu părinții
— Dnă S., știu că aveți opt copii. S‑a întâmplat să fie geloși unii pe alții?
— Doi sau trei dintre ei. Primul copil avea un an și trei luni când s‑a născut cel de‑al doilea și, odată, pe când îl alăptam pe cel mic care avea vreo trei săptămâni, cel mare îl mângâia pe păr și spunea „ba‑ba“ cu atâta dragoste, încât am zis „da, nu‑i așa că‑i dulce?“ Dar în următorul minut, i s‑au schimbat și vocea, și expresia și i‑a dat una în cap spunând „ba‑ba“, iar eu am început să mă gândesc că cel mare nu era foarte fericit vizavi de apariția bebelușului. Și, o săptămână mai târziu, când îmi puneam pălăria să ies în oraș, ceva m‑a făcut să mă uit pe fereastră și am văzut cum cel mare se pregătea să‑l arunce pe bebeluș pe alee, așa că am intervenit și am pus lucrurile la punct, adică l‑am certat pe cel mare, iar pe bebeluș l‑am pus înapoi în cărucior. De‑atunci am făcut la fel cu toți ceilalți și așa nu a mai existat nicio problemă între ei pentru că nu le place să fie certați. Iar cel mare făcea o mulțime de scene, plângea foarte mult și bătea din picioare: cred că făcea toate acestea din cauza bebelușului.
— Încă mai este gelos?
— Deloc. A depășit de mult faza aceasta. Acum este cel mai mare și este foarte mândru de toți frații lui, dar a fost gelos o perioadă.
Leave a Reply