PPP_Sai invatam pe copii sa gandeasca_siteDată fiind creșterea explozivă a folosirii telefonului mobil în rândul copiilor și adolescenților, este important să se înțeleagă impactul, atât cele pozitiv, cât și cel negativ, pe care utilizarea telefonului mobil îl are asupra copiilor. Având în vedere că telefoanele mobile au devenit o parte obișnuită a vieții de zi cu zi a acestei generații. Majoritatea persoanelor presupun că acestea nu pot fi decât utile. Totuşi, cercetările arată că telefoanele mobile pot avea un impact negativ asupra capacității copiilor de a procesa anumite informații. Este adevărat — dependența crescândă de tehnologie reduce ocaziile în care copiii și adolescenții pot rezolva probleme și, în cele din urmă, de a gândi. Un articol recent care prezenta anticipat un studiu larg, realizat la nivel național, sugerează că excesul de tehnologie face ravagii asupra capacității copiilor de a‑și utiliza memoria de lucru. Memoria de lucru este capacitatea de a păstra informațiile în memoria de scurtă durată până în momentul în care realizezi ce trebuie să faci cu informația. Deoarece atât de multe date și atât de mult spațiu de stocare sunt disponibile pe un telefon mobil, copiii și adolescenții nu mai au nevoie să rețină multe lucruri (spre exemplu, numerele de telefon). În consecință, ei nu își consolidează această abilitate. Ei se bazează pe tehnologie pentru a‑și planifica ziua și a le aduce aminte de responsabilitățile pe care le au, mai degrabă decât să‑și consolideze aptitudinea interioară de a face acest lucru. Tehnologia este un instrument minunat, care poate ajuta la gestionarea timpului și la planificarea acestuia, însă poate să devină un obstacol atunci când copiii și adolescenții se bazează doar pe el, în detrimentul asumării responsabilității personale. Atunci când neglijează îndeplinirea unui angajament deoarece telefonul mobil nu le‑a reamintit acest lucru, din ce în ce mai mulți adolescenți dau vina pe telefon, în loc să își asume greșeala comisă, de parcă aceasta ar fi o scuză perfect acceptabilă.

Fragment din Să-i învăţăm pe copii să gândească de Darlene Sweetland, Ron Stolberg 

În plus, este mult mai probabil să ne reamintim lucrurile cele mai recente pe care le‑am trăit. O conversație recentă sau ceva ce am citit de curând va rămâne stocat în memoria noastră pe termen scurt până în momentul în care trăim noi lucruri care să le ia locul. Atunci când un adolescent își verifică la fiecare câteva minute telefonul mobil, trimite mesaje, utilizează mijloacele de socializare, se uită la poze și își verifică mesajele electronice, atunci toate aceste activități vor fi lucrurile care vor fi reținute în memoria de scurtă durată. Acest lucru înseamnă că adolescenții nu își vor aminti cel mai probabil ce i‑ai rugat să facă înainte să înceapă să se joace cu telefonul mobil, pentru că este posibil să aibă zece noi experiențe care să le șteargă acea amintire în doar câteva minute. Dacă vă rugați copilul să ducă gunoiul, să îi dea de mâncare câinelui sau să își deretice prin cameră în timp ce el se joacă cu telefonul mobil, vă dorim baftă. Atunci când copiii sunt conectați la telefon, sunt deconectați de la mediul înconjurător și de la tot ce se petrece în jurul lor, ceea ce include a fi atenți și a‑și aduce aminte de rugămințile tale, precum și a observa indiciile din mediu care le‑ar putea reaminti ce au de făcut. Timpul de teme trebuie separat de timpul de telefon

Telefoanele inteligente dispun de o mulțime de instrumente utile care  pot  părea ajutoare de nădejde la teme.   Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, un telefon mobil nu ar trebui să facă parte din  acest  proces. Copiii  sunt mult prea adesea distrași de alte  lucruri pe care  pot  să le facă pe telefonul mobil, în loc să își facă temele. Este  mult mai amuzant să verifici  noutăți pe rețelele sociale, să verifici mesajele electronice sau  să joci un  joc decât să faci teme. Pur  și simplu, este  mult prea tentant pentru majoritatea copiilor.