Teoria lui Freud devalorizează regresia şi ţelul ei aparent, şi anume întoarcerea la infantilism, la aşa‑numita „sexualitate infantilă“, la incest şi la „fantasma trupului mamei“.

Jung5_Simboluri ale transformarii

Aici, raţiunea trebuie să se oprească, ce‑i drept, căci cum am putea să ne întoarcem şi mai departe în trecut decât în uterul mamei? Concretismul se loveşte aici de un zid; ba mai mult, condamnarea morală dă năvală peste tendinţa regresivă şi încearcă să împiedice cu toate mijloacele devalorizării recursul sacrileg la mamă, iar orientarea „biologică“ unilaterală a psihologiei freudiene mai aduce şi ea nişte ajutoare involuntare. (…)

Terapia însă trebuie să sprijine regresia, şi anume până ce aceasta atinge stadiul „prenatal“. Aici trebuie ţinut cont de faptul că „mama“ este în realitate o imago, o simplă imagine psihică, posedând multe conţinuturi inconştiente diferite, dar cu siguranţă foarte importante.

„Mama“, ca primă încarnare a arhetipului animei, personifică chiar întregul inconştient. Regresia duce de aceea numai aparent la mamă înapoi; aceasta este însă în realitate poarta care se deschide spre inconştient, spre „tărâmul Mumelor“. Cine intră acolo îşi supune personalitatea conştientă a Eului influenţei dominante a inconştientului; sau, dacă are sentimentul că ar fi ajuns acolo din greşeală sau că cineva i‑ar fi făcut răul de a‑l împinge înăuntru, atunci se va apăra disperat, fără ca această rezistenţă să fie în favoarea lui.

Căci regresia, dacă nu o perturbăm, nu se opreşte la „mamă“, ci merge, trecând peste aceasta, înapoi la un aşa‑zis „etern feminin“ prenatal, adică la lumea primordială a posibilităţilor arhetipale, unde, „cum chipurile‑a toată făptura‑n jur purced“ (Faust), „copilul divin“ se îndreaptă, aflându‑se încă în stare de somnolenţă, înspre conştientizarea sa. Acest fiu este germenele totalităţii, drept care este caracterizat prin simbolurile proprii lui.

Când Iona a fost înghiţit de balenă, atunci nu a fost pur şi simplu captiv în burta monstrului, ci a văzut acolo, după cum povesteşte Paracelsus, „mistere imense“. (…) În întunericul inconştientului este ascunsă o comoară greu de atins sau, ca la Paracelsus, un ”mysterium”, care înseamnă un fascinosum par excellence. Aceste posibilităţi ale unei vieţi şi ale unei progresări ”spirituale” sau ”simbolice” sunt cele care formează ţelul ultim, dar inconştient, al regresiei.

Pentru ca libidoul regresiv să nu rămână blocat la corporalitatea maternă, simbolurile ajută ca expresie, punte şi indiciu. Dilema nu este nicăieri mai clar formulată ca în discursul lui Nicodim: pe de o parte, imposibilitatea intrării în pântecele mamei, pe de alta, renaşterea din ”apă şi spirit”. Eroul este un erou întrucât vede în orice greutate a vieţii rezistenţa faţă de ţelul interzis şi combate această rezistenţă cu întregul dor care năzuieşte la comoara greu sau imposibil de atins; un dor ce paralizează şi ucide omul obişnuit.

Fragment din vol. 5 al Operelor jungiene: Simboluri ale transformării. Analiza preludiului unei schizofrenii