Optimistul e cel care ştie să‑şi stăpânească melancolia şi să creadă în proiectele pe care şi le face. Cum ajungem optimişti? Cu puţin exerciţiu şi prin autocunoaştere. Iată ce recomandă Irina Holdevici, psihoterapeut cu o lungă experienţă.
Iuliana Alexa (I.A.) — Cum aţi defini optimismul?
Irina Holdevici (I.H.)— Este o atitudine. o atitudine față de viață care îl determină pe om să vadă predominant partea bună a lucrurilor, „paharul pe jumătate plin“. S-au făcut şi studii clinice în această privință, care au arătat că depresivii au avut cam tot atâtea experiențe pozitive ca şi ceilalți oameni. Deosebirea constă în faptul că pesimiştii au tendința de a-şi reaminti predominant evenimentele negative din biografia lor.
(I.A.) — Acest mod de a fi — optimismul — este el înnăscut?
(I.H.) — Fiind vorba de o atitudine, rolul mediului şi al educației este decisiv. Copiii crescuți în familii organizate şi pline de afecțiune au şanse mai mari să-şi dezvolte un stil de viață caracterizat prin optimism. Însă există şi o componentă biochimică a optimismului. Cercetările de laborator au evidențiat un deficit la nivelul neurotransmițătorilor în cazul pesimiştilor. Altfel spus, depresivilor le lipseşte „hormonul fericirii“. aşa se explică şi succesele obținute, măcar temporar, cu ajutorul medicamentelor antidepresive. Însă medicamentele despre care vă vorbesc se adresează depresiei majore. Dacă vorbim despre depresiile reactive, cele „născute“ de factori stresanți, de necazuri şi nefericiri, sigur că individul are aici un rol important prin felul cum interpretează el aceste evenimente nefericite. E rolul lui aici, să-şi structureze o atitudine pesimistă sau, dimpotrivă, optimistă.
(I.A.) — Cum să ne regăsim seninătatea după lovituri dure din partea vieţii?
(I.H.) — Maniera în care ne regăsim seninătatea după o psihotraumă depinde foarte mult de particularitățile personalității unui om, de resursele acestuia, de implicarea lui creativă într-o activitate, de suportul oferit de familie şi prieteni. Revenirea se realizează adesea spontan, mai ales la personalitățile considerate „puternice“. Totuşi, în cazul în care psihotraumele sunt prea frecvente sau de intensitate prea mare, persoana poate dezvolta anumite tulburări nevrotice: anxietate, depresie, insomnii, scăderea randamentului în activitate… în aceste cazuri, după astfel de evenimente, este indicată consilierea psihologică sau psihoterapia.
(I.A.) — Au gândurile negre vreun rol în viaţa noastră psihică?
(I.H.) — Gândurile negre au mai curând un caracter dezadaptativ pentru că, în loc să ajute persoana să rezolve problemele cu care se confruntă, ele nu fac decât să-i adâncească depresia. Desigur, gândurile negre trebuie înlăturate şi înlocuite nu neapărat cu unele pozitive, ci cu unele realiste. astfel, este realist să simți îngrijorare la gândul că o persoană apropiată are probleme de sănătate, dar este dezadaptativ să nutreşti gânduri negative legate de efectele „dezastruoase“ ale situației, gânduri care, în loc de îngrijorare, pot genera panică sau disperare, împiedicând persoana să acționeze eficient.
(I.A.) — De ce unii oameni au înclinaţia de a vedea viaţa mai mult în gri, iar alţii, în roz?
(I.H.) — Înclinația spre optimism sau pesimism ține, aşa cum am arătat, de experiențele de viață, mai ales de cele din copilărie. Dar, de ce nu, şi de un anumit chimism al organismului. De pildă, o stare de sănătate bună poate fi o premisă a unui mod optimist de a privi lucrurile.
Fragment din cartea Românii la psiholog – Interviuri cu psihologi și psihoterapeuți consemnate de Iuliana Alexa
(I.A.) — Cum să ne creştem copiii astfel încât aceştia să‑şi poată păstra optimismul mai târziu chiar dacă au parte de lovituri?
(I.H.) — Pedagogii ne spun adesea că trebuie să ferim copiii de abuz şi de violență, de inconsecvențele în educație, de certuri în familie, dar şi de răsfăț. Desigur, nici situația materială nu este de neglijat, dar ceea ce contează este să-i oferim copilului dragoste necondiționată şi securitate afectivă. Copilul trebuie să simtă că este iubit cu adevărat pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce face. Regula de bază este să întărim comportamentele dezirabile (va primi laude şi recompense pentru ceea ce face bine) şi să le ignorăm, pe cât posibil, pe cele negative. Violențele verbale şi fizice asupra copilului au consecințe negative pe termen lung.
(I.A.) — Putem „învăţa“ să fim optimişti şi senini?
(I.H.) — Evident, optimismul se poate învăța. iar psihoterapia cognitiv comportamentală reprezintă una dintre cele mai eficiente strategii de schimbare a atitudinii. Specialiştii în această terapie susțin că nu atât împrejurările exterioare, cât mai ales maniera în care individul le interpretează, produc stări afective negative cum ar fi anxietatea, mânia, disperarea etc. Și comportamentele dezadaptative care le urmează acestora. Psihologul îl va învăța pas cu pas pe client să identifice gândurile negative automate („sunt un ratat“), convingerile greşite care stau la baza lor (de genul „Trebuie întotdeauna să obțin aprobarea celorlalți pentru a mă considera o persoană valoroasă“; „Trebuie întotdeauna să fac totul perfect“, „Trebuie să fiu perfect“), să aducă argumente pentru infirmarea acestora şi, în cele din urmă, să le înlocuiască cu convingeri alternative, cu caracter adaptativ.
(I.A.) — Dacă optimismul se deprinde prin experienţă, este el durabil?
(I.H.) — Dacă cineva a învățat să lucreze asupra sa în direcția restructurării cognitive (a modificării atitudinii față de viață) persoana şi-a însuşit nişte strategii de autoreglare a stărilor psihice, strategii pe care le va putea aplica ori de câte ori se confruntă cu situații psihotraumatizante în viitor. Cu alte cuvinte, da, este durabil.
(I.A.) — Din experinţa dumneavoastră de terapeut, ce rol are religia în menţinerea unei stări de seninătate sufletească?
(I.H.) — Religia are un rol foarte important în menținerea echilibrului persoanei, cu condiția să nu cultive intoleranța şi fanatismul. Ceea ce vă pot spune, ca terapeut, este că mi-e mai uşor să lucrez cu persoane care cred în Dumnezeu pentru că acestea sunt mai motivate în direcția schimbării şi se lasă mai greu pradă disperării.
Leave a Reply