Joi, 21 noiembrie, de la orele 17: vă așteptăm la prima lansare din seria celor 6 evenimente organizate de Editura Trei la Târgul de Carte Gaudeamus, dedicat în acest an literaturii din țările scandinave.

Islandeza Yrsa Sigurdardóttir va lansa joi un thriller din cele care-ți fac părul măciucă, ÎMI AMINTESC DE TINE. Este “O poveste cu fantome care îți dă fiori…  nu e un roman-de-citit-singur-pe-întuneric. Fiindcă ceea se întâmplă în carte e cu adevărat înfricoșător”, scrie revista Marie Claire. 

La lansarea de la Romexpo (nivel 0.00, stand 3, Standul Țărilor Nordice), autoarea va fi însoțită de Georgiana Pogonaru, Consul Onorific al Islandei la București, și Magdalena Mărculescu, directorul editorial al Grupului Trei.

La Editura Trei au mai apărut alte trei romane ale scriitoarei islandeze: Cenuşă şi pulbere, Suflete damnate și Zile întunecate.

  

    Citiți aici un fragment în avanpremieră din romanul Îmi amintesc de tine.

slideuri5
  

Yrsa Sigurdardottir a fost numită ”regina romanului polițist islandez”. Ea a vorbit cu umor despre această titulatură într-un interviu publicat în suplimentul cultural al Ziarului financiar:

– În Islanda sunt mulţi scriitori de romane poliţiste? 
 Sunt destui, da, şi cel mai cunoscut este Arnaldur Indridason. Şi prin faptul că el a avut un succes uriaş, nu doar în Islanda, ci peste tot în lume, cred că a provocat o schimbare majoră în atitudinea editorilor şi a publicului local faţă de acest gen de romane. Acum zece ani editorii din Islanda nu prea voiau să publice romane poliţiste pline de crime, pentru că – ziceau ei – nu erau realiste, nu zugrăveau realitatea socială existentă la noi, dar, după succesul lui Arnaldur, a urmat un val de astfel de scriitori. Eu am fost prima femeie care a scris astfel de romane, ceea ce e ciudat pentru că în alte ţări nordice există femei care scriu romane poliţiste, unele chiar sângeroase. Din cauza asta am devenit imediat “regina romanului poliţist islandez”, dar nici nu era greu, cred, din moment ce eram singura femeie autoare de astfel de romane (râde). Între timp, au mai apărut şi altele, nu mai sunt singura.