La începutul lunii mai, Editura Trei a publicat în colecția Autori Români debutul editorial semnat de Remus Boldea – A râs și tata. Cartea este o colecție de povestiri cu situațiile tipice: îmbrobodirea unei colege de liceu, ratarea pierderii virginității, ieșirea cu gașca 30+ în Vamă, unde o yoghină convinge un tovarăș din grup să încerce poziția «anus la cer» așa cum a remarcat Adrian Schiop. Povestirile lui Remus Boldea sunt cioburi în care îți poți tăia buricele degetelor sau încheieturile, dar în care vezi lucrurile dureros de clar. Personajele sunt tineri care merg nepăsători pe muchiile existenței, ca pe niște funii întinse deasupra hăului. Nu există sfârșituri fericite, nici împliniri, de parcă eroii ar fi condamnați la o singură pedeapsă, una groaznică și imposibilă în același timp: să-și ducă la împlinire propria viață, adaugă Adrian Georgescu.

Vă așteptăm miercuri, 25 mai, începând cu ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45) pentru a participa la evenimentul de lansare dedicat volumului de povestiri – A râs și tata de Remus Boldea. Alături de autor va fi scriitorul Florin Iaru. Evenimentul va fi transmis și live pe pagina de Facebook Editura Trei.

Remus Boldea (născut în 1993, la Motru) este absolvent al Facultății de Filosofie din București. În 2019 a participat la cursul de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri în cadrul atelierelor Creative Writing Sundays. În 2020 a participat la o tabără de scenaristică sub îndrumarea lui Igor Cobileanski. Împreună cu Marius Aldea a scris scenariul unui film de lungmetraj care așteaptă să fie produs.